Richard Louv a inventat sintagma „tulburare de deficit de natură" în cartea sa din 2005, Last Child in the Woods.
Cuprins:
Studiile științifice din ultimii ani au început să vorbească despre Nature-Deficite Disorder, adică tulburarea cauzată de deficitul de natură. Acest lucru presupune faptul că ființele umane, în special copiii, petrec mai puțin timp în aer liber decât în trecut și există convingerea că această schimbare are ca rezultat o gamă largă de probleme de comportament.
El susține că noi toți, în special copiii, petrecem mai mult timp în casă, ceea ce ne face să ne simțim înstrăinați de natură și poate mai vulnerabili în ceea ce privește stări negative sau chiar la reducerea capacității de atenție și focus în diferite activități.
Coaliția No Child Left Inside (Coaliția Niciun copil nu este lăsat înăuntru) lucrează pentru a-i încuraja pe copii să petreacă cât mai mult timp în natură și a-i face să învețe activ. Se dorește a se aborda problema tulburării de deficit de natură prin acțiuni de tipul No Child Left Inside Act, care ar spori educația ecologică în școli. Coaliția susține că problema tulburării de deficit de natură ar putea fi ajutată prin „aprinderea interesului elevilor pentru activitățile în aer liber" și prin încurajarea lor de a explora lumea naturală prin activitățile zilnice.
Conectarea copiilor cu natura este o investiție în starea de sănătate, starea de bine, creativitatea și abilitatea de relaționare a celor mici. Studiile arată că familiile care petrec mult timp în natură împreună își hrănesc nu doar corpul, ci și relațiile de comunicare din cadrul familiei.
În 1980, un biolog pe nume Edward O. Wilson de la Harvard emitea o teorie, biofilia, care spune că oamenii sunt atrași instinctiv către mediul natural. Așa și este, ne simțim cu toții mai relaxați și mult mai prezenți, după doar câteva minute petrecute în natură.
Child Mind Institute prezintă o serie de beneficii în ceea ce privește conectarea copiilor cu natura. Studii recente au scos la iveală beneficiile - și chiar necesitatea - de a petrece timp în aer liber, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Unii susțin că poate fi vorba de orice mediu exterior. Unii susțin că trebuie să fie un mediu „verde" - unul cu copaci și frunze. Alții au arătat că doar o imagine de verdeață poate fi benefică pentru sănătatea mintală.
Lăsând aceste nuanțe la o parte, majoritatea studiilor sunt de acord că acei copii care se joacă afară sunt mai inteligenți, mai fericiți, mai atenți și mai puțin anxioși decât cei care petrec mai mult timp în interior. Deși nu este clar cum anume se produc îmbunătățirile funcționării cognitive și ale stării de spirit, există câteva lucruri pe care le știm despre motivul pentru care natura este benefică pentru dezvoltarea copiilor.
Modul în care copiii se joacă în natură are mult mai puțină structură decât majoritatea tipurilor de joacă în interior. Există modalități infinite de a interacționa cu mediile exterioare, de la curtea din spate, la parc, la traseul local de drumeție sau lacul local, iar faptul de a vă lăsa copilul să aleagă modul în care tratează natura înseamnă că are puterea de a-și controla propriile acțiuni.
Acest stil nestructurat de joacă le permite, de asemenea, copiilor să interacționeze în mod semnificativ cu mediul înconjurător. Ei pot gândi mai liber, își pot proiecta propriile activități și pot aborda lumea în moduri inventive. Pot construi diferite lucruri din frunze, pietre sau crenguțe. Pot vedea diferite forme pe cer, doar stând întinși pe iarbă și privind la nori.
Lucrurile vii mor dacă sunt maltratate sau nu sunt îngrijite corespunzător, iar încredințarea unui copil să aibă grijă de părțile vii din mediul lor înseamnă că va învăța ce se întâmplă atunci când uită să ude o plantă sau să smulgă o floare din rădăcini.
Natura poate părea mai puțin stimulantă decât jocul video violent al fiului tău, dar, în realitate, activează mai multe simțuri - poți vedea, auzi, mirosi și atinge mediile exterioare. Pe măsură ce tinerii petrec din ce în ce mai puțin timp din viața lor în mediul natural, simțurile lor se îngustează, iar acest lucru reduce bogăția experienței umane. În timp ce mergeți prin parc sau prin pădure, pentru o experiență mai puternică, puteți încerca metoda Vittoz, o metodă care antrenează toate simțurile pentru a fi mai prezent în activitățile pe care le faci.
Majoritatea modalităților de interacțiune cu natura implică mai multă mișcare decât statul pe canapea. Copilul dumneavoastră nu trebuie să se alăture echipei locale de fotbal sau să meargă cu bicicleta prin parc - chiar și o plimbare îi va pune sângele în mișcare. Nu numai că exercițiile fizice sunt bune pentru corpul copiilor, dar se pare că îi fac să fie mai concentrați, ceea ce este benefic mai ales pentru copiii cu ADHD.
Louv spune că natura creează pentru copii un sentiment unic de uimire pe care niciun alt mediu nu îl poate oferi. Fenomenele care apar în mod natural în curțile și parcurile din fiecare zi îi fac pe copii să își pună întrebări despre pământ și despre viața pe care o susține.
Potrivit teoriei de restaurare a atenției, mediile urbane necesită ceea ce se numește atenție dirijată, care ne obligă să ignorăm distragerile și ne epuizează creierul. În mediile naturale, practicăm un tip de atenție fără efort, cunoscut sub numele de fascinație ușoară, care creează sentimente de plăcere, nu de oboseală.
„Mediul natural pare să încurajeze și să faciliteze legătura dintre părinte – copil și interacțiunile autentice” (Martha Farrell, „Family together in nature – shared nature experience as a pathway to strong bonds”)
În urma cercetărilor din acest domeniu, vă oferim sugestii simple pentru cadre didactice, spre a integra activitățile în aer liber în programa noului an școlar:
Ceea ce este bun pentru copii este bun și pentru părinți. Nu vă fie teamă să participați la toate aceste activități. Nimic nu este mai bun decât să încerci să traversezi un pârâu pășind de pe o piatră pe alta (chiar dacă un adidas se udă sau un genunchi se învinețește) sau să te cațeri într-un copac mai înalt decât știai că poate urca copilul tău. Asigurarea unui anumit nivel de provocare le permite copiilor să învețe și să dezvolte noi abilități.
👉 Toate aceste activități încurajează o învățare activă a copiilor care va aduce o serie de beneficii uimitoare în dezvoltarea lor armonioasă.
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.