Skip to main content
Modele de implicare a familiei

Modele de implicare a familiei: susținători, contribuitori sau colaboratori


Modelele de implicare a familiei în educația copiilor susțin faptul că angajarea directă a părinților în procesul de formare al copiilor conduce către o relație de colaborare între părinți, educatori și alți parteneri, cu scopul de a sprijini și îmbunătăți învățarea, dezvoltarea și sănătatea fiecărui elev.

Implicarea familiei în educația copiilor: rolul părinților în relație cu școala sau grădinița 

Implicarea familiei în educație - sau ”family engagement”, cum este descrisă aceasta în literatura de specialitate - descrie ceea ce fac părinții sau familia extinsă acasă și în comunitate pentru a sprijini învățarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Asociația Americană de Psihologie descrie relația prin două coordonate principale: parteneriatul, pe de o parte,  și responsabilitatea comună în ceea ce privește creșterea și bunăstarea copiilor, pe de alta.

Un astfel de parteneriat este esențial pentru îmbunătățirea stării de bine din școli, dar și pentru sporirea motivației copilului de a se implica activ în activități și în propriul proces de învățare. 

În familie, copilul învaţă limbajul şi comportamentul social, îşi formează aspiraţii şi idealuri, convingeri şi aptitudini, trăsături de voinţă şi caracter. Întotdeauna ambianţa, climatul din familie, influenţează, în raport cu natura sa, personalitatea copilului. 

Marele pedagog John Locke, convins de puterea exemplului în familie, afirma: “Nu trebuie să faceţi în faţa copilului nimic din ce nu vreţi să imite”.

În numeroase lucrări, cum este și The Family Engagement Inventory: A Brief Cross-Disciplinary Synthesis, implicarea familiei în școli este definită ca o colaborare între părinți și personalul școlar la nivel de clasă, local și de sistem pentru a sprijini și îmbunătăți învățarea, dezvoltarea și sănătatea copiilor și adolescenților. Implicarea familiilor în școli este o responsabilitate comună în care școlile, alte agenții și organizații comunitare se angajează să implice părinții în moduri semnificative, iar părinții răspund cu sprijin activ în procesele de învățare și dezvoltare pe care le traversează copiii și adolescenții lor

Modele de implicare a familiei: susținători, contribuitori sau colaboratori

Graff C.S. și Sherman, B. (2020), în lucrarea „Models of school-family relations” publicată în „Oxford Research Encyclopedia of Education”, privesc implicarea familiilor în parteneriat cu școala prin lentila a trei mari teorii pedagogice.

Trei teorii specifice ale învățării - behavioristă, socioculturală și critică - demonstrează diferențe clare în modul în care sunt înțelese rolurile părinților și ale familiei în educația copiilor lor. Fiecare dintre aceste lentile teoretice produce răspunsuri diferite la întrebarea „Ce înseamnă să lucrezi cu familiile?”. Ele presupun conceptualizări diferite ale implicării părinților, ale provocărilor la adresa acestei implicări și incluziuni și ale instrumentelor utilizate pentru a aborda aceste provocări. 

Familiile pot fi poziționate ca receptori pasivi ai procesului, contribuitori la procesul în sine sau ca producători de cunoștințe. În ceea ce privește școlarizarea copilului lor, părinții pot fi văzuți ca susținători, contribuitori sau colaboratori. Aceștia pot fi situați la periferia școlarizării sau în centru.

Modelul tradițional de implicare: familia sprijină educația din exterior

Teoreticienii privesc behaviorismul ca fiind baza a ceea ce numim astăzi paradigma tradițională a implicării familiei. Behaviorismul este relevant nu prin modul în care principiile sale operează în sălile de clasă, ci mai degrabă prin modul în care acestea poziționează profesorii, elevii și școlarizarea în raport cu familia. Adesea, această poziționare este centrată pe liderii școlari și  minimizează familia și elevii. 

Modele de implicare a familiei-behaviorist

Modelul behaviorist despre părinți și școlarizarea copiilor

În această figură, cercul școlarizării formale cuprinde actorii care o influențează și o modelează, precum și elementele care sunt relevante în modelarea acesteia. Școlarizarea este modelată de administratori și profesori, cu programe școlare și evaluări care cuprind atât examenele standardizate pe scară largă,  cât și evaluările la nivel de clasă, construite în jurul performanței și comportamentului elevilor. Elevii ca  ființe umane sunt abstractizate în măsurători obiective. Nu sunt elevii ca persoane, ci  comportamentul lor observabil, sub forma notelor la teste, a conformității, a abilităților demonstrate etc.

În cadrul behaviorismului, profesorii lucrează cu elevii așa cum artizanii lucrează cu lutul: Ei modelează comportamentul elevilor în conformitate cu proiectul lor. Școlile lucrează cu familiile în același mod. În cadrul relațiilor tradiționale familie-școală, comportamentele familiilor sunt evaluate în mod izolat.

Modelul socio-cultural: familia contribuie la educație prin crearea unui context favorabil învățării

În timp ce behaviorismul se concentrează asupra învățării ca fiind un comportament izolat, observabil, teoria socioculturală se concentrează asupra experienței individuale și colective, asupra construcției de semnificații. Teoria socioculturală presupune că învățarea are loc în mediile noastre sociale și se dezvoltă în mare măsură prin interacțiunile cu colegii și adulții pe parcursul vieții unei persoane (Vygotsky, 1978). 

Învățarea nu poate fi separată de mintea, corpul și cultura umană (Cole & Engestrom, 1993). 

Printr-o lentilă socioculturală, parteneriatul cu familia este regândit ca fiind deliberat. Conform lui Rogoff (1990), familiile sunt incluse mai activ în școli prin faptul că experiențele și cunoștințele elevilor sunt modelate de condițiile sociale, culturale și istorice ale propriei familii, iar învățarea este văzută ca o participare competentă, situată cultural, la nivelul întregii comunități (Smith, Teemant și Pinnegar, 2004).

 Modele de implicare a familiei-SOCIOCULTURAL

Modelul sociocultural 

Modelul transformativ: parteneriatul dintre școală și familie este orientat spre acțiune

În cazul acetui model, printr-o lentilă transformativă, cooperarea cu familia este conceptualizată ca fiind o muncă alături de părinți și, astfel, deschizând calea practicilor orientate pe familie. În luarea deciziilor sunt implicați părinții elevilor din școală, alături de liderii școlari pentru a avea un impact benefic asupra învățării și succesului elevilor (Santamaría Graff & Boehner, 2019). 

Deși caracterizarea relațiilor familie-școală ca fiind parteneriate nu este deloc nouă, pentru mulți părinți acest termen este o retorică goală, mult prea folosită, fără a fi pusă în practică (Baquedano-López, Alexander, & Hernandez, 2013; Warren et al, 2009). O abordare transformativă a parteneriatului, necesită o conștientizare a dinamicii puterii între grupuri de persoane, a punctelor forte pe care le aduc unei relații, unui proiect sau unei atmosfere generale. În acest caz, parteneriatul cu familiile este orientat spre acțiune.

Modele de implicare a familiei-TRANSFORMATIV

Modelul transformativ

Perspectiva implicării familiei în procesul de învățare

Implicarea familiei se referă la includerea sistematică a părinților în activități și programe care promovează dezvoltarea, învățarea și bunăstarea copiilor, inclusiv în planificare, predare și evaluare. Pentru ca implicarea familiilor să fie integrată în toate sistemele și programele pentru educația timpurie, furnizorii de educație nonformală și școlile pot implica familiile ca parteneri esențiali, oferind în același timp, servicii care încurajează învățarea copiilor, care alimentează relații pozitive între familii și scoală. Explicând părinților procesul prin care copii trec atunci când învață concepte noi și își dezvoltă competențe, dar și reprezentându-le procesul de evaluare, se creează un fundament transparent și bazat pe siguranță.

Implicarea familiei este procesul utilizat pentru a construi relații autentice cu familiile. Relațiile sănătoase sprijină bunăstarea generală a familiei și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Atunci când familiile sunt angajate, se creează parteneriate care au un obiectiv comun - ajutarea copiilor să crească și să se dezvolte. 

Se întâmplă acasă, în cadrul școlar, dar și în comunitate. Este o responsabilitate comună a tuturor celor care doresc ca cei mici să reușească la școală și în viață. Implicarea familiei se bazează pe ideea că părinții și alte persoane care au grijă de copiii lor lucrează împreună pentru a pregăti copiii pentru succes. 

Obiectivele specifice ale parteneriatului pentru fiecare familie pot varia și pot depinde de preferințele familiei, de cultură și de stresul economic sau social. Un parteneriat adevărat onorează punctele forte și cultura unei familii, respectul reciproc și obiectivele comune care privesc copilul.

Ce spun cercetătorii despre rolul familiei în educația copilului?

Studiile au arătat că implicarea părinților în școli poate promova comportamente pozitive de educație și sănătate în rândul copiilor. Este demonstrat faptul că există o relație puternică între implicarea părinților și rezultatele educaționale, inclusiv în ceea ce privește prezența la școală, notele și scoruri mai mari la evaluări naționale. Implicarea părinților în școli a fost, de asemenea, identificată ca factor de protecție promițător pentru comportamentele și rezultatele de risc în materie de sănătate sexuală ale adolescenților. În plus, atunci când elevii consideră că mediul școlar le oferă sprijin și grijă, iar părinții lor sunt implicați în viața școlară, este mai puțin probabil ca aceștia să se implice în activități care le-ar putea pune în pericol sănătatea și starea de bine.

Rezumate cheie ale cercetărilor ne spun că: copiii ai căror părinți au o atitudine activă și sunt interesați de procesul educativ prin care trec au progrese vizibile încă din primii ani de școală. Totodată, copiii ai căror părinți sunt implicați în parteneriat cu școala tind să obțină cele mai bune rezultate la învățătură și au, de asemenea, mai puține probleme de comportament. 

Nivelurile de implicare ale părinților sunt legate de statutul socio-economic și timpul pe care îl au disponibil pentru anumite activități. Însă, cercetările demonstrează faptul că atunci când familiile au un statut socio-economic scăzut, copiii pot avea rezultate remarcabile dacă dacă familia lor este implicată activ în relația cu managerii și profesorii școlii.

Din perspectiva American Psychological Association, parteneriatul școală-familie are rolul de a sprijini și îmbunătăți învățarea, dezvoltarea și sănătatea copiilor și adolescenților. Implicarea părinților în școli este o responsabilitate comună în care școlile se angajează să ajungă la părinți pentru a-i implica în moduri semnificative, iar părinții se angajează să sprijine în mod activ învățarea și dezvoltarea copiilor și adolescenților.

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului

Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare.  Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, precum și prin înlesnirea comunicării dintre școală, grădiniță și familie.

Pe Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.

Kinderpedia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.

Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK