Leadership pentru educație: cum fac școlile tranziția de la un stil de leadership directiv la unul democratic
În cadrul Conferinței „Leadership pentru educație", Kinderpedia a lansat un document de tip whitepaper cu focus pe tematica leadershipului în context educațional, alături de experți din acest domeniu.
„Succesul unei echipe educaționale eficiente este determinat de impactul pe care liderul îl are asupra actorilor educaționali.” afirmă Helen O'Donoghue, specialist educație, leadership coach, în cadrul conferinței „Leadership pentru educație” organizat de către Kinderpedia. Evenimentul și-a propus să aducă în centrul atenției cercetări și tendințe noi din domeniul leadershipului, discuții cu sens între specialiști și lideri reputați din România și din UK.
În cadrul evenimentului, Kinderpedia a lansat un document de tip whitepaper cu focus pe tematica leadershipului în educație. Documentul îmbină elemente teoretice cu perspective ale specialiștilor asupra leadershipului, modele de aplicare eficientă a acestuia în organizații, strategii de identificare a calităților de lider, elementele practice cu care platforma Kinderpedia poate sprijini managementul în școli.
Facem asta pentru că am înțeles cât de important este să îi împuternicim pe profesori, să le facem munca vizibilă, să îi ajutăm să-și transmită viziunea către toată comunitatea școlii. - afirmă Evelina Necula, co-fondatoare Kinderpedia
Etapele pentru a pune bazele unui leadership democratic în educație
În cadrul evenimentului, Helen O'Donoghue a vorbit despre importanța construirii unei viziuni comune într-o școală, viziune comună între echipa managerială, cadrele didactice și ceilalți membrii ai comunității, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Helen O'Donoghue este un consultat internațional în domeniul educației, oferind cursuri de formare și consultanță personalizate pentru peste 300 de directori de școli din 30 de țări din întreaga lume. Discursul conturat a pus în lumină importanța actului educativ, al învățării și cum putem face o lume mai bună cu ajutorul educației. Toate aceste lucruri, pornind de la fundamentul teoretic al lui Simon Sinek, anume The Golden Circle care stă la baza unui leadership de calitate, prin întrebări precum:
- De ce faci ceea ce faci?
- Cum faci ceea ce faci?
- Cum pot ajuta acțiunile tale la îmbunătățirea procesului?
- Ce faci până la urmă?
Iată aici mai multe detalii despre acest model.
Liderii se bazează pe inspirație, iar managerii au focus pe administrație
De asemenea, pentru a clarifica contextul, Helen diferențiază conceptele de leadership pentru educație și management pentru educație, subliniind faptul că managerii au focusul pe muncă, pe administrație, au subordonați și vor să facă lucrurile fără a risca prea mult. Liderii, în schimb, construiesc o imagine a ceea ce ei văd ca fiind posibil și inspiră și implică oamenii în transformarea acestei viziuni în realitate. Liderii se concentrează pe stabilirea, măsurarea și atingerea obiectivelor și rămân curioși și informați într-o lume a muncii în continuă schimbare.
Stiluri de leadership în viziunea lui Daniel Goleman
Putem vorbi de existența mai multor stiluri de leadership care pornesc de la categoriile definite de Daniel Goleman: vizionar (visionary) cu focus pe setare de standarde și monitorizare a performanței, directiv (directive)-liderul exercită un control ridicat asupra echipei, stilul democratic (democratic) presupune o încredere că angajații pot evolua în direcția corectă, stilul îndrumător (coaching) bazat pe colaborare și sprijin, colegial (affiliative)- atenție la nevoile angajaților, promotor (pacesetting)-liderul stabilește ritmul de lucru. De unele avem nevoie pe termen scurt, de altele pe termen lung, unele ne pot servi punctual, altele le putem aprofunda. Fiecare dintre noi are un stil cu care se simte confortabil, care ne reprezintă ca lideri, dar, în același timp, putem practica și alte stiluri care ne pot fi utile la un moment dat.
Leadershipul pentru educație presupune muncă de echipă, o viziune și un scop comun. O echipă eficientă este dispusă să își asume riscuri, să se angajeze activ în proces, să comunice permanent, mai ales în cazul în care apar dificultăți și provocări, să găsească și să urmeze cele mai potrivite strategii, în vederea atingerii obiectivelor.
„Principalul element care leagă o echipă eficientă este încrederea”
Încrederea în cadrul echipei se construiește prin discuții directe, respect arătat în mod constant, transparență, acceptarea greșelilor, confruntarea realității, lămurirea așteptărilor, ascultare activă, păstrarea promisiunilor și extinderea încrederii către toți membrii echipei. Helen a evidențiat modelul de dezvoltare al unei echipe, regăsit și în whitepaper, care are la bază 6 mari piloni: formarea, ajustarea, încrederea, dezbaterea, dobândirea, performanța.
Cel mai eficient mod de construire a unei echipe este prin procesul de coaching. În acest mod, un lider bun este preocupat de dezvoltarea pe termen lung a membrilor echipei, îi ajută să își identifice punctele tari și slăbiciunile, îi încurajează să își creeze obiective pe termen lung și le oferă permanent feedback și sfaturi. Pentru ca o echipă să accepte dezvoltarea prin metode de coaching, este esențial ca toți membrii să aibă încredere în liderul lor și să înțeleagă principiile de funcționare ale acestui proces.
Leadershipul pentru educație reprezintă un subiect de actualitate și ca o consecință firească a interesului tot mai mare pentru psihologia conducerii din ultimii ani, au fost propuse diferite teorii despre leadership pentru a clarifica de ce și cum anumite persoane devin mari lideri.
Descarcă whitepaperul Kinderpedia despre leadership în educație, disponibil atât în română, cât și în limba engleză și informează-te cu privire la cum putem aplica aceste teorii în domeniul educațional pentru a produce o schimbare pozitivă.
Ce ne-a arătat un webinar cu peste 290 de oameni LIVE?

Ideea care schimbă complet modul în care privim evaluarea
De la documente făcute din reflex la documente făcute cu cap
În loc să adunăm documente doar pentru că „așa se cere”, este mai eficient să ne concentrăm pe cerințele standardului și să arătăm cum activitatea noastră le susține. Astfel, procesul devine mai simplu. Știm ce demonstrăm cu fiecare document, de ce avem nevoie de el și cum îl folosim. Relația cu ARACIP devine mai clară, iar stresul scade.
Metodologie și standarde: două lucruri diferite, adesea amestecate
Cele trei tipuri de evaluare ARACIP, pe înțelesul tuturor
Ce este, de fapt, un standard ARACIP
Cele trei zone care spun dacă o școală funcționează bine
A doua zonă se referă la eficacitatea educațională, adică la progresul real al copiilor și la coerența procesului de învățare. De exemplu, analiza periodică a progresului elevilor ajută profesorii și echipa de management să adapteze strategiile pentru a obține cele mai bune rezultate.
A treia zonă, managementul calității, verifică dacă școala se autoevaluează sincer și ia măsuri concrete când apar probleme. Organizarea de workshop-uri și sesiuni de feedback regulate este esențială pentru a găsi și aplica soluții pornind de la evaluările interne.
De ce resursa umană ridică cele mai multe semne de întrebare
Contracte, colaborări și unde se face, de fapt, diferența
Când apar cele mai multe blocaje: sedii noi și niveluri adăugate
Evaluarea periodică și mitul „hârtiilor fără sens”
De exemplu, în cazul unei școli care a constatat că rata absenteismului era ridicată, echipa de management a decis să implementeze un sistem digital pentru urmărirea prezenței, combinat cu un program de recompense pentru elevii cu o prezență constantă. După șase luni, s-a observat o reducere semnificativă a absenteismului, iar evaluările arătau un progres clar în implicarea elevilor. Acest exemplu de plan clar, asumat, a impresionat evaluatorii, și a contat mai mult decât zeci de documente fără legătură între ele.
Un pas înainte, fără presiune
Aici intervine rolul unui instrument digital precum Kinderpedia. Nu ca soluție miraculoasă și nu ca substitut al cerințelor oficiale, ci ca un cadru de lucru care ajută școlile să fie mai organizate, mai clare și mai sigure pe ele. Un loc în care documentele, procesele și activitatea zilnică se întâlnesc într-un mod firesc. Pentru că, dincolo de evaluări și proceduri, o școală sănătoasă se construiește zi de zi, iar o evaluare nu face decât să confirme acest lucru.
FAQ ARACIP – autorizare, acreditare, evaluare periodică școli și grădinițe
- Procentul se raportează la normele întregi constituite la nivelul unității, nu la numărul de persoane.
- De exemplu, dacă ai 20 de norme întregi:
- minimum 75% trebuie să fie ocupate de personal calificat
- minimum 50% trebuie să fie ocupate de titulari
- Este una dintre cele mai frecvente greșeli să se facă acest calcul „după oameni”, nu după norme.
- În practică, statutul de titular este legat de:
- existența unui post/catedre în unitate
- o decizie de repartizare validată
- un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată
- Cadrele angajate pe perioadă determinată, chiar dacă predau norma întreagă, nu intră, de regulă, în procentul de titulari.
- În CEAC, este recomandat ca membrii să poată susține coerent procesul de evaluare a calității.
- În CA, componența este stabilită prin metodologie, pe categorii de membri.
- Nu forma contractului este esențială, ci existența serviciului, legalitatea și continuitatea lui.
- În funcție de cerință:
- unele servicii pot fi acoperite prin contracte de colaborare
- altele presupun angajare, dacă acest lucru este cerut explicit
- Evaluatorul va verifica dacă serviciul există în realitate, nu doar pe hârtie.
Nu o listă de facturi și nu un inventar. Evaluatorul caută:
- o problemă identificată
- o decizie asumată
- o acțiune concretă
- un rezultat vizibil
Un document care spune „am identificat X, am decis Y, am făcut Z și asta s-a schimbat” valorează mai mult decât zeci de documente fără context.
O platformă de management școlar ajută școala să:
- organizeze documentele
- urmărească procesele
- demonstreze aplicarea reală a procedurilor
- coreleze activitatea zilnică cu cerințele standardelor
Exact acolo unde apar cele mai multe blocaje în practică.
Ce subiect te interesează?

Kinderpedia
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Îți recomandăm articolele
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.





