Skip to main content
dependența de internet

Dependența de internet: realitate a secolului al XXI-lea?


21 Octombrie, 2022
21 Octombrie, 2022

Dependența de internet, de telefon sau dependența de tehnologie. Oricum o numim, știm că devine un lucru tot mai real în rândul copiilor din ziua de azi.

Din ce în ce mai mulți părinți își exprimă îngrijorarea legat de faptul că nu reușesc să îi desprindă pe cei mici de dispozitivele electronice, de telefoane, laptopuri și tablete.

În condițiile în care copiii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani petrec în medie 44 de ore pe săptămână în fața ecranelor, părinții sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că utilizarea compulsivă a internetului le răpește experiențele din lumea reală. 

Cercetătorii subliniază faptul că petrecerea unei perioade extinse în fața ecranelor și pe internet devine o problemă atunci când interferează cu capacitatea unui copil de a avea o viață normală. Social media și jocurile îi expun pe copii unui număr foarte mare de stimuli pentru creierul lor, iar acest lucru îi poate face să nu-și dorească să ia pauze sau să se concentreze asupra altor lucruri. Tehnologia are un impact negativ asupra copiilor dacă aceștia petrec atât de mult timp pe ecrane încât renunță la mâncare, somn, la efectuarea temelor sau la petrecerea timpului cu prietenii și familia. Cercetările sugerează că utilizarea intensă a internetului poate fi, de asemenea, un factor de risc pentru stări anxioase în special în rândul adolescenților. 

David Anderson, psiholog clinician la Child Mind Institute, sugerează că pentru atingerea unui echilibru în ceea ce privește copiii și dependența de internet, ar trebui să ne asigurăm că îi ajutăm să aibă o relație sănătoasă cu tehnologia, în general.  „Ne dorim ca ei să fie activi social, în viața reală, să aibă performanțe școlare și să facă mișcare, dar ar trebui să înțelegem și faptul că, inevitabil, tehnologia face parte din viața noastră de zi cu zi, dar și a copiilor noștri.” afirmă David Anderson.  

Este dependența de internet reală? 

Utilizarea accentuată a internetului reprezintă o problemă socială în creștere, care este dezbătută la nivel mondial. Dependența de internet  impactează viețile oamenilor prin faptul că poate provoca complicații neurologice, tulburări psihologice și probleme sociale. Sondajele efectuate în Statele Unite și în Europa au indicat faptul că între 1,5 și 8,2% din populație recunoaște cât de greu este să se despartă de internet și, prin extensie, de dispozitivele electronice (telefoane, tablete, laptopuri).

Dependența de internet aduce în mod exclusiv schimbări negative de comportament 

Marc Potenza, psihiatru la Yale și director al Programului de cercetare a tulburărilor de impulsivitate și de control al impulsurilor, a cercetat dependența de internet, iar concluziile studiilor sale punctează faptul că dependența de internet, spre deosebire de alte dependențe, aduce în mod exclusiv schimbări negative în ceea ce privește comportamentele oamenilor. Atunci când oamenii petrec prea mult timp legați de internet manifestă stări de nervozitate și anxietate, comportamente de izolare socială în viața reală, capacități reduse de concentrare și nivel mic de angajament în alte activități. 

Îngrijorarea părinților cu privire la o potențială dependență de internet a copiilor este justificabilă, iar specialiștii recomandă identificarea corectă a momentelor în care cei mici devin prea atașați de ecranele lor, monitorizarea timpului în mod adecvat, ținându-se cont de vârstă și obiectivele folosirii internetului și discutarea deschisă împreună cu cei mici despre plusurile și minusurile folosirii internetului. 

Lume virtuală, comportamente reale

„Creierele noastre sunt programate să le placă lucrurile noi și stimulante, iar internetul captează acest lucru”, notează Dr. Matthew Cruger, PhD, neuropsiholog și director al Centrului de învățare și dezvoltare de la Child Mind Institute. „Este mai ușor să deschizi internetul și să fii copleșit de valul de stimuli: culori, sunete, videoclipuri, imagini - decât să te angajezi în sarcini care, deși sunt benefice, nu hrănesc creierul cu un flux la fel de mare de stimuli.” adaugă tot el. 

În studiile de specialitate, specialiștii încadrează următoarele comportamente drept manifestări ale dependenței de internet:

  • Persoana pierde noțiunea timpului în timp ce este online
  • Sacrifică orele de somn necesare pentru a petrece timp online
  • Se agită sau manifestă comportamente de furie atunci când timpul petrecut online este întrerupt
  • Preferă timpul online în detrimentul timpul petrecut cu prietenii sau familia
  • Își pierde interesul pentru activități care erau plăcute înainte de a avea acces online

Ce fac copiii online?

Timpul pe care copiii îl petrec de obicei pe telefoane și alte dispozitive se poate rezuma la: socializare cu alți colegi și prieteni, explorarea intereselor personale, ascultarea de muzică, efectuarea temelor școlare, vizionarea de filme sau de programe TV.

Un raport din 2016 realizat de Common Sense Media a concluzionat: „Ceea ce pare a fi o utilizare excesivă și o distragere a atenției este, de fapt, o reflectare a unor noi modalități de a menține relații cu colegii și de a se implica în comunități care sunt relevante pentru ei."

Dr. Anderson adaugă că „majoritatea activităților pe care copiii le derulează pe internet nu sunt neapărat dăunătoare", cu toate acestea, notează el, este esențial ca părinții sau adulții din viața copiilor să stabilească limite adecvate în ceea ce privește timpul pe internet  și în fața ecranelor, să înțeleagă ce fac copiii lor online, pentru a se simți încrezători că aceștia se angajează în sarcinile benefice.

Sfaturi pentru menținerea unui echilibru în ceea ce privește utilizarea internetului și a tehnologiei de către copii:

Activitatea online a copiilor trebuie monitorizată: Este important ca părinții să cunoască și să înțeleagă ce platforme folosesc copiii în mod regulat, să urmărească cât timp petrec zilnic online și șă observe ce activități desfășoară. Util în acest sens ar fi un jurnal de consum online pe care să îl completați împreună. Părinții trebuie să rămână cu o atitudine flexibilă și deschisă spre a înțelege motivele pentru care cei mici își doresc tot mai mult timp pe internet. 

Internetul poate avea funcții educative: Copiii ar trebui încurajați să urmărească documentare, să citească lucruri noi despre ceea ce îi pasionează, să folosească internetul drept resursă pentru diverse proiecte la școală sau să acceseze jocuri care să le antreneze flexibilitatea, creativitatea și capacitatea de construire de strategii. 

Control parental online: Este recomandat ca părinții să se familiarizeze cu setările de confidențialitate și cu permisiunile de pe site-uri și aplicații precum YouTube, astfel încât să cunoască cum să le folosească corect, în special pentru acele aplicații care permit mesaje directe, chat-uri video, încărcarea de fișiere și utilizatori anonimi.

Puterea exemplului: Întreaga familie ar trebui să aibă un program adecvat și echilibrat de utilizare a dispozitivelor digitale și a internetului. Povestiți copiilor despre importanța momentelor alături de cei dragi în viața reală și de ce este esențial pentru oameni să păstreze un echilibru în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor digitale. 

În zilele noastre, copiii și adolescenții au acces ușor la internet. Utilizarea internetului a devenit o parte componentă relevantă a vieții de zi cu zi. Cercetările semnalează existența unor comportamente din sfera dependenței de internet în rândul tinerilor; tocmai din acest motiv, este important să îi ajutăm pe cei mici să navigheze pe internet în mod sănătos și adecvat vârstei lor. Folosirea tehnologiei pentru a vorbi cu prietenii, a asculta muzică, a explora interese și a juca jocuri nu ar trebui să fie o problemă, atât timp cât totul se petrece echilibrat și cu moderație. 

Este foarte valoros ca evoluția elevilor să fie privită atât din perspectiva unui proces, cât și din perspectiva unei imagini de ansamblu. Kinderpedia este un instrument profesional foarte ușor de utilizat, care le permite profesorilor să evalueze progresul copiilor în orice moment și să împărtășească realizările lor cu părinții în timp real. Observațiile și rapoartele de progres le oferă profesorilor o evaluare precisă a nivelului fiecărui elev în orice momental anului școlar. 


 Află mai mult

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK