Skip to main content
Practici ce susțin parteneriatul școală-familie

Practici ce susțin parteneriatul școală-familie în mod eficient


20 Aprilie, 2023
20 Aprilie, 2023

Respectul, încrederea și cooperarea familie-școală oferă elevilor garanția succesului în învățare. „Acesta este momentul în care putem avea un impact asupra schimbării practicilor prin care implicăm familia în educația copilului.” susține Karen Mapp

Karen L. Mapp este lector la Harvard Graduate School of Education și director al programului de masterat în politici și management educațional. 

Atunci când părinții înțeleg că implicarea lor în școală este importantă, ei devin mai dispuși să-și ofere timpul și energia pentru a sprijini procesul de învățare al copiilor. Astfel, părinții devin parte din comunitatea școlară și colaborează cu profesorii ca să ofere o experiență educațională benefică pentru copii.

Dacă profesorii nu își asumă responsabilitatea de a sprijini părinții în rezolvarea problemelor de învățare ale copiilor, aceștia pot simți neputință și o distanță psihologică față de școală. Ei vor fi mai puțin implicați în educația copiilor, iar performanța lor școlară poate să scadă (Żłobicki, 1998).

Patru convingeri de bază în parteneriatul școală-familie

  1. Toate familiile își doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor.
  2. Toate familiile pot sprijini învățarea copiilor lor.
  3. Familiile și personalul școlii sunt parteneri egali.
  4. Personalul școlilor, în special liderii, au responsabilitatea principală să cultive și să susțină parteneriatele între școală, familie și comunitate.


„Se realizează trasee de învățare echitabile atunci când familiile sunt implicate."
Carnegie Corporation of New York

Practici ce susțin parteneriatul școală-familie

Asociația PTA, cea mai longevivă asociație ce se ocupă de protecția a copiilor din America, a creat 6 principii de implicare a familiei în educația copilului.

1. Integrarea tuturor familiilor în comunitatea școlară. 

Este important ca școala să creeze oportunități pentru toți părinții și membrii comunității să participe la activități și să se implice în luarea deciziilor privind educația copiilor. Acest lucru poate fi realizat prin organizarea de întâlniri, conferințe, evenimente culturale sau sportive, dar și prin asigurarea unei comunicări deschise între părinți și cadrele didactice. În acest fel, toate familiile pot fi integrate în comunitatea școlară, iar copiii pot beneficia de suportul și de implicarea tuturor membrilor acesteia în educația lor.

2. Comunicare eficientă - Familiile și profesorii comunică în mod regulat pentru a discuta despre progresul elevilor.

Comunicarea eficientă între familiile elevilor și profesori este un aspect crucial în asigurarea unei educații de calitate. Este important ca părinții să fie informați cu privire la progresul copiilor lor. De asemenea, profesorii trebuie să fie la curent cu situația familială și nevoile elevilor pentru a putea ajusta procesul de învățare și a putea oferi sprijin atunci când este nevoie. Comunicarea regulată între familiile elevilor și profesori este esențială pentru a putea urmări evoluția copiilor, a le oferi feedback și a identifica eventuale probleme sau dificultăți în timp util. 

Este important să existe canale foarte explicite și accesibile tuturor, dar și practici de comunicare coerente, care să asigure transmiterea informațiilor din ambele direcții.

Află ce spun părinții din comunitatea Kinderpedia. 👇



3. Sprijinirea succesului elevilor 

Părinții și personalul școlii colaborează pentru a sprijini dezvoltarea sănătoasă și învățarea elevilor atât acasă, cât și la școală. Ei au oportunități regulate să-și consolideze cunoștințele și abilitățile necesare să facă acest lucru într-un mod eficient.
Pentru a sprijini succesul elevilor, este crucială colaborarea dintre părinți și personalul școlii. Prin participarea la întâlniri periodice, workshop-uri și prelegeri, părinții și personalul școlii își consolidează cunoștințele și abilitățile necesare pentru a sprijini elevii într-un mod eficient, asigurând un suport puternic și consistent pentru dezvoltarea și învățarea elevilor.

4. Să fie „voce” pentru fiecare copil 

Familiile sunt împuternicite să susțină toți copiii, pentru a se asigura că sunt tratați în mod corect și au acces la oportunități de învățare care să le sprijine succesul. Familiile pot fi implicate într-o varietate de moduri, cum ar fi discuțiile cu profesorii sau consilierii școlari, participarea la întâlniri de părinți sau în calitate de voluntari în școală. Aceste acțiuni îi ajută pe părinți să înțeleagă mai bine nevoile și problemele fiecărui copil în parte, ceea ce le permite să lupte pentru drepturile copiilor. Prin această abordare, familiile pot asigura că toți copiii sunt tratați în mod echitabil și au șansa de a atinge succesul în școală și în viață. 

5. Distribuirea rolurilor 

Părinții și personalul școlii sunt parteneri egali în deciziile care afectează copiii și familiile și împreună informează, influențează și creează politici, practici și programe.  Prin colaborarea lor, părinții și personalul școlii pot aduce perspective și expertiză unice, care pot ajuta la îmbunătățirea calității educației. Împreună, aceste două grupuri pot încuraja dezvoltarea unui mediu de învățare pozitiv și sigur, care să îi ajute pe elevi să atingă potențialul lor maxim. În final, distribuirea rolurilor între părinți și personalul școlii reprezintă o abordare eficientă care poate aduce beneficii reale și semnificative pentru educația și viața copiilor. 

6. Colaborarea cu comunitatea
 

Familiile, profesorii și directorii școlilor colaborează cu membrii comunității pentru a conecta elevii, familiile și personalul la oportunități de învățare extinse, servicii comunitare și participare civică. Prin colaborarea cu comunitatea, elevii pot dobândi experiențe unice care să îi ajute să se dezvolte într-un mod complet și să devină membri activi și responsabili ai societății. 

Cinci schimbări de practici pe care următoarele generații ar putea să le aplice în parteneriatul școală-familie 

În cadrul conferinței How to BUILD relational-trust and DISMANTLE systems and expectations that divide schools and families (2020), Jackie Blagsvedt și Jeanne Dickhausen, au punctat 5 schimbări cheie care ar putea fi implementate în crearea unui parteneriat eficient între părinți și școală.


cinci schimbari RO

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului

Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare.  Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, precum și prin înlesnirea comunicării dintre școală, grădiniță și familie.

Pe Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.

Kinderpedia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK