Skip to main content
Implicarea familiei în educația copiilor

6 piloni care stau la baza parteneriatului reușit între școală și familie.


Implicarea familiei în educație este unul dintre principalii predictori ai succesului copilului la școală, dar și în viață.  Global Family Research Project, Carnegie New York, Octombrie 2018

Nu mai este un secret fapul că elevii cu familii implicate: obțin note și rezultate mai bune la evaluări; se înscriu în programe de studiu de nivel superior; se adaptează mai ușor în grupuri și frecventează școala cu mai mult entuziasm; au abilități și comportamente sociale mai sănătoase; și sunt mult mai ancorați în propriul proces de învățare. 

6 piloni care stau la baza implicării eficiente a familiei în educația copilului 

Încă din 2009, Dr. Joyce Epstein’s vorbește despre existența a 6 mari piloni care stau la baza implicării familiei în educația copiilor.

1. Parenting

Primul mod în care părinții pot sprijini educația copiilor lor este prin asigurarea unui mediu familial sănătos. În calitate de educator, atunci când este cazul, îi poți ajuta pe părinți oferindu-le ateliere de lucru pentru părinți, ajutându-le familiile să găsească programele de asistență guvernamentală și programele de sprijin necesarem și încurajându-i să modeleze un comportament pro-educație, cum ar fi să le citească copiilor și să îi sprijine în realizarea temelor.

2. Comunicare

A-i ține pe părinți la curent și a le facilita deschiderea spre a comunica și a pune întrebări, este vital pentru implicarea lor activă. Ar fi bine să organizezi întâlniri părinți-profesori, să trimiți acasă lucrările elevilor cu explicații privind notele lor, să transmiți regulat mesaje care descriu activitatea pe care o desfășurați în clasă. Familiile au nevoie să vadă deschidere și disponibilitate din partea profesorilor și a managerilor școlari.

3. Voluntariat

Una dintre modalitățile directe prin care părinții se pot implica în educația copiilor este de a fi voluntari în clasă și/sau în școală. Ai putea să-i inviți pe părinți să ajute în clasă și să te asiguri că aceștia sunt la curent cu oportunitățile de voluntariat din cadrul școlii, cum ar fi să ajute la munca de birou, să facă parte din echipe de organizare în cadrul diferitelor evenimente din școală etc.

4. Învățarea în afara clasei

Părinții și alți membri ai familiei pot fi resurse educaționale excelente pentru elevi. Pentru a-i ajuta pe părinți să asigure învățarea acasă, ar fi bine să-i ții la curent cu temele și proiectele pe care copiii le au de realizat. De asemenea, le poți oferi resurse concepute pentru a-i ajuta să înțeleagă materia pe care o predai. În plus, crearea împreună a unor liste de lecturi voluntare și alte activități îi poate ajuta pe părinți să se asigure că cei mici au modalități de a învăța chiar și în afara școlii.

5. Luarea deciziilor

Școlile funcționează ca un parteneriat între părinți și cadre didactice. Ar fi minunat să-i încurajezi pe părinți să se alăture ședințelor deschise și să participe la grupuri locale de susținere și sprijin axate pe educație. De asemenea, eficient ar fi să vă asigurați că părinții sunt la curent cu alegerile consiliului școlar local.

6. Colaborarea cu comunitatea

Părinții care sunt interesați de activitățile din comunitate se vor implica, de obicei, și în activitățile din contextul școlar. Pentru a-i ajuta să se conecteze, poți oferi informații despre evenimentele desfășurate la muzeele și parcurile locale; puteți dezvolta proiecte de servicii comunitare care să reunească părinți, profesori și administratori; și poți invita lideri ai comunității să vorbească în clasă și la evenimente pentru părinți.

Într-o lume tot mai digitalizată și aflată într-o continuă conexiune, o platformă de management educațional unde pot lua parte toți actorii importanți din viața școlară a copilului, este cheia pentru o comunicare rapidă și eficientă.

Află ce spun părinții din comunitatea Kinderpedia. 👇

afla ce spun parintii

Ce pot face părinții?

  • Vorbiți-le copiilor despre școală, beneficiile ei și câte lucruri minunate se petrec aici. De asemenea, găsiți momentul potrivit de a povesti despre profesorii lor și calitățile acestora.
  • Întâlnirile părinți-profesori sunt o punte de legătură între casă și școală. În cadrul acestor întâlniri părinții pot împărtăși informații despre copiii lor și obiectivele acestora, pot afla lucruri despre progresele lor. Tot aici pot identifica și construi împreună strategii educaționale.
  • Sprijiniți copilul în realizarea temelor pentru acasă sau a diferitelor proiecte. În cazul în care nu aveți suficientă experiență, iar sarcinile de lucru sunt o provocare, căutați răspunsuri și soluții împreună. Acest lucru va motiva copilul în a trata sarcinile cu mai mult interes și seriozitate.
  • În ceea ce privește evaluarea copiilor, concentrați-vă pe formarea competențelor-cheie și pe dezvoltarea lor armonioasă, nu doar pe notele obținute la testări. 
  • Fiți prezenți la activitățile școlare ale copilului, fie că vorbim de concerte, evenimente sportive sau festivaluri.  Chiar dacă prezența părinților la aceste evenimente nu pare să fie strâns legată de performanța școlară, copiilor le demonstrează faptul că părinții lor sunt interesați de activitățile și pasiunile lor.
  • Explicați-i copilului regulile școlii și ale clasei din care face parte și demonstrați că într-adevăr credeți în ele și v-ar plăcea ca și el să creadă și să le respecte.

Ce pot face profesorii?

Joyce Epstein, expert în implicarea părinților, a sugerat o serie de tehnici care pot facilita crearea unui parteneriat valoros între școală și familie.

  • Încurajați părinții să discute cu copiilor lor despre ce s-a întâmplat la școală în ziua respectivă. Puteți transmite chiar câteva idei sugestive.
  • Dați o temă care să le solicite copiilor să le pună întrebări membrilor din familie. De exemplu, puteți apela la arborele familiei sau simple idei de teme care pot face apel la experiențele fraților, părinților sau chiar ale bunicilor.
  • Puteți să invitați părinții să vină să observe anumite activități ale clasei, ulterior să discutați despre cele întâmplate. 
  • Este posibil ca unii părinți să nu aibă experiență în gestionarea activităților educaționale acasă, deci e un bun prilej să discutați cu ei despre următoarele subiecte: Cum să creați un mediu de învățare favorabil acasă, modalități de urmărire a progresului școlar, cum să încurajeze copilul să dezvolte obiceiuri sănătoase acasă. 
  • Promovați comunicarea deschisă cu fiecare familie. Comunicarea dintre profesori și părinți poate contribui la stabilirea încrederii și la construirea de relații. Începeți prin a organiza conferințe părinte-profesor la începutul anului școlar. Părinții și profesorii pot împărtăși câte ceva despre ei înșiși, despre copii, iar acest lucru va da tonul pentru o comunicare deschisă pe tot parcursul anului. Comunicarea deschisă va încuraja părinții să împărtășească punctele forte și punctele slabe, și nu în ultimul rând, aceștia vor informa profesorul cu privire la anumite evenimente care se întâmplă în familie și care ar putea afecta comportamentul copilului în clasă.
  • Recunoașteți diferitele stiluri parentale și limitele familiei. Educatorii percep adesea familia care vine la întâlniri și răspunde cu implicare, participare activă, care ajută la probleme de învățare sau de disciplină, furnizează materiale pentru un proiect, ca fiind mai grijulie sau "familie bună". Familia care răspunde politicos la solicitări, dar lasă deciziile și activitatea școlară în seama copilului și a profesorului, este văzută ca fiind mai puțin grijulie și neimplicată. Acestea sunt doar stereotipuri. Construiți relația cu părinții bazându-vă pe punctele forte ale familiei și evitați să etichetați și să permiteți ca prejudecățile personale să vă influențeze interacțiunile cu familiile.
  • Evitați stereotipurile. Doar pentru că un elev este de o anumită cultură sau religie nu înseamnă că familia lui trebuie încadrată într-o anumită categorie, într-un anumit statut socio-economic (Kagan & Garcia 1991). Este esențial ca profesorii să se familiarizeze cu mediul cultural al fiecărui elev în parte.
  • Echilibrați activitățile școlare cu alte activități care încorporează și încurajează atât cunoașterea individuală, cât și cea de grup. Copiii au nevoie de oportunități pentru a experimenta cine sunt ei în mod individual, dar și ca parte a unui grup.
  • Respectați nevoia de control a familiilor. Atunci când introduceți idei, materiale sau experiențe noi pentru copii, implicați și familiile. Recunoașteți, de asemenea, faptul că unii membri ai familiei nu au avut experiențe pozitive cu educația în timpul creșterii lor. Deși aceștia pot manifesta furie, ostilitate sau neîncredere, sursa poate fi în evenimentele din trecut. Va fi nevoie de timp și perseverență pentru a construi o relație cu aceste familii. Cadrele didactice adesea demonstrează că familiile se pot baza pe ele și că pot avea încreder pentru a le ajuta în educația copiilor lor.

 

Așa cum subliniază și specialiștii din domeniu, măsurile atitudinale ale implicării familiilor în educația copiilor pot include: sprijinul acordat profesorilor în diferite activități de la școală, calibrarea așteptărilor tuturor celor implicați cu privire la realizările școlare ale copiilor (Fehrmann, Keith și Reimers, 1987; Schaefer, 1991). 

Un profesor model cunoaște emoțiile și temerile părinților, înțelege atitudinile și traumele lor și îi liniștește cu privire la educația copilului. Este răbdător, deschis la opinii din exterior, ține cont de feedbackul primit și privește provocările din relația cu aceștia într-o manieră echilibrată, știind întotdeauna să explice motivele deciziilor sale.

De asemenea, familiile și grupurile de părinți ar trebui să promoveze școala în rândul copiilor drept un loc benefic, cu profesori care sunt acolo doar pentru a susține și transmite elevului cunoștințe noi, în a-l ajuta să se dezvolte și să crească frumos într-un colectiv unit.

Este evident faptul că metodele de implicare a familiilor în educația copiilor, în activități și evenimente școlare, depind de cultura organizației, de cultura localității din care oamenii fac parte. Managerii și cadrele didactice ar putea pune acest aspect pe lista de priorități în fiecare an, identificând cele mai bune strategii pentru propria comunitate. Performanța copilului are la bază și acest parteneriat școală-familie, pilon al motivației lui pentru învățare.

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului

Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare.  Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, precum și prin înlesnirea comunicării dintre școală, grădiniță și familie.

Pe Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.

Kinderpedia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.

 
 
Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK