Alina Iga, Liceul Teoretic Babel: "Profesorii îi pregătesc pe copii pentru viață."
Cu prilejul Zilei Mondiale a Profesorului, le-am pus profesorilor dedicați din comunitatea Kinderpedia câteva întrebări despre calitățile și viziunea unui profesor bun.
Descoperă în cele ce urmează, răspunsurile Alinei Iga, Profesor înv. primar la Liceul Teoretic Babel, Timișoara
Îmi vine în minte o întâlnire pe care am avut-o cu părinții de la clasă, în care le-am citit o poveste- Ce este școala?, de Luca Tortolini. Mai apoi, i-am întrebat la ce se gândesc când aud cuvântul școală. S-au gândit la visuri, idei, cunoaștere, creativitate, rutină, disciplină, inițiere, distracție, libertate în gândire, conexiune, siguranță. Am înlocuit cuvântul școală cu viață. Cred că profesorul îl pregătește pe copil pentru viață. Dacă un copil este auzit și văzut, așa cum este el – cu propriile nevoi, temeri, idei, gânduri, el va prinde aripi și va crește, căci învățarea are loc între inimi și minți.
Care sunt atributele și competențele-cheie ale unui profesor bun?
Un profesor bun este autentic, empatic, implicat, pasionat de ceea ce face, dornic să se dezvolte profesional, dar și personal. Un profesor bun încearcă să vadă lumea prin ochii copiilor, se conectează la nevoile și curiozitățile lor, îi invită pe copii să participe în crearea lecțiilor, fiind chiar ei mici profesori pentru o zi. Un profesor bun este curios și dornic să creeze un mediu bogat și stimulant de învățare, un mediu care încurajează colaborarea și cooperarea
Cum va arăta profesorul viitorului (n. red. peste 20-30 de ani)
Mi-e puțin greu să îmi imaginez cum va arăta profesorul viitorului, însă aș vrea să cred că va fi la fel de pasionat de ceea ce face, dornic să evolueze și să îmbrățișeze toate schimbările care vor apărea, pentru a ține pasul cu noile generații de copii.
Ce anume din educație, așa cum o știm astăzi, crezi că va rezista probei timpului (idei, filozofii, practici etc)?
Cred că învățarea experiențială este cea care va rezista probei timpului – o învățare care ne arată cum putem păstra viu interesul copiilor pentru explorare și învățare. Profesorul Ferre Laevers este fondatorul Centrului pentru Educație Experiențială din Belgia și este cel care vorbește despre conceptul de “ochi” și cel de “foc”. Poți vedea ceea ce văd copiii, poți să ții cont de interesele și pasiunile lor și să le integrezi în lecție. Acesta este conceptul de “ochi”. “Focul” este despre cum putem hrăni interesul și pasiunea copiilor, chiar și atunci când este o pasiune pe care noi poate nu o împărtășim. Vă recomand să descoperiți mai multe despre învățarea experiențială.

Care este, în opinia ta, rolul tehnologiei în educație - acum și în viitor?
Cred că tehnologia are un rol un important în educație, deoarece folosirea ei le oferă elevilor posibilități nelimitate de învățare și evoluție.Trăim în era tehnologiei, și cred că e necesar, ca profesori, să îmbrățișăm schimbările și să utilizăm tehnologia pentru a face orele mai atractive, interesante și captivante. După cum știm, ultimii doi ani au adus o evoluție majoră în privința digitalizării educației. Prin utilizarea tehnologiei putem realiza fișe de lucru, prezentări video scurte, dar interactive, jocuri online educative, folosindu-ne de diferite aplicații simple și accesibile.
O întâmplare de la clasă pe care nu o vei uita niciodată.
Îmi amintesc cu drag ziua în care unul dintre elevi a propus un joc la comunicare, un joc realizat chiar de el. Colegilor le-a plăcut foarte mult jocul.
Cum a fost prima ta zi de profesor?
A fost o zi plină de emoții, bucurie și recunoștință, pentru că am ajuns să predau la școala la care mi-am dorit mereu să fiu.
Cum a fost prima ta zi de școală, copil fiind?
Nu îmi prea amintesc foarte bine prima zi de școală. Ce țin minte este că m-am bucurat să stau în bancă cu prietena mea cea mai bună de la grădiniță.
Care este modelul tău, în zona educației?
Modelul meu este Andrada Mazilu, prof. înv. primar, co-fondator al Asociației Inițiativă în Educație și profesor Merito.
O carte pe care ai reciti-o oricând cu plăcere este…
„Comunicarea nonviolentă”, de Marshall Rosenberg
Cine este Alina Iga?
Alina Iga este absolventă a Liceului Pedagogic Sabin Drăgoi, Deva si a Facultății de Sociologie și Psihologie, specializarea Psihologie, din cadrul Universității de Vest Timișoara și profesor Înv. Primar la Liceul Teoretic Babel, Timișoara. Lucrează de 10 ani în învățământ, dintre care 8 ani i-a petrecut alături de copiii din învățământul preșcolar, iar de 2 ani se bucură și crește alături de copiii din învățământul primar.
Fondator al proiectului Cufărul cu povești https://www.facebook.com/ZanaPovestilor
Membru voluntar al Asociației Inițiativă în Educație
Voluntar al Academiei Mămicilor din Timișoara
Coordonator al proiectului Aventură prin lectură, un proiect inițiat de United Way Romania și implementat de Asociația Inițiativă în Educație
Coordonator al proiectului Literație și povești, inițiat de Asociația Inițiativă în Educație
Anul acesta, UNESCO plasează Ziua Internațională a Profesorului sub sloganul “Transformarea educației începe cu profesorii”.
I-am întrebat pe profesorii din comunitatea Kinderpedia cum văd ei rolul profesorului în educația de azi și din viitor. Răspunsurile lor s-au concretizat într-o rubrică nouă pe blogul Kinderpedia, intitulată Profesori de viitor.
Te invităm așadar să descoperi idei, să-ți găsești inspirația și să te alături unei comunități de profesori care prețuiește educația.
Kinderpedia susține profesorii în oferirea unui feedback rapid și eficient la temele încărcate de către elevi pe platformă. Astfel, sporește comunicarea profesor-elev-părine și ajută copilul să fie implicat constant în propriul proces de învățare. Prin Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.
Tehnologia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.
Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea
De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.
Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate
Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor
Ce este, de fapt, un standard ARACIP
Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine
A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.
A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.
De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare
Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența
Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate
Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”
De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.
Un pas înainte, fără presiune
Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.
FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe
-
Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
-
De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
- minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
- minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
- Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
- În practică, statutul de titular este legat de:
- existența unui post/catedre în unitate
- o decizie de repartizare validată
- un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
- Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
- În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
- În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
- Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
-
În funcție de cerință:
- unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
- altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
- Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:
- o problemă identificată
- o decizie asumată
- o acțiune concretă
- un rezultat vizibil
Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.
O platformă de management școlar ajută școala să:
- organizeze documentele
- urmărească procesele
- demonstreze aplicarea reală a procedurilor
- coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor
Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.
Ce subiect te interesează?

Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.







