Modele de implicare a familiei: susținători, contribuitori sau colaboratori
Modelele de implicare a familiei în educația copiilor susțin faptul că angajarea directă a părinților în procesul de formare al copiilor conduce către o relație de colaborare între părinți, educatori și alți parteneri, cu scopul de a sprijini și îmbunătăți învățarea, dezvoltarea și sănătatea fiecărui elev.
Implicarea familiei în educația copiilor: rolul părinților în relație cu școala sau grădinița
Implicarea familiei în educație - sau ”family engagement”, cum este descrisă aceasta în literatura de specialitate - descrie ceea ce fac părinții sau familia extinsă acasă și în comunitate pentru a sprijini învățarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Asociația Americană de Psihologie descrie relația prin două coordonate principale: parteneriatul, pe de o parte, și responsabilitatea comună în ceea ce privește creșterea și bunăstarea copiilor, pe de alta.
Un astfel de parteneriat este esențial pentru îmbunătățirea stării de bine din școli, dar și pentru sporirea motivației copilului de a se implica activ în activități și în propriul proces de învățare.
În familie, copilul învaţă limbajul şi comportamentul social, îşi formează aspiraţii şi idealuri, convingeri şi aptitudini, trăsături de voinţă şi caracter. Întotdeauna ambianţa, climatul din familie, influenţează, în raport cu natura sa, personalitatea copilului.
Marele pedagog John Locke, convins de puterea exemplului în familie, afirma: “Nu trebuie să faceţi în faţa copilului nimic din ce nu vreţi să imite”.
În numeroase lucrări, cum este și The Family Engagement Inventory: A Brief Cross-Disciplinary Synthesis, implicarea familiei în școli este definită ca o colaborare între părinți și personalul școlar la nivel de clasă, local și de sistem pentru a sprijini și îmbunătăți învățarea, dezvoltarea și sănătatea copiilor și adolescenților. Implicarea familiilor în școli este o responsabilitate comună în care școlile, alte agenții și organizații comunitare se angajează să implice părinții în moduri semnificative, iar părinții răspund cu sprijin activ în procesele de învățare și dezvoltare pe care le traversează copiii și adolescenții lor
Modele de implicare a familiei: susținători, contribuitori sau colaboratori
Graff C.S. și Sherman, B. (2020), în lucrarea „Models of school-family relations” publicată în „Oxford Research Encyclopedia of Education”, privesc implicarea familiilor în parteneriat cu școala prin lentila a trei mari teorii pedagogice.
Trei teorii specifice ale învățării - behavioristă, socioculturală și critică - demonstrează diferențe clare în modul în care sunt înțelese rolurile părinților și ale familiei în educația copiilor lor. Fiecare dintre aceste lentile teoretice produce răspunsuri diferite la întrebarea „Ce înseamnă să lucrezi cu familiile?”. Ele presupun conceptualizări diferite ale implicării părinților, ale provocărilor la adresa acestei implicări și incluziuni și ale instrumentelor utilizate pentru a aborda aceste provocări.
Familiile pot fi poziționate ca receptori pasivi ai procesului, contribuitori la procesul în sine sau ca producători de cunoștințe. În ceea ce privește școlarizarea copilului lor, părinții pot fi văzuți ca susținători, contribuitori sau colaboratori. Aceștia pot fi situați la periferia școlarizării sau în centru.
Modelul tradițional de implicare: familia sprijină educația din exterior
Teoreticienii privesc behaviorismul ca fiind baza a ceea ce numim astăzi paradigma tradițională a implicării familiei. Behaviorismul este relevant nu prin modul în care principiile sale operează în sălile de clasă, ci mai degrabă prin modul în care acestea poziționează profesorii, elevii și școlarizarea în raport cu familia. Adesea, această poziționare este centrată pe liderii școlari și minimizează familia și elevii.

Modelul behaviorist despre părinți și școlarizarea copiilor
În această figură, cercul școlarizării formale cuprinde actorii care o influențează și o modelează, precum și elementele care sunt relevante în modelarea acesteia. Școlarizarea este modelată de administratori și profesori, cu programe școlare și evaluări care cuprind atât examenele standardizate pe scară largă, cât și evaluările la nivel de clasă, construite în jurul performanței și comportamentului elevilor. Elevii ca ființe umane sunt abstractizate în măsurători obiective. Nu sunt elevii ca persoane, ci comportamentul lor observabil, sub forma notelor la teste, a conformității, a abilităților demonstrate etc.
În cadrul behaviorismului, profesorii lucrează cu elevii așa cum artizanii lucrează cu lutul: Ei modelează comportamentul elevilor în conformitate cu proiectul lor. Școlile lucrează cu familiile în același mod. În cadrul relațiilor tradiționale familie-școală, comportamentele familiilor sunt evaluate în mod izolat.
Modelul socio-cultural: familia contribuie la educație prin crearea unui context favorabil învățării
În timp ce behaviorismul se concentrează asupra învățării ca fiind un comportament izolat, observabil, teoria socioculturală se concentrează asupra experienței individuale și colective, asupra construcției de semnificații. Teoria socioculturală presupune că învățarea are loc în mediile noastre sociale și se dezvoltă în mare măsură prin interacțiunile cu colegii și adulții pe parcursul vieții unei persoane (Vygotsky, 1978).
Învățarea nu poate fi separată de mintea, corpul și cultura umană (Cole & Engestrom, 1993).
Printr-o lentilă socioculturală, parteneriatul cu familia este regândit ca fiind deliberat. Conform lui Rogoff (1990), familiile sunt incluse mai activ în școli prin faptul că experiențele și cunoștințele elevilor sunt modelate de condițiile sociale, culturale și istorice ale propriei familii, iar învățarea este văzută ca o participare competentă, situată cultural, la nivelul întregii comunități (Smith, Teemant și Pinnegar, 2004).

Modelul sociocultural
Modelul transformativ: parteneriatul dintre școală și familie este orientat spre acțiune
În cazul acetui model, printr-o lentilă transformativă, cooperarea cu familia este conceptualizată ca fiind o muncă alături de părinți și, astfel, deschizând calea practicilor orientate pe familie. În luarea deciziilor sunt implicați părinții elevilor din școală, alături de liderii școlari pentru a avea un impact benefic asupra învățării și succesului elevilor (Santamaría Graff & Boehner, 2019).
Deși caracterizarea relațiilor familie-școală ca fiind parteneriate nu este deloc nouă, pentru mulți părinți acest termen este o retorică goală, mult prea folosită, fără a fi pusă în practică (Baquedano-López, Alexander, & Hernandez, 2013; Warren et al, 2009). O abordare transformativă a parteneriatului, necesită o conștientizare a dinamicii puterii între grupuri de persoane, a punctelor forte pe care le aduc unei relații, unui proiect sau unei atmosfere generale. În acest caz, parteneriatul cu familiile este orientat spre acțiune.
Modelul transformativ
Perspectiva implicării familiei în procesul de învățare
Implicarea familiei se referă la includerea sistematică a părinților în activități și programe care promovează dezvoltarea, învățarea și bunăstarea copiilor, inclusiv în planificare, predare și evaluare. Pentru ca implicarea familiilor să fie integrată în toate sistemele și programele pentru educația timpurie, furnizorii de educație nonformală și școlile pot implica familiile ca parteneri esențiali, oferind în același timp, servicii care încurajează învățarea copiilor, care alimentează relații pozitive între familii și scoală. Explicând părinților procesul prin care copii trec atunci când învață concepte noi și își dezvoltă competențe, dar și reprezentându-le procesul de evaluare, se creează un fundament transparent și bazat pe siguranță.
Implicarea familiei este procesul utilizat pentru a construi relații autentice cu familiile. Relațiile sănătoase sprijină bunăstarea generală a familiei și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Atunci când familiile sunt angajate, se creează parteneriate care au un obiectiv comun - ajutarea copiilor să crească și să se dezvolte.
Se întâmplă acasă, în cadrul școlar, dar și în comunitate. Este o responsabilitate comună a tuturor celor care doresc ca cei mici să reușească la școală și în viață. Implicarea familiei se bazează pe ideea că părinții și alte persoane care au grijă de copiii lor lucrează împreună pentru a pregăti copiii pentru succes.
Obiectivele specifice ale parteneriatului pentru fiecare familie pot varia și pot depinde de preferințele familiei, de cultură și de stresul economic sau social. Un parteneriat adevărat onorează punctele forte și cultura unei familii, respectul reciproc și obiectivele comune care privesc copilul.
Ce spun cercetătorii despre rolul familiei în educația copilului?
Studiile au arătat că implicarea părinților în școli poate promova comportamente pozitive de educație și sănătate în rândul copiilor. Este demonstrat faptul că există o relație puternică între implicarea părinților și rezultatele educaționale, inclusiv în ceea ce privește prezența la școală, notele și scoruri mai mari la evaluări naționale. Implicarea părinților în școli a fost, de asemenea, identificată ca factor de protecție promițător pentru comportamentele și rezultatele de risc în materie de sănătate sexuală ale adolescenților. În plus, atunci când elevii consideră că mediul școlar le oferă sprijin și grijă, iar părinții lor sunt implicați în viața școlară, este mai puțin probabil ca aceștia să se implice în activități care le-ar putea pune în pericol sănătatea și starea de bine.
Rezumate cheie ale cercetărilor ne spun că: copiii ai căror părinți au o atitudine activă și sunt interesați de procesul educativ prin care trec au progrese vizibile încă din primii ani de școală. Totodată, copiii ai căror părinți sunt implicați în parteneriat cu școala tind să obțină cele mai bune rezultate la învățătură și au, de asemenea, mai puține probleme de comportament.
Nivelurile de implicare ale părinților sunt legate de statutul socio-economic și timpul pe care îl au disponibil pentru anumite activități. Însă, cercetările demonstrează faptul că atunci când familiile au un statut socio-economic scăzut, copiii pot avea rezultate remarcabile dacă dacă familia lor este implicată activ în relația cu managerii și profesorii școlii.
Din perspectiva American Psychological Association, parteneriatul școală-familie are rolul de a sprijini și îmbunătăți învățarea, dezvoltarea și sănătatea copiilor și adolescenților. Implicarea părinților în școli este o responsabilitate comună în care școlile se angajează să ajungă la părinți pentru a-i implica în moduri semnificative, iar părinții se angajează să sprijine în mod activ învățarea și dezvoltarea copiilor și adolescenților.
Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului
Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare. Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, precum și prin înlesnirea comunicării dintre școală, grădiniță și familie.
Pe Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.
Kinderpedia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.
Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea
De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.
Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate
Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor
Ce este, de fapt, un standard ARACIP
Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine
A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.
A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.
De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare
Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența
Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate
Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”
De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.
Un pas înainte, fără presiune
Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.
FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe
- Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
- De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
- minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
- minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
- Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
- În practică, statutul de titular este legat de:
- existența unui post/catedre în unitate
- o decizie de repartizare validată
- un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
- Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
- În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
- În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
- Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
- În funcție de cerință:
- unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
- altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
- Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:
- o problemă identificată
- o decizie asumată
- o acțiune concretă
- un rezultat vizibil
Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.
O platformă de management școlar ajută școala să:
- organizeze documentele
- urmărească procesele
- demonstreze aplicarea reală a procedurilor
- coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor
Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.
Ce subiect te interesează?

Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.




