
Cum spui povești cu încredere în anii de educație timpurie
Mulți educatori au trac de a citi povești într-un mod mai artistic în fața micuților. Totuși în primii ani de viață, impactul poveștilor stă în interpretarea lor. De aici se dezvoltă abilitățile de vorbire incipiente, iar mai târziu citirea și scrierea, a punctat Chris Connaughton în prezentarea lui “Storytelling for Empathy and Understanding – how stories develop oracy and literacy” din cadrul Conferinței pentru Educație Timpurie First7.
Actor de meserie, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii, Chris a venit cu argumente pentru a încuraja storytelling-ul, și a oferit sfaturi concrete prin care educatorii pot ajunge să spună povești cu mai multă încredere.
Dacă părinții nu spun copiilor povești acasă, e vital să faceți asta voi, ca educatori.
Cum scapi de trac ca să spui povești copiilor?
1. Secretul stă în atitudine
Poți da gata o poveste în 10 minute, citind-o dintr-o carte, fără a crea nicio emoție. Sau poți ține copiii captivi în universul fantastic până când aceștia uită de foame, de somn sau chiar noțiunea timpului. Sau chiar să-i lași cu senzația să-și dorească mai mult, să participe, să empatizeze cu personajele și întâmplările.
Copiii de azi nu duc lipsă de povești sau de reprezentările acestora în viața de zi cu zi. Au ghiozdane cu personaje Marvel, poartă haine cu Barbie sau scriu cu creioane decorate cu cățelul din Paw Patrol.
Dar se plictisesc repede de ele. Rar li se facilitează o conexiune cu acel univers (dincolo de ecrane). Or tocmai în interpretarea poveștilor ca tehnică de învățare se poate ascunde cârligul prin care atragem copiii spre povești astfel încât ele să devină fascinante pe termen lung și utile în dezvoltarea lor.
Așa că un prim pas atunci când începi să citești sau să spui povești cu încredere este să creezi atmosfera: descrie mediul într-un mod cât mai artistic, schimbă tonul vocii când introduci personajele, adoptă o altă mimică a feței în funcție de diversele momente, accelerează ritmul în momente-cheie din poveste pentru a crea anticipație.
2. Exersează în fața oglinzii
Toți actorii fac asta, fie că sunt de Oscar sau abia la debut, fie că se pregătesc pentru un spectacol de stand-up sau pentru o premieră pe cea mai mare scenă a lumii.
Desigur, nu te-ai pregătit pentru actorie. Dar în aceeași măsură în care educatorul de azi trebuie să fie mai degrabă un facilitator de experiențe, educatorul care spune povești memorabile devine și un actor.
Deci pregătește-te spunând din nou și din nou povestea în oglindă, ca să-ți observi mimica, să o adaptezi și să vezi ce îmunătățiri poți face.
3. Reia aceeași poveste de mai multe ori
Copiii nu se plictisesc de aceeași poveste, atâta timp cât e spusă diferit. Pentru tine, va fi un exercițiu excelent de a căpăta încredere, de a testa ce îi ține atenți, ce poți schimba.
De asemenea, repetarea aceleiași povești te ajută la predarea anumitor sunete sau cuvinte, în funcție de obiectivele tale. Poți avea surpriza ca până și copiii cu un start mai lent în dezvoltarea vorbirii să prindă mai repede.
4. Inspiră-te din tot ce te înconjoară
Și aceasta e o practică des folosită de actori, pentru a face experiența cât mai autentică pentru audiență. Așadar, inspiră-te din orice vezi sau auzi la ei sau în jurul tău și crezi că le-ar capta atenția. Adu aceste elemente în povestea pe care le-o spui, iar ei vor fi încântați și poate mult mai atrași să caute povestea ca să o exploreze singuri.
5. Improvizează
Odată ce stăpânești povestea pe care vrei să le-o spui, poți improviza pentru a potrivi acțiunea pe personalitatea ta, pe mesajul pe care vrei să-l transmiți. Poți modifica finalul, de exemplu, pentru a fi mai puțin violent sau moralizator decât în basmele clasice.
Pentru copii de vârste foarte mici contează mai puțin conținutul propriu-zis, cât felul în care reușești să-i captivezi prin interpretare.
În același timp, vei găsi ceva eliberator în propria ta interpretare a poveștii: îți vei împrumuta vocea acelei povești, și va deveni din ce în ce mai ușor să o respui cum dorești, să te miști liber și să dai viață personajelor într-un mod personal.
Ca să poți să spui povești cu mai multă încredere, dă-ți voie să reinventezi părți din acțiune. De exemplu, provoacă-i pe copii să-ți spună cine e personajul negativ din Scufița Roșie și să se gândească ce s-ar întâmpla dacă lupul ar fi un personaj pozitiv.
Astfel, vei reuși să servești copiilor niște lecții de empatie și de conexiune mult mai de impact, și să le declanșezi creativitatea mult mai ușor.
6. Nu te teme de inteligența artificială
În poveștile de pe ecrane, copiii sunt expuși constant unor elemente grafice cu mult peste orice le-ai putea oferi într-o sală de creșă sau grădiniță. Se vor plictisi repede de ele, odată ce fascinația de început se evaporă.
Însă nimic nu va înlocui vreodată fascinația atemporală creată de un organism viu, care emană căldură și energie fix în fața copiilor, pe fața căruia pot vedea transpirația cum curge, din ochii căruia pot intui mirare sau furie.
Tehnologia și inteligența artificială nu pot înlocui arta actorului. Voi sunteți cea mai de efect interfață grafică de care pot avea parte copiii.
7. Hrănește-te din reacțiile copiilor
Copiii te vor adora pentru momentele magice pe care le construiești pentru ei. Iar tu, vei reuși să-i înveți, prin intermediul poveștilor, ce înseamnă să empatizeze, să înțeleagă situațiile și, mai apoi, să poată la rândul lor să spună povestea așa cum au înțeles-o.
Astfel, ai toate șansele să deschizi copiilor apetitul pentru a asculta și a citi povești.
Iar dacă vrei ca experiența să fie continuată acasă, de părinți, adu-i și pe ei în acest univers, învață-i să spună povești. Poate nu știu, poate nu au timp. Invită-i dimineața, înainte de muncă, să rămână timp de 30 de minute în sală, cu copiii, să vadă cum se spun poveștile. Practica e amintită și de consultantul educațional David Willows: funcționează în a-i ajuta pe părinți să se conecteze la contextul și metodele în care se produce învățarea azi.
În cele din urmă, storytelling-ul - acest mod de a spune povești prin interpretarea lor - nu-ți va schimba vocația, nu va face din tine un actor de Oscar, dar va crea reacții de neprețuit și cu un puternic impact emoțional și de durată asupra micuților.
Ajunsă la ediția a noua, Conferința de Educație Timpurie First7 s-a concentrat în jurul temei “Comunicare, limbaj și scriere”. Prezentările au abordat însușirea competențelor de limbaj și comunicare la copiii de până la 5 ani prin metode adaptate vârstei, adică printr-o mulțime de jocuri participative și metode interactive menite să stârnească curiozitatea și interesul copiilor.
Kinderpedia, platforma completă de management școlar și grădinițe, a susținut și în acest an Conferința de Educație Timpurie First7. Misiunea Kinderpedia este să ofere copiilor acces la o experiență de învățare inovativă, adaptată vremurilor pe care le trăim. De aceea, venim în sprijinul educatorilor cu o platformă modernă, cu funcționalități intuitive, menite să le simplifice activitatea și să-i sprijine în sincronizarea cu nevoile de conectare și de comunicare esențiale în dezvoltarea copiilor, precum și în menținerea unei relații apropiate cu părinții acestora.
Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea
De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.
Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate
Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor
Ce este, de fapt, un standard ARACIP
Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine
A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.
A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.
De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare
Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența
Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate
Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”
De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.
Un pas înainte, fără presiune
Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.
FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe
- Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
- De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
- minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
- minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
- Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
- În practică, statutul de titular este legat de:
- existența unui post/catedre în unitate
- o decizie de repartizare validată
- un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
- Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
- În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
- În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
- Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
- În funcție de cerință:
- unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
- altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
- Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:
- o problemă identificată
- o decizie asumată
- o acțiune concretă
- un rezultat vizibil
Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.
O platformă de management școlar ajută școala să:
- organizeze documentele
- urmărească procesele
- demonstreze aplicarea reală a procedurilor
- coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor
Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.
Ce subiect te interesează?

Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.




