Skip to main content
invatarea socio-emotionala

Învățarea socio-emoțională: Cum să creștem copii echilibrați emoțional


Împreună cu dezvoltarea competențelor cognitive și dezvoltarea sănătoasă a corpului, copiii au nevoie să-și antreneze, în cât mai multe contexte și prin cât mai multe activități și situații, și inteligența emoțională.

Învățarea socio-emoțională este un element vital în dezvoltarea copiilor, facilitând înțelegerea emoțiilor și asigurând relații înfloritoare cu ceilalți. 

Acest concept actual, utilizat, dezvoltat și explicat în literatura de specialitate, vizează competențele copiilor de a își recunoaște propriile emoții, trăiri și sentimente, dar și de a le identifica în jurul lor, la ceilalți, de a manifesta empatie și înțelegere și de a acționa echilibrat în fața provocărilor și obstacolelor. 

Dezvoltarea armonioasă, pe toate palierele, este vitală pentru copii. Fiecare părinte își dorește ca cei mici să se descurce la școală, să construiască relații sănătoase de prietenie, să rămână implicați în diferite activități, să se joace și să se bucure. Pentru toate acestea, copiii trebuie să fie sprijiniți în formarea unor obiceiuri și rutine sănătoase, să învețe cum să apeleze la o mentalitate flexibilă, să rămână curioși și să înțeleagă ce este, cum funcționează și de ce este importantă învățarea socio-emoțională în viețile noastre.

Abilitățile socio-emoționale îi ajută pe copii să gestioneze cu succes viața de zi cu zi, să se concentreze, să ia decizii bune și să devină membri de sprijin ai comunității lor atât școlare, cât și personale.

James Comer, specialist în dezvoltarea copiilor la Școala de Medicină a Universității Yale, a dezvoltat conceptul de învățare socio-emoțională în anul 1968; iar în prezent, pe măsură ce profesorii, școlile și părinții au responsabilitatea de a-i învăța pe cei mici cum să treacă examenele și temele de curs și să devină ființe umane complete, cu abilitățile și atributele necesare pentru a reuși în viață, conceptul de învățare socio-emoțională prinde contur și se extinde.

Învățarea social-emoțională, este un cadru prin care elevii dobândesc abilitățile necesare pentru a naviga prin școală, în viața profesională și dincolo de ea. 

Ce este învățarea socio-emoțională?

Specialiștii definesc învățarea socio-emoțională ca fiind procesul de dezvoltare a conștiinței de sine, a autocontrolului și a abilităților interpersonale care sunt vitale pentru succesul la școală, la locul de muncă și în viață.

Cinci componente cheie ale învățării socio-emoționale

 invatarea socio emotionala text






-
Potrivit Collaborative for Academic, Social, and Emotional Learning (CASEL), o organizație dedicată elevilor și educatorilor pentru a contribui la obținerea de rezultate pozitive pentru elevii din învățământul preșcolar, sfera socio-emoțională cuprinde  conștiința de sine, autogestionarea, conștiința socială, abilitățile de relaționare și luarea deciziilor responsabile. 

1. Conștiința de sine

Este esențial ca fiecare copil să aibă capacitatea de a își recunoaște emoțiile și modul în care acesta îi influențează comportamentul; să își cunoască punctele forte și punctele slabe pentru a dobândi mai bine încrederea în abilitățile lui. În raport cu toate acestea, copiii pot proiecta obiective și pot contura strategii potrivite pentru a atinge acele scopuri. 

David LaViscount, directorul școlii Audubon Charter School-Gentilly, din New Orleans, punctează faptul că atunci când poate emoțiile sunt prea puternice, iar cei mici nu pot identifica pe cont propriu care este sursa care le generează, rolul părinților, profesorilor sau a altor adulți responsabili din viața copiilor, este de a îi ghida, prin întrebări, pentru a îi ajută să ajungă la o serie de concluzii. Întrebările precum „Când a început acest sentiment? Ce s-a întâmplat chiar înainte?” sunt esențiale; chiar dacă nu pot răspunde pe moment, pe măsură ce cresc și se maturizează, orientarea lor în acest fel poate fi cu focus pe comportamente autoreflexive. 

2. Autogestionare

Autogestionarea presupune preluarea controlului asupra propriilor gânduri, emoții și acțiuni derulate în anumite situații, precum și conturarea unor noi strategii viitoare.  Un copil cu un autocontrol puternic este capabil să facă față factorilor de stres și va înțelege că un posibil eșec face parte din procesul de învățare. Până când cei mici să aibă exercițiul necesar să se autogestioneze singuri, ei au nevoie de sprijin și de spațiu pentru a greși, a crește, a învăța.

3. Conștiință socială

Acest element al învățării socio-emoționale presupune capacitatea de a te pune în locul unei alte persoane care poate proveni dintr-un mediu sau o cultură diferită de cea în care ai crescut. Capacitatea de a simți, de a arăta și de a acționa cu empatie acasă, la școală și în cadrul comunității extinse. 

4. Abilități de relaționare

Capacitatea de a construi și de a menține relații sănătoase cu persoane din diverse medii. Această competență implică ascultarea activă și abilitatea de a comunica eficient cu ceilalți, rezolvarea conflictelor și pe faptul de a ști când să ceri sau să oferi ajutor. Acestea îl ajută pe copil să comunice, să asculte și să colaboreze. Pentru ca cei mici să preia tipare de relaționare sănătoase, este important să le poată observa la părinți, rude și profesori și să le discute împreună cu aceștia.

5. Luarea responsabilă a deciziilor

Pentru a învăța să găsească cele mai bune decizii, cei mici trebuie să reușească să gândească în perspectivă, să înțeleagă că trebuie să cântărească propriile nevoi, dar și nevoile celor din jur. Pentru a încuraja această abilitate, copiii au nevoie de modele de bune practici și de conversații de sprijin. 

Rezultatele învățării socio-emoționale sunt semnificative. Potrivit Jurnalului american de sănătate publică, școlile care folosesc activități de antrenare a celor cinci elemente anterior menționate, raportează o îmbunătățire a performanțelor academice ale copiilor, reducerea bullying-ului și a ratei de abandon școlar, dar și o influență pozitivă asupra personalității copiilor. 

Beneficiile directe pe care le aduce învățarea socio-emoțională

Atât pentru copii, cât și pentru adulți, creșterea conștiinței de sine, performanța academică și profesională semnificativ îmbunătățită și comportamentele pozitive manifestate atât în interiorul, cât și în afara instituțiilor de învățământ sau a locului de muncă, sunt beneficiile imediate ale unei inteligențe socio-emoționale ridicate. 

Un nivel matur al inteligenței emoționale îi ajută pe elevi să facă față mai bine stresului, să rezolve probleme mai ușor și să afișeze empatie față de cei din jur. Elevii care sunt echipați pentru a face față problemelor care îi afectează la nivel personal sunt apoi mai capabili să gestioneze mai bine obstacolele. 

Învățarea, încă de timpuriu, a comportamentelor pozitive care se extind dincolo de un nivel pur academic de realizare, poate ajuta copiii să dezvolte abilitățile transversale necesare pentru multe locuri de muncă ale viitorului, cum ar fi abilitățile de lucru în echipă, capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți și rezolvarea problemelor. Acest lucru poate contribui la pregătirea copiilor pentru succes pe parcursul anilor de școală și dincolo de ei.

Cum se întâmplă învățarea socio-emoțională?

Există multe modalități de a încorpora activități cu focus pe socio-emoțional, în sala de clasă sau acasă. Specialiștii punctează faptul că una dintre cele mai eficiente strategii de integrare a învățării socio-emoționale este ca activitățile să fie strecurate pe parcursul întregii zile, de la activități bine structurate, până la activități care presupun doar conversații deschise împreună cu cei mici.

1. Jurnal pentru autodescoperire

La intervale regulate (spre exemplu: o dată pe săptămână) copiii pot nota sau desena într-un jurnal lucrurile care i-au adus bucurie în săptămâna respectivă (seara de jocuri de societate, ieșitul în parc, seara de desene animate etc.). Acest exercițiu îi va ajuta pe cei mici să își exerseze conștiința de sine (înțelegând ceea ce le place) și autocontrolul (înțelegând cum reacționează la lucrurile care le plac).

2. Un animal de companie

Deținerea unui animal de companie îi va ajuta pe copiii să își dezvolte empatia și responsabilitatea. Atunci când cei mici învață să aibă grijă de un animal de companie și se angajează în activități jucăușe cu acesta, în mod indirect își dezvoltă competențele socio-emoționale.

👉 Citește și beneficiile unui animal de companie la copii.

3. Jocuri de empatie

Acesta poate fi un joc de rol, verbal sau poate fi jucat cu ajutorul unor cartonașe. Scopul acestei activități este de a prezenta copiilor un set de situații și de a observa răspunsurile lor. Spre exemplu, pe unul dintre cartonașe poate fi notat: „Un copil a căzut în parc și toți ceilalți copii au început să râdă de el. Ce părere ai despre această situație? Tu ce ai fi făcut dacă ai fi văzut acel copil? Ce ai fi făcut dacă tu erai copilul care a căzut?”. Indiferent de răspunsul copiilor, aceasta este o activitate valoroasă care demonstrează cum pot părinții sau profesorii crește nivelul de empatie al copiilor și cum îi pot ghida spre a înțelege anumite situații de viață.

4. Emoțiile pe coala de desen

Cum arată să fii fericit sau trist? Dar surprins sau îngrijorat? Această activitate oferă copiilor oportunitatea să exprime emoțiile comune prin desene sau picturi. În crearea imaginilor, ei vor reflecta asupra gândurilor și sentimentelor lor - și ale altor persoane. De asemenea, copilul poate asocia sentimentele cu diferite culori (de exemplu, galben folosit pentru a semnala bucuria).

5. Doza de bunătate zilnică

Pe parcursul zilei, părinții îi pot încuraja pe cei mici să caute modalități de a-i ajuta pe alții. Poate că este vorba de a ține ușa deschisă unui vecin care are mâinile ocupate, de a complimenta noul tricou al unui prieten, de a spune „mulțumesc” și „te rog” sau de a invita pe cineva nou la joacă. Prin această activitate de învățare socio-emoțională, ei vor dezvolta conștiința socială și abilitățile de relaționare.

De ce învățarea socio-emoțională este o competență de bază a viitorului?

Învățarea socio-emoțională este o competență de bază a viitorului, conștientizarea propriilor nevoi și reacții sociale și emoționale și gestionarea acestora va deveni foarte importantă în mediile dinamice. 

La nivelul instituțiilor de învățământ, strategiile privind inteligența emoțională a copiilor și, totodată, a profesorilor, pot apărea de obicei sub forma unor politici, practici sau structuri legate de climatul și serviciile de sprijin pentru elevi  și profesori. Liderii școlilor pot organiza diverse activități pentru a contura relații pozitive și un sentiment de comunitate în rândul elevilor și profesorilor prin intermediul unor structuri precum întâlniri de dimineață programate în mod regulat sau consilieri care oferă elevilor și profesorilor oportunități de a intra în contact unii cu alții.

👉 Vezi aici 5 moduri prin care profesorii pot sprijini dezvoltarea emoțională la copii.

Parteneriatele cu familia și comunitatea pot consolida impactul abordărilor școlare pentru a extinde învățarea acasă și în alte contexte. Membrii și organizațiile din comunitate pot sprijini eforturile din clasă și din școală, în special prin oferirea de oportunități suplimentare elevilor de a perfecționa și de a aplica diverse abilități care țin de sfera socio-emoțională. 

Învățarea socio-emoțională poate fi considerată ca fiind procesul de predare a celor mai importante competențe și abilități de care copiii vor avea nevoie pentru parcursul lor educațional și pentru viața profesională ulterioară.

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului?

Kinderpedia permite profesorilor să antreneze elevii de la clasă în proiecte colaborative. Îi ajută să dea feedback rapid și personalizat. Totodată, aplicația permite familiei să urmărească parcursul copilului. Când recunosc devreme aptitudinile și interesele copiilor, părinții îi pot îndruma și susține în alegerile academice. Astfel, vor fi mai puțin înclinați să ia decizii bazate pe clișee sociale și culturale și mai mult pe pasiunile proprii.  


Vrei să vezi cum funcționează?  Programează un demo gratuit!

Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK