Copiii cu dizabilități: cum le satisfaci nevoile și îi ajuți să se integreze în colectivitate
Un copil cu dizabilități, la fel ca un copil tipic, are puncte forte și slăbiciuni. E important însă ca părinții, cadrele didactice și persoanele care intră în contact cu el să se concentreze, în special, asupra a ceea poate face, astfel încât să-l ajute să treacă peste provocări. Abilitățile sunt mai importante decât dizabilitățile.
Felul în care părinții își educă și sprijină copiii atipici depinde de convingerile personale legate de creșterea copiilor, de vârsta micuților și de natura dizabilității. Însă, majoritatea provocărilor și situațiilor din etapele copilăriei se vor aplica și în cazul copiilor cu dizabilități.
Copiii timizi sunt încurajați să se implice mai mult în relațiile cu ceilalți, cei care sunt agitați sunt învățați să fie temperați, cei care au talente artistice sunt îndrumați să le practice, fie că au sau nu dizabilități. Nu toți copiii sunt la fel, însă ar fi bine ca toți să aibă aceleași oportunități de dezvoltare.
De la membrii familiei și personalul didactic până la necunoscuții cu care intră în contact, fiecare persoană poate sprijini integrarea în colectivitate a unui copil cu dizabilități.
Cuprins:
- Gestionarea emoțiilor negative
- Identificarea factorilor motivaționali
- Realizarea unei comunicări eficiente
- Implicarea în sarcini care să-l facă responsabil și independent
- Stabilirea unor relații de prietenie
Gestionarea emoțiilor negative
Părinții și profesorii pot sprijini integrarea în colectivitate a copilului cu dizabilități învățându-l să-și exprime emoțiile negative într-un mod sănătos și prudent. De multe ori, copiii care au anumite probleme, fie cognitive, fie motorii, acumulează multe frustrări. La școală pot avea dificultăți de învățare și în relaționarea cu ceilalți elevi, în parc pot întâmpina probleme în timpul jocurilor, iar acasă se pot simți nedreptățiti când li se impun anumite activități uzuale (să mănânce, să se schimbe, să aibă grijă de igiena personală). Copiii se pot simți necăjiți când observă că sunt singurii care au anumite probleme, în vreme ce părinții, rudele, profesorii sau ceilalți copii nu se confruntă cu aceleași dificultăți ca și ei.
Părinții și cadrele didactice pot vorbi cu ei despre gestionarea emoțiilor, despre exprimarea lor într-un mod care să nu îi rănească pe ceilalți și despre pârghiile cu ajutorul cărora pot trece peste sentimentele negative.
Identificarea factorilor motivaționali
Motivația joacă un rol important în realizarea sarcinilor zilnice pentru orice copil. Pentru cei cu dizabilități, orele petrecute la școală pot fi, de multe ori, mai grele și mai provocatoare decât pentru un copil tipic. Identificarea „cârligului“ care să-l motiveze să meargă în fiecare zi la școală este primul pas spre dezvoltarea unui comportament educațional sănătos. Fie că e vorba despre un coleg alături de care îi face plăcere să-și petreacă pauzele, de o activitate care îl bucură (pictura, lectura, muzica etc) sau un profesor preferat, este esențial ca părinții să-i reamintească în permanență aspectele plăcute ale mersului la școală.
Realizarea unei comunicări eficiente
Copiii care au probleme de comunicare își exprimă mai greu nevoile, plăcerile și antipatiile, iar dacă cei din jur nu îi înțeleg pot avea un comportament dificil în relația cu ceilalți. Cei mici pot fi agresivi, când nu reușesc să comunice eficient, sau să se retragă și să refuze orice formă de interacțiune.
Unele dizabilități presupun ca cel mic să se exprime neclar sau foarte lent, însă este necesar ca părinții și cadrele didactice să găsească o formă de a comunica cu copilul.
Copiii cu dizabilități au multe moduri diferite de a comunica. Ei pot folosi dispozitive de vorbire, expresii faciale unice, sunete sau gesturi. De exemplu zâmbesc, se încruntă, sunt bosumflați, râd sau plâng, întorc capul într-o parte, într-un gest care înseamnă „nu“, își folosesc privirea pentru a indica oameni sau obiecte. Aproape fiecare sunet și acțiune pe care copilul le face au sens și, pentru că fiecare comunică diferit, este important ca părinții și cadrele didactice să identifice modul prin care cel mic se exprimă și să îi acorde atenția cuvenită.
Implicarea în sarcini care să-l facă responsabil și independent
Printre oportunitățile de care ar fi bine să aibă parte copiii se numără și șansa de a-și asuma sarcini din ce în ce mai mari, pentru a deveni responsabili și independenți. Pot exista multe moduri prin care un copil se poate ajuta pe sine sau pe alți membri ai familiei, inclusiv să facă treburi prin casa. Totodată, la școală poate fi îndemnat să se implice în organizarea activităților, să coordoneze anumite echipe sau să strângă jucăriile ori obiectele pe care le folosesc.
Toate sarcinile, oricât de mărunte ar fi ele, sunt necesare pentru ca cel mic să simtă că aparține unui grup și că ceea ce face el este important. Desigur, trebuie alese activități ținând cont de dizabilitățile și capacitățile copilului.
Stabilirea unor relații de prietenie
Jocurile și relațiile de prietenie pot fi un real ajutor pentru copiii cu dizabilități pentru a-și dezvolta abilități sociale, să se simtă bine, să se relaxeze, să se distreze și să simtă că aparțin unui grup.
Atât părinții, cât și cadrele didactice îl pot ajuta pe copil să-și dezvolte abilitățile necesare pentru a lega prietenii în timpul unui joc, cum ar fi ascultarea, cooperarea și împărțirea jucăriilor. Acest lucru poate fi realizat prin organizarea unor întâlniri de joacă și alegerea unor jucării adecvate, amenajarea unor zone de joacă și ghidarea copiilor prin situații dificile, dar și printr-o comunicare sănătoasă cu alți părinți și copiii acestora.
De multe ori, părinții copiilor tipici nu știu cum să se comporte în preajma copiilor cu dizabilități și cum să reacționeze când cei mici nu se înțeleg. De aceea, discuțiile în parc ori la întâlnirile de la școală pot fi de ajutor pentru ceilalți părinți să înțeleagă nevoile copiilor cu dizabilități și care este comportamentul potrivit pe care să-l adopte. Totodată, aceștia le pot vorbi celor mici despre ce înseamnă să fii un copil atipic și despre necesitatea incluziunii sociale.
Fiecare copil este unic, motiv pentru care nu ar trebui comparat. Nu este indicat ca părinții ori cadrele didactice să compare felul de a se purta, modul de a se juca, rezultatele școlare, punctele forte sau capacitatea de comunicare ale copiilor. E necesar ca cei mici să aibă parte de aceleași oportunități, într-o formă sau alta, indiferent de problemele de sănătate pe care le au, astfel încât să se integreze cu ușurință în colectivitate.
Sursă foto: Freepik
Resurse:
https://www.nhs.uk/conditions/social-care-and-support-guide/caring-for-children-and-young-people/how-to-care-for-a-disabled-child/
https://blog.brookespublishing.com/22-ways-to-support-children-with-disabilities-in-inclusive-kindergarten-classrooms/
https://www.parentcenterhub.org/journey/
https://raisingchildren.net.au/disability/school-play-work/learning-behaviour/teaching-skills-to-children-with-disability
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/servicesandsupport/helping-a-child-with-a-disability-with-everyday-activities
https://www.unicef.org/parenting/child-development/children-with-disabilities-class
Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?
Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea
De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.
Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate
Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor
Ce este, de fapt, un standard ARACIP
Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine
A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.
A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.
De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare
Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența
Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate
Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”
De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.
Un pas înainte, fără presiune
Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.
FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe
- Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
- De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
- minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
- minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
- Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
- În practică, statutul de titular este legat de:
- existența unui post/catedre în unitate
- o decizie de repartizare validată
- un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
- Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
- În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
- În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
- Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
- În funcție de cerință:
- unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
- altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
- Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:
- o problemă identificată
- o decizie asumată
- o acțiune concretă
- un rezultat vizibil
Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.
O platformă de management școlar ajută școala să:
- organizeze documentele
- urmărească procesele
- demonstreze aplicarea reală a procedurilor
- coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor
Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.
Ce subiect te interesează?
Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.
