Skip to main content
expresiile faciale

Expresiile faciale - indicatori pentru emoții


Expresiile faciale semnalează emoții și, prin urmare, le oferă atât adulților, cât și copiilor, acces ușor la sentimentele și reacțiile celorlalți.

Înțelegerea expresiilor faciale de către copii este slabă și se schimbă calitativ și lent pe parcursul dezvoltării. Inițial, copiii împart expresiile faciale în două categorii simple: „persoana din fața mea se simte bine” sau “„persoana din fața mea se simte rău”. Aceste categorii largi sunt diferențiate treptat, ajungându-se, într-un final, la conturarea unui sistem matur ce conține o paletă largă de emoții. Înțelegerea emoțiilor de către copii este legată de dezvoltarea lor cognitivă  și de experiențele cu amprentă emoțională traversate.

Cercetătorii au descoperit faptul că, peste tot în lume, oamenii tind să afișeze aceleași expresii ca răspuns la diverse emoții. Capacitatea de a recunoaște ce simte cineva este o abilitate foarte importantă în viață, deoarece ne permite să răspundem în mod adecvat în diverse situații sociale: cu familia, prietenii, profesorii și chiar cu străinii.

Chiar dacă au fost derulate numeroase studii de analiză asupra capacității de identificare a emoțiilor, plecând de la expresiile faciale ale oamenilor, prea puține analizează abilitățile de recunoaștere ale copiilor. 

Pot copiii să recunoască emoțiile prin intermediul expresiilor faciale?

Kate Lawrence, Ruth Campbell și David Henry Skuse, cercetători la Frontiers for Young Minds, au derulat, în anul 2016, un studiu cuprinzând un total de 478 de copii din școlile primare (cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani) și din școlile secundare (cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani) din Marea Britanie. Pentru această cercetare au folosit tehnici care le cer copiilor, într-o primă etapă, să asocieze fețele (din imagini) cu numele emoțiilor. Ulterior, copiii sunt rugați să identifice emoțiile din imaginile unde două expresii faciale sunt suprapuse. Astfel, a fost testată capacitatea copiilor de a identifica, analiza și încadra expresiile faciale.

Rezultatele cercetării demonstrează:

  • Copiii de doar 6 ani sunt buni la recunoașterea expresiilor de fericire, tristețe și furie (din spectrul emoțiilor primare);
  • Pe măsură ce creștem, devenim mai buni la recunoașterea altor emoții.
  • Capacitatea de a recunoaște expresiile faciale și emoțiilor corespunzătoare acestora  se îmbunătățește pe parcursul copilăriei și al adolescenței;
  • Fetele par să fie mai abile decât băieții în recunoașterea expresiilor faciale ale emoțiilor;
  • Copiii își îmbunătățesc capacitatea de a recunoaște expresiile de furie și dezgust pe măsură ce trec prin pubertate.

Mai multe informații despre această cercetare aici.

Sfaturi practice pentru a ajuta copiii să recunoască emoțiile

Înțelegerea propriilor emoții, dar și înțelegerea sentimentelor celorlalți ne ajută să găsim un echilibru în viața de zi cu zi, să ne calibrăm reacțiile, să ne antrenăm o mentalitate flexibilă și să empatizăm mai mult. Dezvoltarea acestor abilități necesită timp și practică, însă ele sunt esențiale pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor. Iată aici câteva idei de activități care să îi ajute pe copii în acest proces:

Folosiți imagini

Cercetările demonstrează că este mult mai ușor pentru copii să identifice expresiile faciale și emoțiile de pe chipurilor persoanelor cunoscute. Pentru început, adunați fotografii ale persoanelor pe care le cunoaște copilul, căutând să construiți o gamă largă de expresii faciale. 

  • Tipăriți și faceți cartonașe. 
  • Sprijiniți copiii în proces și discutați cu aceștia despre ceea ce văd. Întrebați de ce cred că este emoția potrivită.
  • Ajutați copiii să identifice sentimentul care se potrivește cu expresia de pe fișă.
  • Rugați copiii să găsească în reviste, cărți sau, în funcție de vârstă, chiar și pe internet, persoane ale căror expresii se potrivesc cu cele de pe cartonașe.

Puteți utiliza, de asemenea, și clipuri video, aici un exemplu în acest sens.

Analizați trăsăturile faciale

Demonstrați copiilor cum se schimbă sprâncenele, gura, ochii, nasul și fruntea în funcție de emoție. Exersați expresiile de tipul: „Zâmbet larg” (zâmbim și cu ochii, nu doar cu gura); „Ochi furioși” (suntem încruntați, fruntea tensionată, gura tristă) etc. De asemenea, puteți folosi drept resursă și desenele animate. Priviți cu atenție personajele preferate și observați împreună cu cei mici expresiile faciale în funcție de momentele acțiunii. 

Privitul în oglindă îi poate ajuta pe copii să vadă cât de precise sunt expresiile lor

Pentru copii este util să ia în considerare situația generală și contextul și să folosească aceste informații pentru a da sens expresiilor faciale. Copiii - mai ales cei mici - nu se pot baza doar pe indiciile faciale pentru a înțelege o emoție; prin urmare, se pot folosi de întregul context al situației pentru a înțelege expresiile faciale. 

De exemplu, dacă văd că cineva își scapă cornetul de înghețată, ei își pot imagina cum s-ar simți dacă li s-ar întâmpla acest lucru, exersând astfel și abilitățile de empatie. Abilitățile de recunoaștere a emoțiilor se dezvoltă treptat, din copilărie și până în adolescență. Dr. Gwen Dewar de la Universitatea din Michigan  afirma, în cercetările sale despre dezvoltarea copiilor, faptul că până la vârsta de 10 ani, copiii pot confunda expresiile faciale de tristețe cu cele de frică, în special atunci când aceste sentimente sunt însoțite de expresii faciale subtile. În plus, unele emoții sunt greu de recunoscut, chiar și la intensități ridicate. Cercetătorii au descoperit faptul că participanții, deși a se străduiau să identifice dezgustul sau frica pe parcursul adolescenței. Până la vârsta de 16 ani, copiii erau capabili să identifice aceste emoții cu o precizie de aproximativ 80%. 

Înțelegerea indiciilor sociale (ex: tonul vocii, limbajul corpului, distanța dintre persoane) poate fi dificilă pentru mulți copii. Discutați cu cei mici nu doar despre expresiile faciale, ci și despre alte forme de limbaj corporal.

Te-ar putea interesa și: Învățarea socio-emoțională: CE, CUM și DE CE într-o lume schimbătoare

Abilitatea de a recunoaște emoțiile este esențială în viața de zi cu zi 

Copiii sunt sensibili la expresiile faciale ale unei alte persoane, însă, de asemenea, ei observă și tonul vocii, postura corpului și gesturile. Fie că citiți împreună o poveste, fie că observați pe cineva în viața reală, ajutați-i pe copii să facă legături între diferitele tipuri de indicii nonverbale. Pentru copii, expresiile faciale oferă baza pentru dobândirea cunoștințelor despre cauze, consecințe, etichete pentru fiecare categorie de emoții.

Copiii cu abilități mai bune de citire a expresiilor faciale pot obține mai multă popularitate la școală. De asemenea, aceștia tind să aibă performanțe academice mai bune. În plus, cercetările sugerează faptul că persoanele care sunt mai bune la identificarea expresiilor de teamă sunt mai amabile și mai generoase cu cei din jur.

Pe de altă parte, copiii care au mai multe probleme în a identifica emoțiile de pe chipurile oamenilor, sunt mai predispuși să aibă probleme cu colegii și dificultăți de învățare. Preșcolarii cu abilități slabe de citire a expresiilor faciale prezintă un risc mai mare de externalizare a problemelor de comportament  și sunt mai predispuși să se angajeze în acte de agresiune manifestă.

Calea copiilor către înțelegerea expresiilor faciale și a emoțiilor în termeni de categorii specifice este una lungă. Copiii au un mod sistematic de a înțelege și interpreta expresiile faciale și alte indicii ale emoției. Treptat, categoriile lor de emoții ajung să fie tot mai specifice și mature, însă pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca de timpuriu să primească sprijin în acest sens din partea părinților și a altor adulți din viața lor. 

Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK