Skip to main content

Kinderpedia atrage o finanțare de 2,2 milioane de euro pentru a accelera creșterea globală a platformei sale AI care conectează școlile și familiile din peste 40 de țări

Runda este condusă de fondul polonez de impact Simpact Ventures și rămâne deschisă în următoarele cinci luni pentru atragerea de co-investitori strategici.
București, România, 5 februarie 2026: Kinderpedia, platforma completă de management și comunicare pentru școli, anunță atragerea unei finanțări de 2,2 milioane de euro, parte dintr-o rundă de 3,5 milioane de euro, condusă de Simpact Ventures, cu participarea investitorilor existenți Early Game Ventures și ROCA X. Runda rămâne deschisă în următoarele cinci luni pentru co-investitori a căror viziune se aliniază cu planurile de creștere internațională și impactul social al Kinderpedia.
Kinderpedia este utilizată de școli și grădinițe din peste 40 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină și susține o comunitate internațională în creștere, formată din peste jumătate de milion de profesori, părinți și lideri educaționali. Pe baza acestei adopții la nivel global, compania accelerează expansiunea internațională, cu accent pe consolidarea prezenței în Europa Centrală și de Est și pe dezvoltarea rapidă în Orientul Mijlociu și Africa, regiuni unde nevoia pentru soluții educaționale scalabile și multi-language este în creștere.
Platforma ajută cadrele didactice să economisească peste 9 ore pe săptămână din timpul alocat activităților administrative și consolidează transparența, încrederea și colaborarea dintre școli și familii. Kinderpedia oferă o soluție integrată care acoperă administrarea școlii, managementul taxelor școlare, activitățile de la clasă, monitorizarea progresului elevilor și comunicarea cu părinții, într-un mediu securizat, găzduit în cloud.
„Această finanțare ne permite să creștem sustenabil și să rămânem aproape de nevoile reale ale școlilor și familiilor”, a declarat Daniel Rogoz, CEO și cofondator Kinderpedia. „Cu Simpact ca investitor principal, accelerăm extinderea în Europa Centrală și de Est, dar și în piețe precum Orientul Mijlociu și Africa, unde comunicarea multi-language și relația de încredere dintre școli și părinți au un rol esențial.”
„Kinderpedia răspunde unei provocări fundamentale din educație: colaborarea eficientă dintre școli și familii, la scară largă”, a spus Jacek Ostrowski, Managing Partner la Simpact Ventures. „Prin eficiență operațională, comunicare incluzivă și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, Kinderpedia poate genera impact social pe termen lung în ecosisteme educaționale diverse. Suntem mândri să conducem această rundă și să susținem extinderea companiei pe noi piețe internaționale.”
În ultimul an, dezvoltarea produsului s-a concentrat pe utilizarea practică a inteligenței artificiale, cu accent pe confidențialitate. Funcțiile AI ale Kinderpedia ajută profesorii să comunice mai eficient, să identifice tipare relevante, să genereze informații utile pentru rapoartele de progres și să documenteze incidentele rapid și transparent. Aceste funcționalități reduc presiunea administrativă și aduc mai multă claritate și consecvență în activitatea școlilor.
Pentru a susține creșterea internațională, Kinderpedia a investit semnificativ în funcționalități multi-language, inclusiv în lansarea aplicației sale în limba arabă. Noile actualizări ale platformei permit școlilor să comunice eficient cu comunități diverse de părinți și sprijină grupurile educaționale care operează în mai multe țări.
Viziune Kinderpedia este să dezvolte un asistent conversațional bazat pe AI pentru directori și profesori. Acesta va facilita interacțiunile vocale, accesul rapid la date și generarea de informații relevante, operând pe baza unor standarde etice stricte și a unor reguli solide de protecție a datelor sensibile copiilor.
Fondată de Daniel Rogoz, Evelina Necula și Valentin Ilea, Kinderpedia a atras investiții de tip venture capital în mai multe etape ale dezvoltării sale. În 2020, compania a închis o rundă seed condusă de ROCA X, cu participarea investitorilor SeedBlink, și Growceanu pentru accelerarea dezvoltării produsului și a extinderii internaționale. În octombrie 2021, Kinderpedia a atras 1,8 milioane de euro într-o rundă condusă de Early Game Ventures, la care au participat și ROCA X, Growceanu și SeedBlink.
Runda actuală de finanțare se va închide la jumătatea anului 2026. În perioada următoare, Kinderpedia va continua să simplifice activitatea școlilor, să reducă volumul de muncă administrativă și să personalizeze experiența de învățare prin funcționalități AI. Compania își propune să ajungă la un business cu venituri de 30 de milioane de euro până în 2030.
Despre Kinderpedia
Kinderpedia este un software de management școlar și sistem de evidență a elevilor, bazat pe inteligență artificială, dedicat educației K–12 și învățământului preșcolar. Platforma este utilizată de peste 2.000 de școli din mai mult de 40 de țări. Kinderpedia a fost fondată de Daniel Rogoz, Evelina Necula și Valentin Ilea și sprijină gestionarea activităților academice și administrative, implicarea familiilor și eficiența financiară a instituțiilor de învățământ.
Familiile beneficiază de canale de comunicare directe, disponibile în mai multe limbi, precum și de notificări în aplicație, care consolidează relația dintre școală și comunitate. Instrumentele bazate pe inteligență artificială, precum analizele de progres și sugestiile de conținut, reduc volumul de muncă administrativă, simplifică comunicarea și susțin luarea deciziilor. Funcțiile de facturare, urmărire a plăților și tranzacții online securizate asigură transparență și control financiar. Mai multe informații sunt disponibile pe www.kinderpedia.co.
Despre Simpact Ventures
Simpact Ventures este un fond de investiții de tip venture capital din Polonia, specializat în investiții cu impact. Fondul investește în principal în Europa Centrală și de Est și susține startup-uri aflate în stadii incipiente, care generează schimbări pozitive în societate. Simpact Ventures oferă tichete de investiții flexibile, inclusiv finanțări care depășesc 2 milioane de euro, și se bazează pe o echipă cu experiență și pe un proces de investiții transparent. Mai multe informații sunt disponibile pe www.simpact.vc.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK