Skip to main content
recunoștința

Cum îi învățăm pe copii recunoștința, valoare-cheie în dezvoltarea lor emoțională


07 Ianuarie, 2022
07 Ianuarie, 2022

Recunoștința este mult mai profundă decât a spune "Te rog" și "Mulțumesc". În funcție de cum alegem să o privim, recunoștința este o mentalitate, un fel de a relaționa cu tot ce ne înconjoară, o emoție sau o stare de a fi în lume. Pentru a învăța ce este recunoștința și a o manifesta, copiii au nevoie de modele și exemple de urmat. Vorbim în acest articol despre ce putem face noi, ca adulți, să îi învățăm despre recunoștință, și să le transmitem beneficiile ei exprimându-ne aprecierea și mulțumirea pentru lucrurile din viața noastră.

Puterea recunoștinței și cum îi învățăm pe copii să o manifeste

Pentru că tot copiem multe sărbători din SUA, să ne amintim că americanii au o zi dedicată recunoștinței. Celebrată în statele nord-americane în octombrie sau noiembrie încă din Evul Mediu, în această zi comunitățile se reuneau ca să aducă mulțumire pentru bogățiile recoltei și față de anul care a trecut (ținând cont de calendar agrar).

Odată cu urbanizarea, mecanizarea agriculturii și dezvoltarea societății de consum, tradiția s-a păstrat, însă la un nivel mult mai restrâns. Accent cade acum pe mese bogate în familie și pe startul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă.

La noi, la români, manifestarea recunoștinței pentru culturile bogate s-a suprapus întotdeauna și cu o sărbătoare religioasă. Astfel, accentul a căzut mereu pe sprijinul oferit de divinitate sau de o ființă superioară. Ba mai mult, adesea recunoștința a fost văzută ca o manifestare quid pro quo, în ideea de a face bine pentru a fi răsplătit (prin mila Divinității) tot cu bine (în viața de aici sau de apoi). Rareori accentul s-a pus pe propria stare de bine ca o formă de împlinire intrinsecă. Or tocmai în această cheie e privită cultivarea recunoștinței azi.

Dincolo de „Banii nu aduc fericirea, dar o întrețin”

În lipsa roadelor cultivate prin propriile eforturi, și la un nivel superficial, recunoștința se poate îndrepta, spre posesia lucrurilor materiale. Însă ritmul haotic al vieții cotidiene, cu efectele negative asupra psihicului și a relațiilor interumane, a determinat societatea să se aplece mai nou asupra altor aspecte precum sănătatea personală sau sănătatea relațiilor pe care le cultivăm.

Studiile recente au constatat că recunoștința este în strânsă legătură cu starea de fericire a copiilor. Acest lucru înseamnă că insuflarea recunoștinței de la o vârstă fragedă îi va ajuta să crească mai fericiți.

Efectele manifestării recunoștinței sunt la copii, similare cu ce se întâmplă în cazul adulților. Ei tind să fie mai optimiști, să aibă relații sănătoase cu cei din jur sau să ofere mai mult sprijin social și altora. De asemenea, copiii recunoscători se declară mai mulțumiți de școlile unde învață, familiile sau comunitățile în care trăiesc, prietenii pe care-i au, și, în cele din urmă, de ei înșiși.

Astfel, la un nivel profund, manifestarea recunoștinței merge dincolo de a-i învăța pe copii să spună un simplu sau mecanic „mulțumesc”. E despre a-i învăța să reflecteze asupra a ceea ce au (nu doar material), să formeze și să păstreze conexiuni constructive cu cei din jur, indiferent de natura relației. Și, nu în ultimul rând, de a înțelege ce înseamnă conviețuirea sănătoasă cu sine și într-o comunitate.

Tocmai de aceea, procesul e mai complicat decât pare.

Când să începi?

Se mai pune desigur problema când ar trebui să începi să dezvolți sentimentul recunoștinței? Și mai ales când încep copiii să devină conștienți de astfel de subtilități?

Nimeni nu se naște cu acest sentiment, el trebuie cultivat. În primii ani de viață, atenția copiilor e centrată pe propria persoană. Abia începând de pe la 4 ani, ei încep să devină conștienți de propriile emoții, dar și de sentimentele celor din jur. Acum ar trebui început și insistat asupra detaliilor care îi fac să crească recunoscători.

Tot așa cum specialiștii recomandă dezvoltarea competențelor esențiale treptat, în concordanță cu ritmul copiilor, și recunoștința „se predă” în pași mici, și mai ales zi de zi.

15 activități-cheie pe care să le faci cu copilul tău pentru a cultiva recunoștința

1. Spune "Te rog!" și "Mulțumesc!". De fiecare dată

Benefic ar fi să le explicăm copiilor că manierele noastre arată că nu credem că ni se cuvine totul și că, de fapt, apreciem tot ceea ce ni se oferă. Puterea exemplului este esențială în aceste circumstanțe deoarece copilul în această perioadă imită ce fac adulții din jurul lui.

2. Ajutați împreună pe cineva mai puțin norocos

Recunoștința înseamnă să ajutăm persoanele aflate într-o situație dificilă, iar acestea pot fi vecinul de pe stradă, bunica sau cineva pe care îl cunoașteți. Puteți face acest lucru împreună sau îl poți încuraja pe micuțul tău să ajute el singur acea persoană.

3. Faceți activități de voluntariat

Orice activitate de voluntariat întărește atât empatia cât și recunoștința. Ajutați la un adăpost pentru persoanele fără o locuință, la o cantină pentru săraci sau la o organizație non-profit. De asemenea, simplu ajutor acordat colegului tău la temele pentru acasă, fără a primi ceva în schimb, constituie o faptă valoroasă de voluntariat.

4. Trimite felicitări sau scrisori de mulțumire

Exprimă-ți recunoștința pentru cei care au adus un plus de valoare în viața ta și trimite-le un mesaj scris, fie el pe o hârtie colorată, fie printr-un sms sau email.

5. Căutați momente de admirație în ziua voastră

Dacă apusul de soare este deosebit de frumos, comentați acest lucru. Dacă sunetul râsului unei alte persoane vă încălzește inima, spuneți-i acest lucru. Încurajează-i pe cei mici să caute momentele lor inspirate de admirație și să le împărtășească cu tine.

6. Împărtășiți-vă recunoștința la culcare

Luați-vă cinci minute la sfârșitul zilei pentru a  întreba copilul pentru ce este recunoscător pentru acea zi. Căutați motive pentru care ați fost mulțumiți sau bucuroși în acea zi.

7. Împărtășește-ți recunoștința la masă

Luați-vă un moment la cină pentru a împărtăși ceea ce vă face să fiți recunoscători. Mergeți în jurul mesei, acordând fiecărui membru al familiei șansa de a-și exprima recunoștința. Complimentați bucătarul și mâncarea de la acea masă.

8. Faceți complimente celorlalți

Încurajează copiii să facă același lucru. Împărtășiți lucrurile pe care le apreciați la o altă persoană, fie că vorbim, de un accesoriu nou, de aspectul fizic sau de valorile pe care acea persoană le deține.

9. Țineți un jurnal de recunoștință

Acesta poate fi în orice formă care funcționează cel mai bine pentru vârsta, nivelul de îndemânare și dorința copilului dumneavoastră. Unii copii vor dori să petreacă timp scriindu-și gândurile. Alții pot fi mai apți să își exprime recunoștința prin desen sau pictură. Încurajează orice formă de exprimare!

recunostinta gratefulness

10. Scrieți o scrisoare

Încurajează copilul să scrie o scrisoare către cineva care l-a impresionat. Dacă se simte confortabil, faceți o vizită la acea persoană pentru a citi scrisoarea cu voce tare. Dacă nu, trimiteți-o prin poștă sau email.

11. Creați un jurnal de recunoștință de familie

Lasă jurnalul undeva unde toată lumea îl poate accesa și provoacă familia să scrie în el ori de câte ori se simte recunoscătoare. Lăsați mesaje drăguțe și haioase celorlalți membrii ai familiei.

12. Oferiți cuiva un cadou

Ajută-ți copilul să câștige banii și să cumpere un cadou pentru o persoană dragă sau faceți un cadou handmade împreună. Cu siguranță, nivelul entuziasmului și al stării lui de bine va crește considerabil.

13. Căutați întotdeauna partea pozitivă

Găsiți partea pozitivă  în situațiile mai puțin plăcute și vorbiți cu ceilalți despre acest lucru. Optimismul este în strânsă legătură cu recunoștința și acumularea de energie pozitivă și motivație.

14. Creați un borcan al recunoștinței

Încurajează copiii să adauge într-un recipient special destinat gândurilor de recunoștință,  ori de câte ori se simt recunoscători pentru ceva sau pentru cineva. Poate face acest lucru oricând, singur sau însoțit de altcineva

15. Faceți o donație către o organizație nonprofit

Organizațiile nonprofit servesc oamenii nevoiași și în această perioadă a anului sunt mereu în căutare de bunuri de primă necesitate, mese și cadouri pe care să le ofere celor în nevoie. Fă acompaniat de copii donații către cei în cauză, pentru a transmite puterea exemplului.

 Întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător. (Charles Dickens)

Cu ce rămânem în urma recunoștinței?

O atitudine de recunoștință este un mod pozitiv de a privi viața.  Recunoștința poate crește fericirea copiilor noștri, îi învață să fie mai empatici și îi ajută să fie mai recunoscători pentru tot ceea ce au. O emoție pozitivă duce la alta. Atunci când ne exprimăm recunoștința ne simțim bine, ne simțim fericiți. S-a dovedit că recunoștința atrage atenția de la emoțiile negative și reduce sentimente precum invidia sau frustrarea.

În ceea ce privește transmiterea și dezvoltarea valorii de recunoștință, puterea exemplului pe care adultul o are, este esențială, iar în funcție de activitățile pe care tu le ai în acest sens, copilul va dori să îți urmeze exemplul, sa fii modelul lui.

Atunci când ne simțim recunoscători pentru bunătatea cuiva față de noi, este mai probabil să facem o faptă bună în schimb, iar mulțumirea oamenilor va face mai probabil ca aceștia să facă din nou un astfel de gest. Emoțiile pozitive echilibrează emoțiile negative. Acest tip de gândire pozitivă diminuează stresul și anxietatea.

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului?

Așadar, dezvoltarea recunoștinței e un proces de învățare; unul care începe de timpuriu și, care, cultivat cu grijă, devine parte din fiecare dintre noi.

Ca orice proces de învățare, nu e suficient ca acesta să se întâmple dintr-o singură direcție, adică doar dinspre familie sau doar dinspre școală. Ci din ambele direcții, într-un efort susținut.

Kinderpedia se alătură acestui efort, prin oferirea unui instrument digital care sprijină activ procesul de învățare. Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și la interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, pe de altă parte prin simplificarea comunicării dintre grădiniță/școală și familie.

Platforma Kinderpedia sprijină educatorii în crearea de resurse de învățare interactive, personalizate, și adaptate temei predate. Cu ajutorul modulelor intuitive, educatorii își planifică lecțiile rapid și oferă feedback individual, în timp real.

Folosirea ghidată a instrumentelor digitale îi încurajează pe elevi să-și asume un rol activ în propria învățare. Accesul direct la teme, termene limită și observații îi ajută să dobândească autonomie și consecvență.

Oferim, de asemenea, resurse care să sprijine părinții să devină parte activă din procesul de predare-învățare și să-i însoțească pe copii în această călătorie surprinzătoare.

 

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK