Skip to main content
Cum sa construiesti o relatie apropiata cu elevii din prima zi de scoala

Cum creezi o bună relație profesor-elev din prima zi de școală


31 August, 2022
31 August, 2022

Construirea unei bune relații cu elevii în prima zi de școală reprezintă baza unei culturi școlare pozitive. De întâmpinarea elevilor la intrarea pe poarta școlii, respectiv de atitudinea personalului didactic sunt direct legate interacțiunea cu profesorii, cu alți membri ai școlii și între ei.

O analiză a peste 800 de cercetări, desfășurate în 15 ani, a arătat că stabilirea unor relații bune cu elevii are un impact pozitiv asupra performanței lor școlare viitoare. În clasele în care a fost stabilită o relație pozitivă elev-profesor, rezultatele școlare ale copiilor au fost peste medie.

Pentru a crea un climat socio-emoțional sănătos, este important comportamentul profesorilor și atitudinea lor față de evoluția elevilor. Cadrele didactice care consideră că toți elevii pot progresa, că au nevoie de atenție și pot cere oricând ajutor au șanse mai mari de a forma o relație apropiată cu aceștia încă din prima zi de școală.

Cu cât relația este mai bună, cu atât mai mare este implicarea elevilor în procesul de învățare.

Deși uneori poate fi dificil de construit o relație apropiată între elevi și profesori din primele ore de școală, sunt câțiva pași pe care cei din urmă ar fi bine să îi facă, încă din prima zi de școală, pentru a-i motiva pe copii și a construi un mediu prielnic de predare și învățare.

Cum stabilești o relație apropiată cu elevii încă din prima zi

Fiecare detaliu contează

De multe ori, elevii, în special cei care sunt marginalizați, se simt invizibili la școală. Drept urmare, prima zi de școală este cel mai bun moment ca elevii și profesorii să se cunoască și să pună bazele unei relații sănătoase.

Pentru a arăta că identitatea elevilor contează, este indicat ca profesorii să învețe rapid numele acestora. Folosirea poreclelor este recomandată doar dacă elevii le preferă.

Fiecare elev are propriile nevoi și, cu cât profesorii le cunosc mai devreme, cu atât le va fi mai ușor să îi ajute și să le ofere un cadru propice de învățare.

De asemenea, elevii au interese, preferințe, antipatii, hobbyuri și situații familiale diferite. Este bine ca profesorul să cunoască și detalii din viața personală a elevilor, astfel încât să poată crea o relație apropiată cu aceștia. O soluție pentru a afla mai multe informații despre ei este completarea unui chestionar la începutul școlii, în care atât elevii, cât și profesorii să răspundă la câteva întrebări despre ei. Însă, este bine ca cei mici să fie informați că nu este o sarcină obligatorie, ci doar un modalitate de cunoaștere, astfel încât să nu simtă niciun fel de presiune când răspund la întrebări.

Pe lângă informațiile care țin de pasiunile și interesele copiilor, profesorii ar fi bine să afle și care este modul în care aceștia și-ar dori să decurgă orele la școală și ce calități consideră ei că ar trebui să aibă un cadru didactic bun, ce ar fi bine și ce ar fi greșit să facă în relația cu ei.

În același timp, profesorii pot menționa, încă de la început, ce apreciază la elevi și cum vor decurge activitățile școlare.

Feedbackul este important, atât pentru profesori, cât și pentru elevi, drept urmare ar putea fi o unealtă pentru a construi o relație sănătoasă.

Ascultă vocea elevilor

Pentru a construi o relație puternică și de durată, este necesar încă din prima zi de școală ca profesorii să pună elevii pe primul loc și să le ofere timp și spațiu pentru a vorbi despre reușitele lor, dar și despre problemele pe care le întâmpină. Pentru că vocea elevilor este importantă, ei se pot face auziți încă din prima zi de școală.

Faptul că li se permite să vorbească liber și găsesc un spațiu prietenos în care să se exprime îi ajută pe elevi să împărtășească mai ușor temerile care îi apasă, dar și nevoile pe care le au. În același timp, pot socializa mai ușor unii cu alții.

De multe ori, elevii nu se simt confortabil să ofere prea multe detalii despre ei, deoarece consideră sala de clasă un cadru formal, în care ar trebui doar să asculte și să învețe. Însă, atitudinea elevilor depinde foarte mult de relația pe care o stabilesc cu profesorul încă din prima zi de școală. Dacă acesta împărtășește cu ei anumite detalii despre viața sa personală sau despre interesele sale, și elevii, la rândul lor, vor face același lucru.

Pentru a înlătura barierele din calea învățării, profesorii se pot opri, zilnic, preț de câteva minute, să-și privească în ochi elevii, să-i asculte, să le ofere sfaturi sau să-i felicite și să aibă o atitudine pozitivă.

Elevii merită să aibă în jurul lor, inclusiv la școală, adulți cărora să le pese suficient de ei, astfel încât să construiască relații pozitive, care să le ofere spațiu pentru a greși și a învăța. Pentru ca elevii să învețe și să devină pasionați de ceea ce studiază, este util să știe că profesorilor le pasă la ei. De asemenea, au nevoie de oportunități de a învăța unul despre celălalt, astfel încât să poată construi o comunitate în care să crească împreună ca elevi, iar pentru a reuși acest lucru e nevoie ca vocea lor să fie auzită.

Relatia dintre profesor si elev in procesul educational. Sfaturi ce pot imbunatati rapid relatia dintre cadrele didactice si copii

Folosește-te de umor

Simțul umorului destinde atmosfera în sala de clasă și îi ajută pe elevi să se relaxeze. Deși predarea și învățarea sunt două procese care ar trebui tratate cu seriozitate, acest lucru nu înseamnă că umorul nu poate fi inclus în lecțiile zilnice.

Umorul vine în multe forme, iar elevii pot participa cu mai mult drag la un curs în care învățarea și distracția fac pereche bună. O poveste plină de haz legată de tema abordată într-o lecție sau o glumă făcută de profesor când comite o greșeală insignifiantă le poate da elevilor mai multă încredere în ei, arătându-le că erorile sunt firești și că lecțiile, deși pot avea detalii care îi plictisesc, sunt interesante și pot capta atenția.

Așadar, ar fi bine ca profesorii să le arate elevilor, încă din prima zi, că la școală se poate face haz de necaz, că se poate râde în timpul orelor și lecțiile pot fi distractive. Umorul poate dărâma ziduri și construi relații solide între profesori și elevi.

Atitudinea pozitivă este molipsitoare

Relațiile pozitive cu elevii sunt necesare pentru succesul școlar. Când elevii se simt sprijiniți, șansele ca ei să se implice și să aibă rezultate bune cresc. În plus, când elevii au interacțiuni pozitive cu profesorii, ei au mai puține probleme de comportament.

Toată lumea are zile grele, inclusiv profesorii. Cu toate că unele încercări personale pot fi dificil de gestionat, este esențial ca aceste probleme să nu interfereze cu capacitatea de a preda.

Dacă profesorul are o atitudine pozitivă și predă cu bucurie, elevii vor avea, la rândul lor, o stare de spirit bună. Activitățile sociale, precum conversațiile pozitive și amuzante, determină organismul să elibereze hormonul oxitocină, care ajută la o mai bună relaționare cu ceilalți. Astfel, elevii se simt în siguranță din punct de vedere psihologic și sunt mai dispuși să participe la discuțiile din clasă, să adreseze întrebări sau să încerce să rezolve o temă dificilă.

De aceea, ar fi bine ca profesorii să adopte o atitudine pozitivă încă din prima zi, pentru a le arăta elevilor că școala este un loc prietenos, în care se pot simți în siguranță să vorbească despre ceea ce îi preocupă.

Cum creezi încredere în relația cu elevii din prima zi

Încrederea reciprocă este importantă în orice relație. Adesea, cadrele didactice preiau conducerea în construirea încrederii. O modalitate ca profesorii să pună primele cărămizi la construirea încrederii este să le vorbească elevilor despre ei. Ce i-a determinat să urmeze această carieră, ce dificultăți au întâmpinat și cum le-au depășit, ce calități apreciază la elevi și ce anume îi supără - toate aceste informații le vor fi de ajutor elevilor să îi cunoască mai bine pe cei care le vor fi mentori și să se apropie de ei.

Poveștile atrag întotdeauna atenția și deschid calea spre alte și alte discuții. De aceea, primul pas pentru a construi o relație bazată pe încredere îl va face, de cele mai multe ori, profesorul.

Uneori, formatul școlii este rigid și nu lasă mult loc de interacțiune creativa, dar o aplicație de comunicare, precum Kinderpedia, creează un canal de dialog deschis și permite profesorilor să trimită către elevi mici mesaje calde, empatice, filme, povești și imagini, care să îi ajute să își construiască un teren comun și să porneasca discuții noi. Faptul că îi ține și pe părinți aproape, printr-o interfață simplă și prietenoasă, transformă școala într-o comunitate caldă, bazată pe empatie și pe sprijin reciproc.

Construirea unei relații sănătoase cu elevii este unul dintre cele mai importante aspecte ale procesului educațional. Totul decurge din această relație. Încrederea și cooperarea câștigate din conexiunea pozitivă cu elevii vor influența majoritatea activităților de la școală. Această conexiune poate duce la ore productive și la creșterea performanței școlare a elevilor.

Cum sprijină Kinderpedia învățarea activă și tranziția către o clasă modernă

Kinderpedia sprijină învățarea activă, facilitând profesorilor oportunitatea de a le face cunoscute elevilor resurse interactive și atractive care să îi stimuleze să joace un rol activ în propriul proces de învățare. De asemenea, îi menține pe părinți conectați și implicați în educația elevilor. Permite școlilor să colecteze și să analizeze date la diferite niveluri, cu scopul de a îmbunătăți învățarea, precum și practica didactică în general.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK