Skip to main content
cum spui povesti copiilor

Cum spui povești cu încredere în anii de educație timpurie


Mulți educatori au trac de a citi povești într-un mod mai artistic în fața micuților. Totuși în primii ani de viață, impactul poveștilor stă în interpretarea lor. De aici se dezvoltă abilitățile de vorbire incipiente, iar mai târziu citirea și scrierea, a punctat Chris Connaughton în prezentarea lui “Storytelling for Empathy and Understanding – how stories develop oracy and literacy” din cadrul Conferinței pentru Educație Timpurie First7.  

Actor de meserie, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii, Chris a venit cu argumente pentru a încuraja storytelling-ul, și a oferit sfaturi concrete prin care educatorii pot ajunge să spună povești cu mai multă încredere.

Dacă părinții nu spun copiilor povești acasă, e vital să faceți asta voi, ca educatori.

Cum scapi de trac ca să spui povești copiilor?

 1. Secretul stă în atitudine

Poți da gata o poveste în 10 minute, citind-o dintr-o carte, fără a crea nicio emoție. Sau poți ține copiii captivi în universul fantastic până când aceștia uită de foame, de somn sau chiar noțiunea timpului. Sau chiar să-i lași cu senzația să-și dorească mai mult, să participe, să empatizeze cu personajele și întâmplările. 

Copiii de azi nu duc lipsă de povești sau de reprezentările acestora în viața de zi cu zi. Au ghiozdane cu personaje Marvel, poartă haine cu Barbie sau scriu cu creioane decorate cu cățelul din Paw Patrol. 

Dar se plictisesc repede de ele. Rar li se facilitează o conexiune cu acel univers (dincolo de ecrane). Or tocmai în interpretarea poveștilor ca tehnică de învățare se poate ascunde cârligul prin care atragem copiii spre povești astfel încât ele să devină fascinante pe termen lung și utile în dezvoltarea lor.

Așa că un prim pas atunci când începi să citești sau să spui povești cu încredere este să creezi atmosfera: descrie mediul într-un mod cât mai artistic, schimbă tonul vocii când introduci personajele, adoptă o altă mimică a feței în funcție de diversele momente, accelerează ritmul în momente-cheie din poveste pentru a crea anticipație.

2. Exersează în fața oglinzii

Toți actorii fac asta, fie că sunt de Oscar sau abia la debut, fie că se pregătesc pentru un spectacol de stand-up sau pentru o premieră pe cea mai mare scenă a lumii. 

Desigur, nu te-ai pregătit pentru actorie. Dar în aceeași măsură în care educatorul de azi trebuie să fie mai degrabă un facilitator de experiențe, educatorul care spune povești memorabile devine și un actor. 

Deci pregătește-te spunând din nou și din nou povestea în oglindă, ca să-ți observi mimica, să o adaptezi și să vezi ce îmunătățiri poți face.

3. Reia aceeași poveste de mai multe ori

Copiii nu se plictisesc de aceeași poveste, atâta timp cât e spusă diferit. Pentru tine, va fi un exercițiu excelent de a căpăta încredere, de a testa ce îi ține atenți, ce poți schimba. 

De asemenea, repetarea aceleiași povești te ajută la predarea anumitor sunete sau cuvinte, în funcție de obiectivele tale. Poți avea surpriza ca până și copiii cu un start mai lent în dezvoltarea vorbirii să prindă mai repede.   

4. Inspiră-te din tot ce te înconjoară

Și aceasta e o practică des folosită de actori, pentru a face experiența cât mai autentică pentru audiență. Așadar, inspiră-te din orice vezi sau auzi la ei sau în jurul tău și crezi că le-ar capta atenția. Adu aceste elemente în povestea pe care le-o spui, iar ei vor fi încântați și poate mult mai atrași să caute povestea ca să o exploreze singuri.

5. Improvizează

Odată ce stăpânești povestea pe care vrei să le-o spui, poți improviza pentru a potrivi acțiunea pe personalitatea ta, pe mesajul pe care vrei să-l transmiți. Poți modifica finalul, de exemplu, pentru a fi mai puțin violent sau moralizator decât în basmele clasice.

Pentru copii de vârste foarte mici contează mai puțin conținutul propriu-zis, cât felul în care reușești să-i captivezi prin interpretare.

În același timp, vei găsi ceva eliberator în propria ta interpretare a poveștii: îți vei împrumuta vocea acelei povești, și va deveni din ce în ce mai ușor să o respui cum dorești, să te miști liber și să dai viață personajelor într-un mod personal. 

Ca să poți să spui povești cu mai multă încredere, dă-ți voie să reinventezi părți din acțiune. De exemplu, provoacă-i pe copii să-ți spună cine e personajul negativ din Scufița Roșie și să se gândească ce s-ar întâmpla dacă lupul ar fi un personaj pozitiv.

Astfel, vei reuși să servești copiilor niște lecții de empatie și de conexiune mult mai de impact, și să le declanșezi creativitatea mult mai ușor.

6. Nu te teme de inteligența artificială

În poveștile de pe ecrane, copiii sunt expuși constant unor elemente grafice cu mult peste orice le-ai putea oferi într-o sală de creșă sau grădiniță. Se vor plictisi repede de ele, odată ce fascinația de început se evaporă.

Însă nimic nu va înlocui vreodată fascinația atemporală creată de un organism viu, care emană căldură și energie fix în fața copiilor, pe fața căruia pot vedea transpirația cum curge, din ochii căruia pot intui mirare sau furie.

Tehnologia și inteligența artificială nu pot înlocui arta actorului. Voi sunteți cea mai de efect interfață grafică de care pot avea parte copiii.

7. Hrănește-te din reacțiile copiilor

Copiii te vor adora pentru momentele magice pe care le construiești pentru ei. Iar tu, vei reuși să-i înveți, prin intermediul poveștilor, ce înseamnă să empatizeze, să înțeleagă situațiile și, mai apoi, să poată la rândul lor să spună povestea așa cum au înțeles-o.

Astfel, ai toate șansele să deschizi copiilor apetitul pentru a asculta și a citi povești.

Iar dacă vrei ca experiența să fie continuată acasă, de părinți, adu-i și pe ei în acest univers, învață-i să spună povești. Poate nu știu, poate nu au timp. Invită-i dimineața, înainte de muncă, să rămână timp de 30 de minute în sală, cu copiii, să vadă cum se spun poveștile. Practica e amintită și de consultantul educațional David Willows: funcționează în a-i ajuta pe părinți să se conecteze la contextul și metodele în care se produce învățarea azi.

În cele din urmă, storytelling-ul - acest mod de a spune povești prin interpretarea lor - nu-ți va schimba vocația, nu va face din tine un actor de Oscar, dar va crea reacții de neprețuit și cu un puternic impact emoțional și de durată asupra micuților. 


Ajunsă la ediția a noua, Conferința de Educație Timpurie First7 s-a concentrat în jurul temei “Comunicare, limbaj și scriere”. Prezentările au abordat însușirea competențelor de limbaj și comunicare la copiii de până la 5 ani prin metode adaptate vârstei, adică printr-o mulțime de jocuri participative și metode interactive menite să stârnească curiozitatea și interesul copiilor.

Kinderpedia, platforma completă de management școlar și grădinițe, a susținut și în acest an Conferința de Educație Timpurie First7. Misiunea Kinderpedia este să ofere copiilor acces la o experiență de învățare inovativă, adaptată vremurilor pe care le trăim. De aceea, venim în sprijinul educatorilor cu o platformă modernă, cu funcționalități intuitive, menite să le simplifice activitatea și să-i sprijine în sincronizarea cu nevoile de conectare și de comunicare esențiale în dezvoltarea copiilor, precum și în menținerea unei relații apropiate cu părinții acestora.

Descoperă Kinderpedia   

Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK