Skip to main content
cum influenteaza jocul dezvoltarea creierului

Jocul, mai mult decât o distracție: Cum influențează dezvoltarea creierului la copii


Ruth Lue Quee, expertă în educația timpurie din Marea Britanie, ne-a împărtășit recent din experiența ei despre rolul transformator al jocului în dezvoltarea creierului la copii, la cea de-a 10-a ediție a „Conferinței de Educație Timpurie” din București. Cu o abordare caldă și practică, Ruth ne-a provocat să renunțăm la „lentila de adult” și să ne conectăm cu cei mici acolo unde se află ei în etapa lor de dezvoltare. A subliniat cum, prin joc, putem crea un spațiu unde copiii se simt liberi să se exprime și să exploreze, susținându-le dezvoltarea emoțională și comportamentală. 

În sesiunea ei, Ruth a explorat cercetările recente care arată cât de important este jocul în dezvoltarea copilului și cum poate fi folosit pentru a încuraja comportamentele pozitive și a susține sănătatea socială, emoțională și mentală a celor mici. Pentru Ruth, fiecare activitate de joacă reprezintă o oportunitate de a-i ghida pe copii în a-și înțelege și exprima emoțiile, contribuind la formarea unor relații sănătoase cu ceilalți și la creșterea încrederii de sine.

FTFV3346.JPG

Ruth Lue Quee despre puterea jocului: Cum ajută joaca la creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor

Ce face jocul atât de special? Este mult mai mult decât o activitate naturală – el devine un fundament pentru construirea de conexiuni sănătoase și înțelegerea emoțională la vârste fragede.

Ajută nu doar la creșterea fizică și cognitivă, dar hrănește și bunăstarea emoțională a celor mici. Ruth subliniază că, prin joc, copiii reușesc să descopere și să înțeleagă lumea din jurul lor, ceea ce contribuie la formarea unor conexiuni neuronale puternice în creier. Atunci când se joacă, copiii își dezvoltă creativitatea, curajul de a explora și de a-și asuma riscuri. Oare nu sunt acestea exact abilitățile de care avem nevoie pe parcursul întregii vieți?

Cum crește jocul inteligența emoțională?

Copiii încep să-și formeze inteligența emoțională încă de la vârste fragede, iar jocul le oferă un mediu firesc în care să își exploreze și să își înțeleagă propriile emoții. Ruth ne îndeamnă să-i ajutăm pe cei mici să recunoască și să numească emoțiile – fie că simt tristețe, furie sau bucurie. Știați că un copil poate simți două emoții diferite în aceeași situație? Este esențial ca aceștia să învețe cum acțiunile lor influențează atât trăirile proprii, cât și reacțiile celor din jur.

Cum îi putem ajuta în acest sens? Ruth sugerează o abordare practică: „Când mă simt (emoție), îmi vine să (comportament)”, sau „Poți să mă ajuți să nu mai simt ….(emoție) prin …. (comportament)”. Aceste fraze le oferă copiilor instrumente concrete pentru a naviga prin propriile emoții și îi sprijină în dezvoltarea empatiei și a conștiinței de sine.

Dincolo de gestionarea comportamentului – spre antrenarea comportamentului cu intenție

„Educația nu înseamnă doar gestionarea comportamentelor,” a explicat ea, „ci și coaching emoțional.” Activitățile de joacă nu sunt doar distractive, ci și fundamentale pentru sănătatea emoțională și socială a celor mici. Jocul îi ajută să-și exprime și să-și gestioneze emoțiile, susținând comportamente pozitive în clasă.

Ruth ne provoacă să schimbăm perspectiva atunci când vine vorba despre cum ghidăm comportamentul copiilor. Nu este oare mai constructiv să îi ajutăm să înțeleagă și să-și gestioneze comportamentele în loc să ne limităm la impunerea unor reguli? „Voi, ca educatori, sunteți plasa lor de siguranță”, explică ea, inspirându-se din principiul lui Carl Rogers despre acceptarea necondiționată. Copiii trebuie să simtă că sunt văzuți și apreciați indiferent de ceea ce fac, pentru a înțelege că sunt iubiți pentru cine sunt, nu doar pentru cum se comportă.

Ruth ne îndeamnă să construim această relație de încredere prin metode simple: prezența autentică, ascultarea activă și disponibilitatea de a petrece timp de calitate. Încercați să vorbiți pe un ton calm sau chiar în șoaptă. Copiii se simt mai în siguranță și mai apropiați când adultul își arată emoțiile într-un mod adecvat. Ruth insistă și asupra importanței de a celebra efortul depus pentru a obține diferite lucruri, nu doar rezultatul final, și de a păstra o consecvență în reacții. În loc să întrebați „De ce ai făcut asta?” – întrebare pe care copiii mici o pot percepe ca intimidantă – încercați cu „Ce ai simțit atunci când…?” Jocul poate deveni un mijloc de a explora emoțiile și comportamentele într-un mod jucăuș și constructiv.

Cultivarea atenției și a abilităților de ascultare

Cum ajutăm copiii să devină mai atenți și să-și dezvolte capacitatea de a asculta? Ruth propune câteva activități simple și distractive:

  • Plimbări pentru ascultare activă: concentrați-vă pe sunetele din jur;
  • Jocuri de discriminare auditivă: potrivirea, rimele sau recunoașterea diferențelor;
  • Jocuri anticipative, pentru a ajuta copiii să prevadă rezultatele;
  • Jocuri de strategie (de exemplu, bătălii navale) care stimulează atenția și capacitatea de a face un mic plan.

Aceste activități îi ajută pe copii să devină ascultători mai atenți și să se implice cu entuziasm în procesul de învățare.

FTFV3361.JPG

Sprijinirea învățării prin joc

Ruth subliniază că învățarea prin joc nu se reduce la metodele tradiționale cu creionul și hârtia. Când cei mici au ocazia să exploreze concepte prin joc, să interacționeze cu materiale tridimensionale și să se cufunde în experiențe senzoriale, implicarea și motivația lor intrinsecă cresc.

Cum putem crea un mediu sigur și structurat pentru copii? O metodă utilă este „predarea progresivă” – adultul arată mai întâi o acțiune, apoi o împărtășește cu copilul, iar în final îi oferă acestuia șansa de a încerca singur. Stabilirea unor obiective clare și ușor de atins, cum ar fi „Ținta ta până la…”, ajută copiii să se simtă încrezători și susținuți în activitățile lor. Când copiii sunt activ implicați în propriul proces de învățare, greșelile devin parte din experiență, nu ceva ce trebuie evitat. 

În încheierea conferinței, Ruth ne reamintește că jocul este o unealtă de învățare ce nu pune presiune pe copii să performeze. În schimb, jocul le oferă spațiul deschis de care au nevoie pentru a explora, a crește și a se conecta cu lumea din jur. Ca părinți, educatori și îngrijitori, sprijinul nostru în facilitarea jocului și crearea unui mediu prietenos contribuie la dezvoltarea emoțională și intelectuală a celor mici, punând astfel bazele unei vieți în care cei mici sunt confortabili să se arunce în necunoscut.


FTFV3993.JPG

Conferința de Educație Timpurie, organizată la inițiativa Fundației Acorns prin First7, a reunit în acest an experți locali și internaționali în educația preșcolară în zece orașe din România și Republica Moldova. Cu tema „Cum sprijinim nevoile fiecărui copil, în educația timpurie?”, conferința a adus în prim-plan soluții practice pentru adaptarea procesului de învățare la nevoile fiecărui copil, inclusiv a celor cu cerințe speciale. Cercetările arată că 90% din dezvoltarea creierului are loc până la vârsta de cinci ani, iar experiențele din această perioadă sunt decisive pentru viitorul lor academic și emoțional. Astfel, conferința a oferit soluții inovative de incluziune, metode practice de identificare a nevoilor individuale și strategii prin care fiecare copil poate să se dezvolte într-un mediu sigur și stimulant.

În educația de astăzi, provocările sunt multiple, mai ales în ceea ce privește nevoile copiilor atipici și impactul tehnologiei asupra atenției acestora. Conferința ne aduce mai aproape de răspunsuri, explorând strategii optime pentru a le oferi copiilor un sprijin adaptat și holistic. De la muzică și dans la adaptarea materialelor educative, ne dorim să le oferim o experiență educațională unică, personalizată.a declarat Valentina Secară, fondatoarea conferinței.

FTFV3768.JPG

Aici intră în scenă și Kinderpedia. Platforma digitală intuitivă este concepută special pentru a face ordine în activitățile zilnice și ca să le ofere educatorilor spațiu pentru ceea ce contează cu adevărat – educația, joaca, experiențele creative și atelierele pentru copii. Prin aplicația mobilă sau platforma web, profesorii pot adăuga rapid detalii despre activități, mese și somn, având toate datele importante centralizate într-un singur loc. Kinderpedia simplifică administrarea, automatizează procesele financiare și ajută școlile și grădinițele să comunice transparent cu familiile și să urmărească progresul fiecărui copil în mod personalizat. Astfel, educatorii își pot dedica energia acolo unde este cu adevărat necesar: în sprijinirea dezvoltării copiilor și în crearea unor experiențe educaționale de neuitat.

Vrei să afli cum poate și grădinița sau școala ta să lucreze smart și să comunice eficient? Hai să vorbim! 

Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK