Rolul familiei în relația copil-grădiniță: coordonate în educația timpurie

Care sunt principalele coordonate ale relației părinte-copil-grădiniță în educația timpurie? 

Fiecare părinte își dorește ce este mai bun pentru copilul său, iar grădinița nu face excepție. Atunci când aleg grădinița, părinții au un set de așteptări și dorințe, bazate pe nevoile lor în raport cu dezvoltarea copiilor.

Oana Moșoiu, lector universitar și doctor în stiințele educației, explică de ce ingrediente este nevoie în educația timpurie, pentru ca relația dintre familie și grădiniță să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării copilului.

Rolul grădiniței în educația timpurie

În primul rând, educatorii trebuie să plece de la premisa că ei sunt singurii care pot schimba ceva dacă nu sunt mulțumiți de relația cu copilul sau părintele. Își pot schimba perspectiva, atitudinea, dar nu pot influența în niciun fel ceea ce se întâmplă acasă, în familiile copiilor.

Primul pas ar fi setarea așteptărilor și a intențiilor în raport cu procesul de învățare

Acestea ar trebui notate undeva și ajustate în funcție de dinamica evoluției copilului. În ceea ce îi privește pe părinți, ei vin cu un set de clișee în relația cu grădinița, cum ar fi că sistemul de învățământ uniformizează, că își doresc pentru copilul lor o grădiniță și o educatoare specială și altele de acest gen.

În relațiile interumane, totul pleacă de la diferite tipuri de așteptări

Părinții au așteptări foarte mari, uneori paradoxale. Ei vor pentru copilul lor să învețe bine, să fie fericit, să fie în siguranță la grădiniță, să fie protejat, dar, în același timp, să aibă control asupra copilului.

De multe ori însă, părinții nu oferă acasă condițiile prielnice pentru ca procesul de învățare să decurgă în condiții bune.

Educatorii au și ei așteptări, atât de la părinți, cât și de la copii

Ei și-ar dori ca aceștia să vină cu deprinderi de bază din familie și să aibă un anumit nivel de autonomie. Să doarmă suficient acasă, să mănânce bine, părinții să continue rutinele și în familie, să aibă grijă la câtă tehnologie expun copiii până la 12 ani. Și-ar mai dori să asculte, să vină cu drag la grădiniță, să aibă un limbaj adecvat și, dacă este posibil, să fie adaptați unui grup social.

Așteptările educatorilor ar trebui foarte clar specificate

În educația timpurie, lucrurile stau destul de bine, iar instrumentarul la nivel de grădiniță este mai elaborat decât ceea ce există la nivel școlar. De aceea, aceste așteptări trebuie analizate și discutate la nivel de grădiniță, poate chiar listate în grădiniță, pe sistemul „noi ne așteptăm să... și noi oferim...”

Specialiștii din educație au un limbaj cu care operează, care nu este comun cu al părinților, de aceea trebuie explicate valorile legate de politețe, interacțiune, generozitate, ce înseamnă să fac împreună.

Empatia în relația părinte-educator

Empatia înseamnă ca educatorul să înțeleagă că și părintele are parte de foarte multe provocări. Empatia ne ajută să reglăm comunicarea și crește sentimentul de încredere.

Părintele trebuie să fie liniștit în legătură cu siguranța copilului la grădiniță, iar acesta este rolul profesionistului, să îl asigure că totul este sub control, că va fi bine și copilul său este pe mâini bune.

Educatorii au rolul de a liniști părinții, pentru că aceștia sunt expuși la mesaje alarmante din toate părțile și le este frică. Părinții transmit panica educatorilor, care își pun la îndoială competența, pentru că se lasă influențați. De aceea, directorii de grădiniță ar trebui să cultive la rândul lor încrederea educatorilor. Astfel, educatorul va da încredere părintelui că totul este ok.

Comunicarea educator-copil în educația timpurie

În orice comunicare, are loc o codare și o decodare de informații, care țin de nivelul persoanei care receptează. În cazul copilului, depinde mult de gradul său de înțelegere. De exemplu, "fii cuminte!" nu are reprezentare pentru copil, așa că educatorul trebuie să ajusteze limbajul pentru a se face înțeles de către copil.

În comunicarea educator-copil sau părinte-copil este de evitat folosirea negației, deoarece creierul nu îl citește pe NU

Limbajul este extrem de important. Trebuie să repetăm și să îi explicăm copilului până înțelege. Copiii nu au o reprezentare a concretului, de aceea este necesară o investiție suplimentară în limbaj.

În relația educator-părinte-copil, ca în oricare altă relație, funcționează o paletă largă de nevoi de comunicare – să mă comunic pe mine, cine sunt, să fiu ascultat, să fiu recunoscut, să fiu valorizat, să influențez. La vârstă mică, este important tonul vocii și limbajul paraverbal. Tonul face muzica, iar felul în care spunem lucrurile chiar contează, deoarece limbajul ordonează și acțiunea în relația cu persoana din fața noastră.

În comunicare funcționează filtrarea, în sensul că nu tot ce dorim să spunem ajunge ca atare în partea cealaltă. Faptul că nu controlez ceea ce ajunge la receptor mă responsabilizează.

Atât părinții cât și educatorii trebuie să ia în calcul că ceea ce sădim în anii de grădiniță nu are rezultate imediate, ci sunt procese care se construiesc în timp și ale căror rezultate se văd tot în timp. Fiecare copil se simte iubit într-un anumit fel și are un anume limbaj al iubirii.

Părinții ar trebui încurajați să petreacă timp de calitate cu copiii

Timpul special este unul din cele mai importante limbaje ale iubirii pentru copii. Copilul își ia foarte multă informație de la părinte, care este modelul lui. Sunt lucruri pe care educatorii nu le pot face, pentru că nu va exista niciodată aceeași relație între educatori și copii ca între părinți și copii.

Importanța grădiniței în educația timpurie

Educația timpurie greșită poate produce copii care arată ca niște bombe cu ceas, pentru că nu învață să gestioneze bine stresul. Copiii imită foarte mult, pentru că imitația este o formă de învățare, astfel că ei vor copia și vor reflecta foarte bine ce se întâmplă la grădiniță.

La vârste mici, dezvoltarea kinestezică fundamentează dezvoltarea cognitivă. Școala și grădinița sunt teritoriul de antrenament pentru copii. Ei nu vin învățați, ci acolo învață.

Pentru a dezvolta competențe, trebuie să avem în vedere contextul 

Rutinele care se formează la grădiniță nu se pot continua ca atare acasă, unde este copilul este al lui mami și al lui tati, în timp ce la grădiniță el trebuie să învețe sau să facă lucrurile care i se cer. Schimbarea contextelor duce la schimbarea modului de acțiune a competențelor, iar părinții trebuie să fie informați în legătură cu acest aspect.

De aceea, ce face un copil la grădiniță e posibil să nu facă acasă și invers, pentru că s-a schimbat contextul, s-au schimbat rolurile și sarcinile.

Știind acest lucru și acționând în consecință, se diminuează presiunea pe copil, pe părinți și pe educatori.

Oana Moșoiu este lector universitar, doctor în știintele educației și fondatoarea Școlii Familiei. Ea a abordat subiectul importanței grădiniței în educația timpurie în cadrul evenimentului Grădinița 2.0, facilitat de Kinderpedia. 

Mai multe subiecte dezbătute în cadrul evenimentului puteți găsi în articolele Cum măsurăm impactul grădiniței asupra dezvoltării copilului? și Rolul comunității în educația timpurie.

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului

Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare.  Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, precum și prin înlesnirea comunicării dintre școală, grădiniță și familie.

Pe Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.

Kinderpedia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.