Skip to main content
SINELG

Metoda SINELG: cum să încurajăm citirea activă la copii


13 Iulie, 2022
13 Iulie, 2022

 

Fiecărui cititor i se poate întâmpla să parcurgă o pagina întreaga și să nu-și amintească nimic din conținutul acesteia, mai ales dacă atenția a fost perturbată în timpul lecturii.  SINELG este un instrument foarte util, deoarece permite elevului să își monitorizeze nivelul de înțelegere pe masura ce citește un anumit text. Metoda SINELG susține o citire aprofundată a textelor și, totodată, încurajează învățarea activă a copiilor.

Metoda SINELG -  încurajează citirea activă la copii

SINELG este o metodă de monitorizare a înţelegerii lecturii (Vaughan şi Estes, 1986) şi este o strategie de citire activă ce își propune să mențină elevii implicaţi în timpul citirii unui text.

Adesea, se întâmplă ca elevii să abordeze lectura în mod superficial, fără prea multă implicare, cu atât mai mult în cazul subiectelor care nu reprezintă prea mult interes pentru ei. Înțelegerea fenomenului este un pas important în procesul de învățare, dar posibilitățile de învățare se pierd dacă cititorul nu se implica activ în înțelegerea textului. Aici intervine metodea SINELG, o tehnică de lectură interogativă/analitică a unui text.

Această metodă promovează implicarea activă şi monitorizarea propriei înţelegeri şi presupune parcurgerea următoarelor etape: 

1. Înainte de a începe lectura textului, solicită elevului să noteze tot ceea ce ştie despre tema/ problema respectivă, indiferent dacă este corect sau nu. 

Aici se poate apela la metoda Știu/ Vreau să știu/ Am aflat. Fiecare elev își poate crea propriul tabel cu cele 3 propoziții și poate nota elementele cheie cu privire la subiectul avut în discuție.

Exemplu:

 Știu Vreau să știu  Am aflat 
     
 

2. Start la lectură! Îndeamnă elevii să citească textul cu atenţie şi să noteze pe marginea (sau într-un tabel) semne, cu următoarele semnificaţii:

 - „√” - pentru informaţia cunoscută, pentru pasajele care confirmă ceea ce ştie deja; 

- „+” - pentru informaţia nouă, necunoscută şi acceptabilă pe care au aflat-o; 

- „−” - pentru informaţia care intră în contradicţie cu ceea ce ştiau; 

- „?” - pentru informaţia care necesită documentare, pentru că pasajele respective conţin neclarităţi, confuzii, ridică întrebări. 

Exemplu:

+

-

?

       
 

3. Construiește echipe și îndeamnă la reflecție pe baza celor citite și notate. Acest pas sprijină colaborarea și comunicare dintre elevi și poate chiar ajuta la rezolvarea neclarităților identificate în lectură.

4. Dacă apar neclarități la nivelul echipelor, încercați să găsiți rezolvare împreună. 

5. Realizați un inventar al ideilor şi încurajează elevii să-l prezinte tuturor colegilor.

 

Spre exemplu, din simpla propoziție „Elevul citeşte” se pot eşalona toate mărcile interogaţiei: Ce? Cât? Cum? Pentru ce? etc. citeşte acel elev. Anume felul în care citeşte elevul respectiv pare să aibă un impact deosebit asupra formării personalităţii, mai ales dacă este vorba despre lectura textului ştiinţific.

Creionul în mînă şi un sistem de semne, aplicate pe text pentru înţelegerea/memorarea informaţiei, trebuie examinate în raport cu personalitatea cititorului şi formarea unor abilităţi de muncă intelectuală, inseparabile de instruire. În acest sens, SINELG este o tehnică de bază, uşor asimilabilă, cu variante pentru diferite discipline şi vârste. 

Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea a Lecturii și Gândirii (SINELG) este o strategie care s-a dovedit eficienta în a ajuta elevii sa se mențină atenția în timpul lecturii textului. 

AVANTAJE  METODĂ SINELG

Putem vorbi de o serie largă de avantaje ale metodei SINELG, precum:

  • implicarea activă a elevilor în actul învățării;
  • reactualizarea cunoștințelor pe care elevii le-au învățat deja;
  • realizarea unei lecture profunde, conștiente;
  • formarea și dezvoltarea capacității reflexive;
  • dezvoltarea capacităților de transfer și de reorganizare a cunoștințelor;
  • înțelegerea textului lecturat;
  • monitorizarea nivelului de înțelegere pe parcursul lecturii textului;
  • stimularea comunicării și colaborării la nivelul întregului grup.

Limitele metodei  SINELG

Sigur că orice metodă de învățare prezintă și limite, iar în cazul metodei SINELG putem identifica:

  • lipsa de concentrare a elevilor poate duce la eșecul metodei;
  • apariția unor ambiguități, confuzii.

Indiferent de metoda utilizată la clasă, este foarte important să îi antrenăm și motivăm pe copii, spre a avea inițiativă în implicarea activă în sarcinile de lucru, atât în timpul anului școlar, cât și în vacanțe. Educația nu intră niciodată în vacanță! 

Citirea activă - o perspectivă neurologică

Datele din ultimii ani demonstrează faptul că mulți elevi se confruntă cu dificultăți în citire. Aceștia cred în mod eronat că citesc într-un mod eficient. De fapt, ei sunt implicați în ceea ce cercetătorii numesc lectură involuntară sau mindless reading (Schooler, Reichle și Halpern, 2004), pentru că de fapt se uită în gol în timp ce privesc fix la pagina tipărită a cărții. Opusul activității de a citi involuntar este procesarea textului prin folosirea diferitelor strategii cognitive de lectură activă, cum este și cazul metodei SINELG. 

Aceste strategii sunt descrise într-un studiu calitativ fascinant care a cerut cititorilor experți să gândească cu voce tare cu privire la ceea ce se întâmplă în mintea lor în timp ce citesc. Scenariile îndelungate care înregistrează aceste gânduri rostite (de exemplu, think-alouds) se numesc protocoale verbale (Pressley & Afflerbach, 1995). Aceste protocoale au fost clasificate și analizate de către cercetători pentru a răspunde la întrebări specifice, cum ar fi: Care este influența cunoștințelor anterioare asupra strategiilor cititorilor atunci când se focusează pe ideea principală a unui text? (Afflerbach, 1990). Cercetătorii au ajuns la concluzia că cititul este "receptiv constructiv - adică, cititorii își schimbă mereu strategiile, ca răspuns la textul pe care îl citesc" (Pressley & Afflerbach, 1995, p. 2). 

Alte tehnici și strategii de lectură activă 

De-a lungul timpului, s-a constatat o adevărată prăpastie între ,,a ști să citești’’ și ,,a ști să explorezi ceea ce citești’’/ „a înțelege ceea ce citești" . Astfel, în rândul foarte multor copii apare o incapacitate de aprofundare a lecturii textului scris, slabe deprinderi de a folosi tehnici raționale și eficiente de lectură. 

Citirea activă înseamnă, pe scurt, să citești ceva cu determinarea de a înțelege și a aprofunda textul parcurs.  Reprezintă și capacitatea de a evalua relevanța conținutului pentru propriile nevoile și interese.

În procesul de învățare este folosită o serie de elemente de focalizare a atenției, cum este și sublinierea ideilor principale în diferite culori, marcaje pe marginea textului a unor cuvinte-cheie etc. Deși a fost demonstrată utilitatea lor, elementele de sprijin au nevoie de strategii solide pentru o lectură activă. 

Iată și alte strategii de citire activă:

Tehnica SQ3R

SQ3R (Squim, Question, Read, Recall, Review) Este bună atât pentru revizuire, cât și pentru a citi ceva pentru prima dată. "SQ3R" reprezintă cei cinci pași implicați.

  • Parcurge rapid textul pentru a crea o imagine de ansamblu.
  • Pune-ți întrebări; În funcție de obiectivul tău (de exemplu, pentru a rezolva o sarcină), întrebați-vă cum te ajută. De asemenea, pune întrebări: Cine? Ce? Unde? Când? Cum?
  • Citește textul din nou, într-un mod concentrat și destul de rapid.
  • Nu uitați; testați-vă memoria - nu îți faceți griji dacă nu îți poți aminti prea multe detalii.
  • Review; Citește textul luând notițe. Folosește propriile cuvinte.

Cubul cu  întrebări

Cuburile cu întrebări creează o atmosferă asemănătoare unui joc și vor crește atenția și implicarea tuturor elevilor, în special a celor care au predominant stil de învățare tactil sau vizual.

Cum se face un cub de întrebări:

  • Un cub se face din cutii de lapte
  • Tăiați partea de sus a ambelor cutii de carton și introduceți una, cu partea de jos în sus, în cealaltă, creând un cub închis.
  • Acoperiți cubul cu hârtie simplă sau colorată.
  • Pe fiecare față, scrieți o întrebare: Ce? Când? Unde? Cine? De ce? Cum?

Sugestii de aplicare:

Invitați elevii să adreseze întrebări legate de orice conținut studiat în acel moment.

Elevii vor exersa formularea întrebărilor de înțelegere a diferitelor concepte, cu niveluri de complexitate diferite.

Poți invita elevii să lucreze în echipe, în timp ce citesc diferite conținuturi noi.

Tehnica Blazonul

Prin tehnica Blazonul, elevul notează pe parcursul lecturii informații despre: autor, titlu, editură, anul apariției, locul apariției, numărul de pagini, note de lectură (citate, fragmente importante/preferate), comentarii proprii la finalul lecturii, întrebări survenite pe marginea cărții citite, o scurtă prezentare a personajelor preferate (portret fizic/moral), referințe critice despre carte/operă (cu indicarea autorilor), o pagină liberă pentru a consemna opiniile colegilor sau ale profesorului despre carte.

Metoda PRES

Metoda PRES ajută elevii să-şi exprime opinia cu privire la problema abordată într-un text citit și le dezvoltă capacitatea de argumentare și înțelegere a con

inutului. Procedura de aplicare prevede respectarea a patru paşi, aceştia fiind explicați înainte și notați pe tablă sau pe un poster:

P – Exprimarea punctului de vedere;

R – Prezentarea unui raţionament (judecată) referitor la punctul de vedere expus;

E – Expunerea unui exemplu pentru clarificarea punctului de vedere;

S – Sumarizarea punctului vostru de vedere.

„A citi este precum a schia, iar atunci când sunt făcute bine, atât cititul, cât şi schiatul sunt pline de grație, armonioase”
Adler, 2014

Iată o serie de articole în care echipa Kinderpedia recomandă cărți pentru diferite vârste și nevoi. Vă puteți inspira și selecta lecturi pe care să exersați chiar metoda SINELG:

Dacă ești curios, află și Cum încurajăm cititul - 5 idei pentru părinți

 

Cum sprijină Kinderpedia învățarea activă și tranziția către o clasă modernă

Kinderpedia sprijină învățarea activă, facilitând profesorilor oportunitatea de a le face cunoscute elevilor resurse interactive și atractive care să îi stimuleze să joace un rol activ în propriul proces de învățare. De asemenea, îi menține pe părinți conectați și implicați în educația elevilor. Permite școlilor să colecteze și să analizeze date la diferite niveluri, cu scopul de a îmbunătăți învățarea, precum și practica didactică în general.

Descoperă Kinderpedia

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK