Skip to main content
muzica

Muzica: beneficii și importanță în dezvoltarea copiilor


22 Octombrie, 2022
22 Octombrie, 2022

Știați că muzica este una dintre puținele activități care antrenează atât partea logică, cât și cea creativă a creierului?  

Muzica, în mod natural, face parte din viața și dezvoltarea copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, aducând beneficii semnificative.

Chiar și cei mai mici copii vor sări, se vor legăna, vor zâmbi sau își vor flutura mâinile pe melodiile lor preferate. Copiii de vârstă preșcolară obișnuiesc să-și inventeze propriile cântece și rime și adesea cântă singuri. Muzica este o parte firească a jocului copiilor în general, care activează toate domeniile dezvoltării lor cognitive, inclusiv abilitățile de citire și calcul, inteligența emoțională și dezvoltarea socială.

Jocurile sunt piloni esențiali în dezvoltarea armonioasă a copiilor, iar muzica poate îmbunătăți semnificativ calitatea activităților ludice  pe care copiii le practică, aducând nenumărate beneficii.

Iată câteva motive pentru care este atât de important ca cei mici să participe în mod regulat la activități muzicale:

Muzica: influențe pozitive asupra creierului 

Un studiu realizat în anul 2016 la Brain and Creativity Institute al Universității din California de Sud a constatat că experiențele muzicale din copilărie pot accelera dezvoltarea creierului, în special în ceea ce privește dobândirea limbajului și a abilităților de citire. Potrivit Asociației Naționale a Comercianților de Muzică (Fundația NAMM), atunci când cei mici învață să cânte la un instrument, învață matematică mai ușor. Prin urmare, specialiștii susțin faptul că atunci când muzica face parte din viața copiilor ei reușesc să atingă performanțe școlare mai bune. 

Performanțele academice nu sunt singurul beneficiu pe care muzica îl aduce în viața copiilor. 

Potrivit Early Childhood Australia, expunerea copiilor la muzică în primii ani de viață are multe beneficii pentru dezvoltarea copilului în general, de la abilitățile de gestionare a emoțiilor, motricitate fină și grosieră, limbaj și conturarea unei imagini de sine pozitive. 

Limbajul și vocabularul se dezvoltă

Cântecele și rimele extind foarte mult vocabularul unui copil, precum și abilitatea acestuia de a utiliza corect limbajul. Repetiția refrenurilor melodiilor îi ajută pe copii să memoreze cuvinte noi și, de asemenea, să se familiarizeze cu modelele lingvistice și cu modul în care cuvintele sunt așezate împreună, chiar și într-o limbă străină

Urechile ascultă, corpul se mișcă

Atunci când copiii ascultă muzica, inevitabil, corpul lor se mișcă. Indiferent dacă cei mici sunt într-un joc de menținere a ritmului, folosesc instrumente muzicale sau învață o coregrafie, abilitățile motorii fine și grosiere sunt dezvoltate; acest lucru aducând avantaje în ceea ce privește precizia mișcărilor, coordonarea și scrierea cursivă și fluidă a cuvintelor pe hârtie. 

Muzica îi ajută pe cei mici să se exprime

Muzica este un mod minunat de exprimare pentru copii.

Prin intermediul activităților muzicale, copiii își dezvoltă un simț al creativității și se simt liberi să își exprime, fără a se teme, emoțiile și ideile creative. Își canalizează energie într-un dans pe o muzică ritmată, își compun propriile poezii și versuri pe care le pot cânta și își liniștesc emoțiile prea puternice prin ritmurile lente ale muzicii de relaxare.

Atunci când muzica face parte din viața copiilor, abilitățile lor de memorare sunt mai bune

Cântecele și rimele le permit copiilor, prin intermediul ritmurilor circulare, să lucreze continuu la abilitățile de memorie. De asemenea, structura unui cântec îi face pe copii să dorească să îl învețe în întregime, altfel cântecul li se va părea incomplet.

O memorie bună contribuie la formarea unor conexiuni mai rapide între informațiile vechi și cele noi, iar antrenarea ei prin învățarea liniei melodice, a versurilor și a unor mișcări de dans se va extinde și către alte activități.

Muzica aduce multă bucurie!

Muzica este pur și simplu o activitate distractivă care îi face pe cei mici să se simtă bine. Copiii sunt atrași în mod natural de muzică. Ei nu sunt stânjeniți atunci când cântă și nu sunt reținuți de teamă și judecată, așa cum ar putea fi adulții. Ei se relaxează, cântă și se mișcă liber.

Muzica în pedagogia Waldorf

Educația Waldorf datează de peste 100 de ani (1919) și, cu peste 1.000 de școli din întreaga lume, dintre care peste 160 sunt situate în America de Nord, reprezintă unul dintre cele mai mari sisteme independente din lume. În timp ce fiecare școală Waldorf este formată și operată în mod independent, toate se bazează pe intuițiile, învățăturile și principiile educației descrise de artistul și omul de știință de renume mondial, Rudolf Steiner. Principiile educației Waldorf evoluează dintr-o înțelegere a dezvoltării umane care se adresează nevoilor copilului în creștere.

Educația Waldorf stimulează imaginația și curiozitatea copiilor prin învățare activă și practică și caută să cultive gândirea creativă, cercetarea și plăcerea de a învăța prin integrarea unui curriculum complet în matematică, arte lingvistice, științe și limbi străine cu artele vizuale, teatru, muzică și mișcare.

În școlile Waldorf, muzica se află în prim-planul educației și este prezentată elevilor într-o varietate de moduri, de la grădiniță până la absolvirea gimnaziului. Profesorii  aduc zilnic muzică în sala de clasă, la baza tuturor acestor lucruri aflându-se lumea interioară a copilului care crește și își găsește calea de exprimare în lume. Copiii învață în mod constant cine sunt prin experiențele muzicale pe care le au cu colegii lor și trec de la a lucra individual, la a avea propria lor parte, care contribuie la un întreg frumos. 

Muzica în educația Waldorf îi oferă copilului o cale de cunoaștere a ceea ce este, atât în mod individual, cât și în relație cu lumea din jurul său.

Tot în educația Waldorf vorbim despre euritmie. Euritmia este o formă de artă creată în 1912 de Rudolf Steiner. Deși poate fi ușor confundată cu dansul, în euritmie nu se folosește muzica sau cuvântul ca suport pentru mișcare, ci mișcarea se naște din sunet. Profesorii de euritmie îi ajută pe copii să dobândească o grație interioară și exterioară, iar aceștia încep să-și înțeleagă propriile mișcări, precum și mișcările altora și importanța spațiului.

Cuvântul euritmie vine din limba greacă și înseamnă „ritm armonios”. Prin euritmie putem aduce în armonie lumea gândurilor, a sentimentelor și a impulsurilor de voință. Iată valența subtilă și terapeutică a euritmiei pedagogice.

Euritmia exprimă muzica printr-o geometrie a tonurilor și prin diferite mișcări obiective, care corespund intervalelor, acordurilor minore sau majore. Fiecare gest este umplut de substanță sufletească. Copiii învață prin mimetism nu doar de ordin fizic, ci și sufletesc. De aceea este important ca gesturile prin care adulții se manifestă în preajma copiilor, să fie clare, blânde, însuflețite, creatoare de imagini.

„În euritmie copiii au șansa de a exersa, prin intermediul basmelor, poeziilor, jocurilor de ritm și al muzicii, mișcări pline de sens, care le ajută să își cunoască și să înțeleagă geografia corpului, să perceapă spațiul și să dezvolte abilități sufletești și sociale sănătoase.” afirmă Flavia Tomescu, expert de euritmie artistică în Anglia.

În general euritmia este recomandată începând de la vârsta de 3 ani. Această vârstă marchează momentul în care copilul începe să spună „eu”, semn clar că se percepe pe sine în interiorul său.

Muzica este unul dintre mijloacele prin care copiii învață despre lume, încă de la vârste foarte mici. Studiile privind dezvoltarea copiilor arată că muzica (cântatul folosind vocea, expunerea la muzică, cântatul la instrumente muzicale) are un rol benefic și un impact ridicat asupra unei varietăți de abilități, indiferent de vârstă: abilități motorii, limbaj, abilități sociale, cognitive și academice. 

Introducerea muzicii în rutinele și joaca celor mici aduce numeroase beneficii pentru dezvoltarea lor fizică, prin stimularea mișcării și motricității, și psiho-emotională.

Este foarte valoros ca evoluția elevilor să fie privită atât din perspectiva unui proces, cât și din perspectiva unei imagini de ansamblu. Kinderpedia este un instrument profesional foarte ușor de utilizat, care le permite profesorilor să evalueze progresul copiilor în orice moment și să împărtășească realizările lor cu părinții în timp real. Observațiile și rapoartele de progres le oferă profesorilor o evaluare precisă a nivelului fiecărui elev în orice momental anului școlar. 


 Află mai mult

 

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK