Jocuri de societate: între stare de bine și dezvoltare cognitivă
Jocurile de societate sunt importante tocmai datorită faptului că facilitează socializarea cu cei din jurul nostru. În ultimul timp aceste jocuri au revenit în atenția oamenilor și chiar se joacă pe scară largă, la școală, acasă, la petreceri sau în tabere.
Putem observa cum tendințele actuale sunt de a deveni tot mai singuratici, iar acest aspect se datorează în principal importanței pe care o acordăm tehnologiei. Astfel se pierde din vedere importanța interacțiunii față în față.
Ce abilități dezvoltă jocurile de societate?
Beneficiile jocurilor de societate sunt multe, dar un beneficiu important este că acestea pot dezvolta la copii, în funcție de specificul fiecărui joc, abilități precum:
- răbdarea - copiii trebuie să își aștepte rândul;
- înțelegerea conceptului de „spațiu personal” - copiii trebuie să rămână în zona lor în timp ce își așteaptă rândul;
- abilități matematice de bază, cum ar fi recunoașterea numerelor, numărarea și aritmetica;
- abilități de alfabetizare, cum ar fi identificarea literelor, cuvintelor, citire și vocabular;
- gândire deductivă;
- rezolvarea problemelor;
- abilități de percepție vizuală;
- raționament;
- planificare strategică;
- abilități sociale;
- dezvoltarea motricității fine - ținerea și deplasarea pieselor de joc pe tabla de joc;
- dezvoltarea motricității grosiere - unele jocuri necesită activitate fizică, cum ar fi Twister.
Jocuri de societate - scurt istoric
Descoperiri relativ recente indica prezenta jocurilor de societate în scrieri și artefacte egiptene care datează chiar din anii 3500 î.Hr.
Unul dintre primele jocuri de societate este considerat a fi jocul Senet, inventat în Egipt. Deși primitiv în esența, existența jocului este un indicator al faptului că oamenii au găsit moduri de a interacționa cu ceilalți din cele mai străvechi timpuri. Jocurile de societate au evoluat foarte mult de atunci, dar multe dintre principii au rămas aceleași.
Senet - primul joc de societate (Egipt)
În prezent, jocurile de societate au evoluat și sunt create pentru toate categoriile de vârstă, putând fi folosite pentru o sumedenie de scopuri. În funcție de contextul în care este utilizat un joc de societate, acesta poate ajuta participanții să învețe lucruri noi, să își antreneze memoria, atenția și creativitatea, să se amuze sau să cunoască lucruri noi despre ceilalți jucători.
De ce să ne jucăm jocuri de societate alături de cei mici?
Iată câteva motive pentru a stimula copiii în a juca jocuri de societate și, de ce nu, de a te juca împreună cu ei:
1. Apropie oamenii și întăresc relațiile prin faptul că stimulează intercunoașterea jucătorilor.
2. Aduc o stare de fericire și voie bună, relaxare și destindere, fie că ești implicat în joc sau simplu observator.
3. Dezvoltă abilități de gândire, ajută la funcționarea mai bună a creierului și la reducerea riscului apariției diferitelor boli, cum este și Alzheimer.
4. Ne ajută în dezvoltarea inteligenței emoționale, gestionarea emoțiilor (Deși provocator, copiii învață să piardă fără să se supere).
5. Ne ajută să fim prezenți fizic în acel moment, luând o pauză de la lumina albastră a telefoanelor mobile și a calculatoarelor.
6. Reduc nivelul de stres și anxietatea pentru că un efect secundar al jocului de societate este râsul.
7. Sporesc creativitatea, îndemânarea și răbdarea.
8. Ne învață să planificăm și să organizăm acțiuni următoare.
9. Ne fac mai dezinvolți, stimulând capacitatea de a vorbi mai ușor în public.
10. Dezvoltă stima de sine.
11. Stimulează capacitatea de concentrare și de atenție.
12. Învață copilul să respecte anumite reguli, fără a se abate de a ele.
13. Dezvoltă abilitățile de planificare, persistență, strategie și gândire critică
14. Ne ajută să petrecem timp de calitate în familie, ajutând la construirea unor amintiri de neuitat.
15. Ne învață ce este spiritul de echipă.
16. Jocurile de societate pot învăța copilul concepte și informații noi, precum cele legate de educația financiară, valoarea banilor și cum să-i gestioneze corect.
17. Ajută copilul să gândească cu câțiva pași înaintea adversarului și să intuiască mișcările lui, în vederea atingerii obiectivelor proprii.
Influențe ale jocurilor de societate
Specialiștii de la Harvard Business Review vorbesc despre cum un joc precum Monopoly, dezvoltă abilitățile antreprenoriale, arta negocierii, creativitatea, inovația, munca în echipă, empatia și gestionarea resurselor. De fapt, multe jocuri inventive nu numai că se axează pe aceste teme, dar pun accentul pe rezultate care seamănă mai mult cu victoriile obținute în colaborare, care au devenit atât de dorite în cadrul organizațiilor școlare.
Reid Hoffman, fondatorul LinkedIn, joacă "The Settlers of Catan", un joc de societate încă actual, și spune că antreprenorii din domeniul tehnologiei sunt atrași de acest joc pentru că "se apropie cel mai mult de strategia antreprenorială". Acesta le cere jucătorilor să colaboreze și să facă schimb de resurse pentru a acumula puncte, în timp ce aruncarea aleatorie a zarurilor schimbă mediul și îi obligă pe jucători să își adapteze constant strategiile.
Jocuri de societate pentru copii și familie
-
Monopoly
Un joc care se poate juca cu până la 4 participanți, ideal atât în grupurile de copii, cât și în cadrul familiei. Monopoly încurajează laturile matematice, competențele financiare și chiar arta negocierii dintre jucători. Prin diferitele sale variante, este potrivit pe mai multe intervale de vârstă, însă extensia Monopoly Junior este dedicată copiilor de 5-8 ani.
-
Story Cubes
Recomandat pentru copiii de toate vârstele, Story Cubes este declanșat de cele 9 cuburi care se pot amesteca în peste 10 milioane de moduri. Participantul aruncă cu toate cele 9 cuburi pentru a genera 9 imagini aleatorii și ulterior le folosește pentru a inventa o poveste care începe cu „a fost odată…” și continua apoi cu elemente din celelalte imagini. Copiii se pot amuza pe cinste ascultând poveștile haioase ale fiecăruia dintre ei.
-
Dixit
Este unul dintre jocurile de societate care a câștigat o sumedenie de premii în ultima perioadă. Antrenează imaginația și creativitatea jucătorilor cu ajutorul cardurilor ilustrate. Pe baza acestora, fiecare participant se gândește la o propoziție și plasează cartea cu fața în jos, comunicându-le celorlalți fraza inspirată de carte. Ceilalți jucători aleg cărțile pe care ei le consideră potrivite și le plasează și ei cu fața în jos. Cărțile sunt amestecate și apoi dezvăluite. Jucătorii votează în secret pentru cartea care se potrivește cel mai bine cu povestea naratorului, iar jucătorul ale cărui cărți sunt alese marchează un număr de puncte.
-
CATAN
Potrivit copiilor cu o vârstă de peste 10 ani, Catan antrenează jucătorii în întrecerea de a face rost de resurse pentru a realiza cât mai multe construcții, de la drumuri la așezări, orașe și chiar armată, colonizând insula Catan. Prin regulile sale complexe, Catan îmbină aventura, norocul și strategia jucătorilor.
-
Activity Junior
Activity Junior este un joc creativ care combină elemente precum: mima, descrierea verbală și desenul. Toate aceste elemente trebuie folosite pentru a ajuta partenerul de joc sa ghicească anumite cuvinte sau expresii. Activity este tot mai apreciat de copii, adolescenți și adulți prin faptul că este foarte distractiv, iar toată lumea va râde cu lacrimi pe parcursul jocului.
-
Twister
Twister este un joc care încurajează nu doar activitatea fizică și flexibilitatea, ci și buna dispoziție a tuturor jucătorilor. Trebuie să învârți acul și să acționezi conform indicațiilor de pe panou. Uneori este nevoie ca un jucător să meargă prin jurul piciorului altui jucător pentru a atinge o anumită culoare. Cu cât jocul avansează mai mult cu atât devine mai provocator.
-
UNO
Jocul atractiv, cu cărțile sale colorate, va permite să petreceți timpul frumos cu prietenii sau familia. Poate fi jucat acasă sau chiar în călătorii. Acest joc nu numai că duce la petrecerea timpului într-un mod relaxant, dar dezvoltă și imaginația și logica jucătorilor.
-
Jenga
În timpul jocului Jenga, jucătorii scot pe rând câte o piesă dintr-un turn construit din 54 de piese de lemn. Fiecare piesă scoasă de jos este pusă în partea de sus a turnului, creând un turn din ce în ce mai înalt, dar mai instabil. Acest joc stimulează răbdarea și îndemânarea tuturor jucătorilor.
-
Nu te supăra, frate!
Destinat copiilor cu vârste de la 4 ani, Nu te supăra, frate!, este un tip de joc distractiv care va crește competiția în cadrul grupului. Potrivit pentru serile petrecute în familie, acest joc are beneficii asupra tuturor jucătorilor, inclusiv în gestionarea emoțiilor.
-
Saboteur
Jocul Saboteur îți rezervă fie rolul unui căutător de aur - vei săpa în galerii adânci din munte - fie rolul sabotorului - în acest caz vei încerca să împiedici căutarea de aur. Nimeni nu știe cine e sabator, deci jocul se derulează într-o atmosferă de mister. Este foarte util deoarece se poate juca cu un număr de 3-10 jucători, cu vârstă de peste 8 ani.
În prezent, există o plajă imensă de jocuri de societate la care putem apela pentru animarea timpului petrecut împreună, fie că vorbim de seri în familie, de tabere cu copii sau de petreceri aniversare.
Indiferent de tipul de joc, acesta antrenează diverse componente cognitive, dar mai ales interacțiunea față în față. Jocul de societate este un exercițiu pentru creierul copilului, stimulând zonele care sunt responsabile de formarea memoriei și proceselor complexe de gândire.
Nu în ultimul rând, jocurile de societate declanșează eliberarea de endorfine, substanțele chimice naturale ale organismului care „ne fac să ne simțim bine". „Hormonii fericirii" au puterea de a îmbunătăți funcțiile minții conștiente și inconștiente, lăsând o persoană să se simtă veselă și mult mai relaxată.
Nu uitați! Jocul de societate este o ocazie perfectă pentru a vă conecta și a vă deschide. Atunci când vă petreceți timpul jucându-vă cu copiii, nu numai că îi ajutați să învețe și să își dezvolte abilitățile, dar le creați și amintiri.
Atunci când ajung să se joace cu voi, ei învață multe abilități de viață care le vor fi de folos, dar se vor raporta și la o relație care nu va face decât să crească sănătos.
Cum sprijină Kinderpedia învățarea activă și tranziția către o clasă modernă
Ce subiect te interesează?
Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.