Skip to main content
empatia

9 pași simpli de a modela empatia copiilor


 

Unul din elementele care se află chiar în nucleul educației și asigură un proces de învățare coerent și cu rezultate bune este ideea de empatie.

Empatia este abilitatea de a arăta cu adevărat compasiune, de a înțelege experiența altei persoane și de a te putea pune în pielea altcuiva. Capacitatea de a arăta empatie este o abilitate de viață care poate fi predată la orice vârstă, cu rezultate benefice. Copiii empatici au mai puține șanse să-i intimideze pe alții, iar cercetările arată că liderii care ascultă și încearcă să înțeleagă emoțiile angajaților lor au mai mult succes.

Empatia este adesea confundată cu simpatia. Potrivit dr. Brene Brown, „empatia alimentează conexiunile, simpatia determină deconectarea”. Simpatia este literalmente „simțire cu” - compasiune pentru o altă persoană. În schimb, empatia este literalmente „simțirea în” - abilitatea de a proiecta personalitatea cuiva într-o altă persoană și de a o înțelege pe deplin.

Copiii cărora le lipsește empatia se pot confrunta cu o serie de provocări sociale, cum ar fi dificultatea de a-și face prieteni, de a lucra cu ceilalți și capacitatea de a lua decizii. Cel mai important, copiii și adulții tineri cărora le lipsește empatia nu realizează că un comportament al lor poate avea un impact negativ asupra celorlalți. Empatia este un ingredient cheie în prietenii și relații pozitive. Reduce conflictele și neînțelegerile și, pe termen lung, facilitează succesul în viață. Copiii empatici tind să fie mai încrezători și mai puțin agresivi,  sunt mai populari și, în general, par mai fericiți. 

Ca orice abilitate, empatia poate fi învățată și dezvoltată

Pentru a face acest lucru, este esențial pentru părinți și dascăli să recunoască faptul că lipsa de empatie este un deficit de abilități și nu o problemă de comportament. În cuvintele lui Ross Greene, „Copiii se descurcă bine dacă pot”. Există multe modalități de a preda, evidenția și exersa abilitățile pentru empatie, astfel încât aceste abilități să fie învățate în timp. Este important să știm că unii copii vor asimila mai mult și mai rapid decât alții.  Important este să lucrăm încet și să urmărim progresul. Există câteva strategii ce pot fi integrate în lucrul cu copiii, la grădiniță sau chiar la școală, pentru a dezvolta empatia și a crea o comunitate de învățare pozitivă pentru toți.

Cum dezvoltăm empatia în activitatea de zi cu zi de la clasă?

Arătați empatie la rândul vostru 

Ori de câte ori doriți să învățați o abilitate unui copil, este important să o oglindiți întâi.  În acest fel, copilul înțelege cum arată, cum sună și cum se simte empatia. În plus, este mai ușor să predați o abilitate pe care v-ați asimilat-o deja. Este important să arătăm empatie chiar și în momentele în care suntem supărați sau în care copilul a avut un comportament care nu ne place.  Acest lucru întărește ideea că empatia poate și ar trebui folosită chiar și atunci când ne simțim dezamăgiți, răniți sau furioși. Cu cât copiii primesc mai multă empatie, cu atât au mai multe șanse să o ofere altora. Una din metodele de a arăta empatie este prin joc, limbajul de învățare al copiilor. Păpușile, animalele de pluș și marionetele pot „vorbi” copiilor și pot oferi răspunsuri empatice. Adesea, copiii noștri vor învăța chiar mai mult din acest gen de joc, decât din interacțiunile noastre „reale” cu ei! În ochii copiilor, jucăriile au mai multă credibilitate decât adulții.  

Lucrați cu emoțiile 

Vorbiți despre emoții 

A vorbi despre sentimente ar trebui să fie un lucru normal și prezent în sala de clasă.  Modelați comportamente folosind afirmațiile  și învațți despre diferite emoții pe măsură ce apar. Nu pedepsiți niciodată un copil pentru că se simte trist sau supărat. Indicați clar că toate emoțiile sunt binevenite și învățați să le gestionați într-un mod sănătos prin discuții și reflecții. 

Creați un tablou de vocabular pentru emoții 

Îmbunătățiți vocabularul emoțional al fiecărui elev, așezând în clasă  un tablou cu toate cuvintele care arată emoții diferite. Elevii ar trebui să recunoască faptul că există mai multe nuanțe pentru fiecare emoție, de la iritat la enervant, de la melancolic la supărat sau trist. Faceți din aceste cuvinte o rutină, astfel încât elevii să învețe să le folosească în mod eficient. 

Identificați emoțiile în fotografii 

Faceți propriile fotografii în clasă sau căutați în reviste sau pe internet imagini repezentative. Rugați-i pe copii să caute  și ei imagini cu oameni cu diferite emoții. Încurajați-i să identifice modul în care s-ar putea simți sau gândi fiecare persoană. Aceasta este o activitate distractivă care poate fi repetată constant. 

Ajutați în comunitate sau la nivel global

Oferiți copiilor posibilitatea de a interacționa cu oameni din diferite medii, de diferite vârste și circumstanțe, facilitând manifestarea empatiei față de semeni. Puteți alege să vizitați un cămin de bătrâni, să realizați un târg caritabil cu obiecte create de copii, iar fondurile să le donați unei cauze, invitați un reprezentant al unui ONG la o lecție. De asemenea, încurajați acte aleatorii de bunătate. Bunătatea înseamnă să fii atent, fără să aștepți nimic în schimb. Predarea și încurajarea acestor acțiuni îi va ajuta pe copii să înceapă să se gândească la sentimentele altora. Puteți crea în clasă un borcan de bunătate. Când un copil este martor  sau face un act de bunătate, puneți-l să-l scrie pe un bilet și să îl pună în borcan. La sfârșitul lunii, citiți cu copiii toate faptele și chiar premiați una din ele, extrasă aleatoriu. 

Învațați-i pe copii „să se pună în pielea altcuiva”

Imaginați câteva situații și rugați-i pe elevi să se gândească la modul în care s-ar simți în acea situație. Întrebați-i apoi cum cred ei că s-ar simți altcineva în aceleași circumstanțe. Poate un coleg, poate un membru al familiei. Aceasta este o componentă critică a empatiei, deoarece modul în care ne simțim s-ar putea să nu fie similar cu felul cum s-ar putea simți altcineva. Este o abilitate care uneori poate necesita multă practică și discuții cu ceilalți. 

Inițiați jocuri de rol în scenarii sociale 

Discutați despre o varietate de situații sociale și cereți elevilor să interpreteze ceea ce ar putea face. De exemplu, „Imaginați-vă că vedeți pe cineva căzând pe hol. Ce ați face?" Această situație socială îi încurajează pe elevi să se gândească la modul în care s-ar putea simți altcineva, precum și la modul în care ar trebui să răspundă.  

Delegați responsabilități elevilor 

Folosiți punctele forte și abilitățile fiecăruia pentru a oferi elevilor câte o responsabilitate în clasă. Dacă un copil se descurcă bine cu tehnologia, rugați-l să vă ajute cu materialele de printat sau cu lecțiile video. Dacă un alt copil iubește natura, cereți-i să udă plantele în mod regulat. Responsabilitățile sunt o modalitate excelentă de a face ca fiecare elev să aibă grijă și să gândească dincolo de propria persoană.

Construiți încredere 

Uneori, copiii și adulții tineri cărora le lipsește empatia par a fi prea încrezători, deoarece nu par să le pese de ce simt ceilalți. De cele mai multe ori, însă, acest lucru este doar la nivel superficial. Astfel de elevi se pot lupta de fapt cu sentimentele de respingere din partea colegilor lor, ceea ce duce la scăderea încrederii în sine. Asigurați-vă că petreceți timp ajutând fiecare copil să-și împărtășească punctele forte, pasiunile și visele. Când copiii se simt mai bine, de obicei se și descurcă mai bine. Folosiți aceste activități de consolidare a încrederii pentru a crea un start. 

Învățați elevii să nu fie de acord, dar într-un mod respectuos  

O parte a construirii empatiei înseamnă a recunoaște că ceilalți pot gândi diferit de tine. Ajutați elevii să învețe abilitățile de a accepta și respecta opiniile celorlalți atunci când nu sunt de acord. Încurajați elevii să folosească fraze de genul „Îți înțeleg opinia” și „Am un punct de vedere diferit, dar îl înțeleg și pe al tău”.

Folosiți poveștile și lecțiile de zi cu zi  

Cititul de povești poate fi un moment perfect pentru a iniția discuții despre emoții și empatie. Vă puteți folosi chiar de textele din curriculă și, la finalul lecției, să îi întrebți pe copii cum cred că s-a simțit un anume personaj, cum s-ar simți ei dacă li s-ar întâmpla ceva similar sau ce ar face într-o asemenea situație.  

Cel mai important însă, dincolo de toate acestea, este ca și noi, ca dascăli și părinți să practicăm și să ne dezvoltăm empatia

De asemenea, este esențial să nu predați empatia pur și simplu ca pe o altă lecție, ci să îi îndrumați pe copii, să le puneți întrebări, care să îi provoace să intre în pielea celorlalți și să reflecteze. Abilitatea de a înțelege emoțiile altora și de a răspunde cu bunătate este o abilitate de viață, iar prin dezvoltarea cât mai multor activități în copii punem fundația unei lumi mai bune. 

Empatia, ca toate celelalte abilități de viață, se construiește în primul rând în familie, apoi la școală și este necesară o permanentă comunicare și reglare între cele două, astfel încât acțiunile să fie congruente. Te încurajăm să susții comunicarea permanentă cu părinții, prin funcția de mesaje directe, dar și prin alte funcții smart, disponibile în aplicația Kinderpedia.  



Află mai mult

Pentru multe școli și grădinițe, ARACIP aduce emoții, tensiune și multă nesiguranță. Nu din cauza unor reguli neclare sau a unei evaluări imprevizibile, ci pentru că există o diferență mare între limbajul juridic al standardelor și realitatea de zi cu zi din școli. În practică, oamenii muncesc mult și fac lucruri bune, dar nu știu mereu cum să lege ceea ce fac de cerințele standardului.

Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Acest lucru s-a văzut clar în webinarul organizat cu Asociația Școlilor Particulare din România. Peste 290 de directori, administratori și membri ai echipelor de management au participat cu aceleași întrebări și preocupări. Dincolo de detaliile tehnice, a devenit clar că problema nu este lipsa regulilor, ci modul în care le înțelegem și le aplicăm în școli.
autorizare acreditare evaluare aracip

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea

Una dintre ideile care a făcut „click” pentru mulți participanți a fost aceasta: evaluatorul nu vine să citească dosare, ci să caute răspunsuri la cerințe. Când o școală adună documente fără să știe exact ce demonstrează fiecare, evaluarea începe să pară birocratică și nedreaptă. Nu pentru că standardele cer prea mult, ci pentru că documentarea nu are un sens clar.

De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap

Aici intervine schimbarea de perspectivă care contează cu adevărat.
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.

Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate

Pentru a înțelege cum funcționează ARACIP, este important să separăm două concepte adesea confundate. Metodologia este ca un „manual de reguli”, cu instrucțiuni clare despre cine evaluează, cum se face evaluarea și ce decizii pot apărea. Standardele sunt ca un „carnet de evaluare”, care arată ce se așteaptă de la o școală și ce înseamnă să funcționeze bine. Fără metodologie, evaluarea ar fi haotică. Fără standarde, ar fi subiectivă.

Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor

ARACIP folosește trei tipuri de evaluare, fiecare cu rolul său. Autorizarea răspunde la întrebarea „poate această unitate să înceapă să funcționeze?”. Acreditarea verifică dacă școala respectă legea și obține rezultate. Evaluarea periodică, la cinci ani după acreditare, urmărește progresul: ce s-a îmbunătățit, ce a evoluat și cum școala își corectează direcția.

Ce este, de fapt, un standard ARACIP

Un standard ARACIP nu este o listă generală de recomandări. Este un mecanism clar, bazat pe domenii, criterii, indicatori și cerințe precise. Fiecare indicator contează. Pentru nivelul „satisfăcător”, școala trebuie să îndeplinească toate cerințele, nu doar pe cele mai ușor de documentat. Nu există „compensări” între ele.

Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine

În evaluare apar mereu trei mari zone. Prima este capacitatea instituțională: management, resurse umane, organizare și bază materială. De exemplu, modul în care se face și se distribuie orarul profesorilor arată capacitatea instituțională, asigurând o alocare eficientă a resurselor și desfășurarea activităților fără întreruperi.

A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.

A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.

De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare

Nu este întâmplător că cele mai multe întrebări din webinar au fost despre resursa umană. Procentul de personal calificat, statutul de titular, tipul contractelor sau situațiile speciale, cum ar fi concediile, creează multe confuzii. De obicei, nu pentru că regulile sunt complicate, ci pentru că există interpretări incomplete sau „din auzite”.

Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența

Indiferent dacă este vorba despre personal medical, psihologic sau nedidactic, regula de bază este aceeași: evaluatorul vrea să vadă că serviciul există, funcționează legal și are continuitate. Forma contractului contează mai puțin decât realitatea din spatele lui. Diferența o face citirea atentă a cerinței, nu numărul de documente produse „preventiv”.

Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate

Mutările, extinderea sediilor sau adăugarea unor niveluri noi de învățământ sunt situații frecvente și sensibile. În aceste cazuri, ARACIP vede școala ca un întreg, nu ca o sumă de excepții. De aceea, multe unități se blochează când tratează aceste schimbări superficial.

Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”

La evaluarea periodică, evaluatorul nu caută teancuri de documente, ci logică și progres. Vrea să vadă ce problemă ați identificat, ce decizie ați luat și ce s-a schimbat în realitate.

De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.

Un pas înainte, fără presiune

Dacă ar fi să rămânem cu o singură idee din acest articol, ar fi aceasta: ARACIP nu cere perfecțiune, ci coerență. Nu caută școli „fără greșeală”, ci școli care știu ce fac, de ce fac și pot arăta asta clar, atunci când li se cere. De multe ori, stresul apare nu din cerințele în sine, ci din lipsa unui sistem care să lege munca de zi cu zi de standarde. Când informația este împrăștiată, documentele sunt greu de urmărit, iar procesele nu sunt vizibile, evaluarea devine apăsătoare. Când lucrurile sunt însă puse cap la cap, evaluarea se transformă într-o simplă confirmare a ceea ce școala face deja bine.

Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.

FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe

Ce contează, de fapt, în evaluarea ARACIP: documentele sau realitatea din școală?
ARACIP nu e interesat de „dosare frumoase”, ci de dovezi clare că școala funcționează conform cerințelor. Documentele sunt importante doar în măsura în care arată realitatea din spate: procese aplicate, decizii asumate, servicii funcționale. Cu alte cuvinte, evaluatorul nu caută hârtii „ca să fie”, ci răspunsuri la întrebarea: îndeplinește sau nu școala această cerință?
Cum se calculează procentul de cadre didactice titulare și calificate?
    Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
  • De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
    • minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
    • minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
  • Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
Cadrele didactice fără definitivat pot fi considerate titulare?
  1. În practică, statutul de titular este legat de:
    1. existența unui post/catedre în unitate
    2. o decizie de repartizare validată
    3. un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
  2. Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
Ce se întâmplă cu cadrele titulare aflate în concediu de maternitate?
Concediul de maternitate nu anulează statutul de titular. Postul rămâne în schema unității, iar situația se documentează prin decizii de suspendare și înlocuire temporară. Evaluatorul se uită la structura reală a unității, nu penalizează situații legale și normale.
Angajații aflați în ultimul an la PIPP sunt considerați personal calificat?
Nu. „Calificat” înseamnă calificare obținută, nu „în curs de obținere”. Până la finalizarea studiilor, aceste persoane se raportează separat. Este important să nu forțați această interpretare, pentru că procentul de personal calificat este o cerință clară.
Cadrele didactice necalificate pot face parte din comisii (CA, CEAC etc.)?
Nu există o regulă generală de tip „nu au voie”, însă:
  • În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
  • În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
Important este să evitați conflictele de rol și să documentați clar numirile în comisii.
Sunt obligatorii contracte individuale de muncă pentru medic, psiholog, asistent, personal nedidactic?
  • Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
  • În funcție de cerință:
    • unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
    • altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
  • Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Este necesară autorizarea ARACIP când adăugăm un nivel nou de învățământ?
Da. Orice nivel nou (antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal) presupune o procedură de autorizare ARACIP, chiar dacă unitatea este deja acreditată pentru alte niveluri.
Mutarea școlii într-o altă clădire afectează acreditarea?
Da, mutarea sediului este o modificare majoră. Baza materială face parte din evaluare, iar schimbarea spațiului poate necesita reevaluare sau actualizare a situației în relația cu ARACIP.
Sediile extinse intră în evaluare?
Da. Sediile extinse sunt tratate ca structuri arondate, iar documentarea trebuie să acopere și funcționarea acestora.
Ce înseamnă „document asumat care demonstrează progresul”?

Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:

  • o problemă identificată
  • o decizie asumată
  • o acțiune concretă
  • un rezultat vizibil

Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.

Evaluatorii verifică și documentele originale (cataloage, registre)?
Da, pot solicita documente originale pentru verificări punctuale. De aceea, completarea corectă și coerentă a documentelor oficiale rămâne esențială.
Este necesar aviz DSP pentru cabinetul medical din grădiniță?
Dacă există cabinet medical funcțional, avizarea DSP este necesară pentru a demonstra respectarea cerințelor de sănătate și igienă.
Sunt necesare documente pentru siguranța echipamentelor de joacă?
Da. ARACIP urmărește siguranța copiilor. Documentele care arată verificări, mentenanță, conformitate și remedierea problemelor sunt extrem de importante.
Cum ajută un sistem digital precum Kinderpedia în evaluare?

O platformă de management școlar ajută școala să:

  • organizeze documentele
  • urmărească procesele
  • demonstreze aplicarea reală a procedurilor
  • coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor

Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK