Skip to main content
Activități de acomodare prima zi de scoala

Activități de acomodare și intercunoaștere în primele zile de școală


25 August, 2022
25 August, 2022

Septembrie este luna din an în care profesorii își pregătesc sălile de clasă, planifică lecții inspirate și, poate cel mai important, le urează bun venit noilor lor elevi.


Prima zi de școală implică, de obicei, o mulțime de activități de cunoaștere, ajutându-i pe elevi și profesori să învețe numele și să se familiarizeze mai bine unii cu alții. Dar călătoria noului an școlar abia începe, iar prima zi ar trebui să fie prima din mai multe zile axate pe consolidarea comunității din clasă.

Intercunoaștere și acomodare în primele zile de școală

Începutul școlii aduce cu sine o sumedenie de emoții și trăiri. Primele zile sunt esențiale pentru copiii din clasa ta, mai ales în ceea ce privește intercunoașterea din cadrul grupului, acomodarea, dar și atmosfera creată. Cunoaște-ți elevii prin intermediul jocului și ajută-i să se cunoască și ei, să-și creeze propriile jocuri și să le joace împreună.

Cercetările Harvard Business Publishing Education arată că atunci când construiți relații cu elevii, cunoscându-i și permițându-le să vă cunoască, dar și cunoscându-se între ei, aceștia vor avea rezultate  mai bune. Prin cunoașterea trecutului și a intereselor lor, veți fi mai bine echipat pentru a conecta conținutul clasei la viața lor. De asemenea, vă va plăcea mai mult, și cu siguranță și lor, să petreceți timpul împreună.

10 activități de intercunoaștere pentru primele zile de școală

  1. „Puterea”

Pentru acest exercițiu ai nevoie doar de o minge. Explică copiilor că cel care are mingea deține puterea și poate adresa oricărui coleg din grup o întrebare. Participanții își transmit mingea unul altuia, de fiecare dată adresând o întrebare și primind răspunsuri care să încurajeze intercunoașterea în cadrul grupului.

  1. „Colorează-mi lumea”

Distribuie foi și creioane colorate și roagă elevii să scrie culoarea lor preferată. Apoi, pe rând, fiecare anunță culoarea sa preferată și pentru fiecare literă din cuvântul respectiv numește o caracteristică personală, de exemplu: verde - vesel, entuziasmat, rapid, darnic, empatic. Acest exercițiu încurajează intercunoașterea, poate fi comic, dar este și un bun exercițiu de antrenare a minții.

  1. „Să ne cunoaștem prin mimă!”

Mima este întotdeauna o idee minunată de a destinde atmosfera în cadrul grupurilor de copii. În cadrul acestei activități, copiii stau în cerc. Fiecare își spune prenumele și apoi mimează jocul/ activitatea/ hobby-ul preferat, iar colegii trebuie să ghicească. Poți începe chiar tu, mimând hobby-ul tău. Astfel vă veți apropia încă din primele zile de școală.

  1. „Gemenii”

Pentru această activitate aveți nevoie de bilețele cu nume de filme/ personaje - câte două de fiecare. Elevii se vor așeza în cerc, în perechi, iar fiecare participant va extrage câte un bilețel. Apoi, fiecare persoană va încerca să își găsească „geamănul”, adică persoana care are același bilețel. Menționați ca fiecare copil va trebui să facă cunoștință cu fiecare coleg cu care vorbește și să își împărtășească reciproc câte un lucru despre sine. După ce fiecare și-a găsit perechea, cei doi vor trebui să găsească 3 lucruri pe care le au în comun pe care le vor prezenta ulterior. 

  1. „Te apreciez pentru că…”

Fiecare elev primește o foaie de hârtie A4, care va fi lipită pe spatele lor, cu scotch. După ce vor avea toți foaia lipită, fiecare va scrie pe spatele celorlalți participanți, un motiv pentru care îi apreciază. Acum că toți participanții au scris celorlalți motivele pentru care îi apreciază, fiecare își va da foaia jos de pe spate și va citi ceea ce scrie. Această activitate crește stima de sine a copiilor, dar va face și ca întreg grupul să fie mai unit.

  1. „Fotografiile bebelușului”

După primele zile de școală, rugați copiii să aducă o fotografie de-a sa de când era bebeluş. Aranjați fotografiile pe podea pentru ca fiecare elev să poată  lua o fotografie, încercând să ghicească ce persoană este. După ce s-a ghicit, fiecare poate spune o amintire frumoasă din copilărie. Ce mod mai frumos de a ne împrieteni în primele zile de școală?

  1. „Cărți de vizită”

Fiecare elev va primi o carte de vizită cu următoarele rubrici: Nume şi prenume, Vârstă, Localitatea de origine, Pasiuni. Elevii vor completa individual cărţile de vizită cu datele personale, după care profesorul strânge fiecare carte de vizită şi le redistribuie elevilor, de data aceasta fiecare elev primind cartea de vizită a unui coleg şi nu propria sa cartea. Apoi, copii vor prezenta cărţile de vizită în faţa clasei, aflând lucruri noi despre fiecare dintre ei.

  1. Bingo!

Fiecare elev primeşte o fişă de joc, o coală A4, pe care se află diferite rubrici. Elevii trebuie să se plimbe prin clasă şi să găsească printre colegi pe aceia care pot să-i completeze câte o rubrică din tabel, în aşa fel încât să realizeze linie (pe verticală sau orizontală). Când un elev are completată o linie de pe foaie, atunci strigă ”Linie!”. Jocul se reia până când un elev realizează ”Bingo!” şi are toate rubricile completate cu numele colegilor. Puteți crea propriul joc de bingo sau puteți descărca și printa modelul Kinderpedia.

Atașăm o fișă „Bingo!" care ți-ar putea fi utilă. Descarcă fișa pentru a o folosi la clasă. 

BINGO RO

  1. „Identitatea secretă’’

Toţi elevii se aşează în cerc şi scriu, fără să vadă un alt coleg, pe un post-it, numele unei personalităţi. Atenție! Este important ca toată lumea să cunoască aceea persoană, să fie o vedetă, un sportiv sau un actor. Apoi lipesc acel post-it pe spatele persoanei din dreapta lor. Toţi elevii se plimbă prin clasă şi adresează colegilor întrebări pentru a afla numele care este scris pe spatele lui. Activitatea se termină când fiecare ghicește persoana care i-a fost atribuită. „Identitatea secretă” este un joc care va aduce foarte multe zâmbete în sala de clasă.

  1.  „Sherlock Holmes”

Fiecare elev devine un detectiv pentru o pistă, cum este, de exemplu pista pictorilor talentați sau a cântăreților. Regula este că fiecare are dreptul la 4 întrebări indirecte. Niciodată nu poate divulga identitatea ta, dând întrebări directe referitoare la pista pe care ai pornit. Dacă după răspunsuri elevul crede că este sigur de descoperirea lui, va spune „Ești un bun desenator”, sau „Ești un bun cântăreț”. Când celălalt confirmă sau neagă afirmația, detectivul va trebui să explice cum a ajuns la această concluzie, ce întrebări l-au ajutat să afle acest lucru. Fiți creativi și creați propriile piste, în funcție de pasiunile pe care le au în comun copiii din clasă.

Dacă vremea îți permite, pentru o atmosferă mai plăcută, poți desfășura toate aceste activități chiar în curtea școlii sau în parcul din apropiere. Natura aduce o sumedenie de beneficii. 

„Atunci când ne facem timp să ne cunoaștem elevii la un nivel personal și suntem receptivi din punct de vedere cultural, le arătăm că ne pasă cu adevărat de ei." Rita Pierson

Indiferent de rezultatele la învățătură sau de nevoile comportamentale, copiii sunt conștienți atunci când se simt incluși într-o comunitate. Odată ce simt un sentiment de apartenență, ei vor investi în învățarea lor, mai degrabă decât să fie receptori pasivi de informații.

Promovarea unui sentiment de comunitate în clasă poate fi o provocare, dar merită efortul. Activitățile din prima săptămână, cum ar fi jocurile de rol pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă cum arată, cum sună și cum se simte respectul și participarea la o activitate comună sunt modalități fantastice de a începe noul an școlar. 

Cum sprijină Kinderpedia tranziția către o clasă modernă

Kinderpedia  încurajează adaptarea copiilor încă din primele zile de școală. Facilitează profesorilor oportunitatea de a le face cunoscute elevilor resurse interactive și atractive care să îi stimuleze să joace un rol activ în propriul proces de învățare. De asemenea, îi menține pe părinți conectați și implicați în educația elevilor. Permite școlilor să colecteze și să analizeze date la diferite niveluri, cu scopul de a îmbunătăți învățarea, precum și practica didactică în general.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK