Skip to main content
cum invata copiii de placere

Cum îi ajutăm pe copii să învețe de plăcere?


16 Septembrie, 2020

La fel cum mulți părinți își doresc ca ai lor copii să descopere plăcerea lecturii, profesorii au propriul lor ideal: să-i inspire pe copii să învețe cu plăcere.

Poate din cauza conceptelor cu care e asociată de regulă școala de către copii - de obligativitate, de mediu ostil dezvoltării individuale, de uniformizare - procesul de învățare e rareori perceput ca unul agreabil. 

Și totuși, cercetările moderne arată că atitudinea față de învățare poate deveni una favorabilă dacă se educă încă de la vârste fragede. Iar aici intră în discuție modul în care ne raportăm la elementele care influențează plăcerea învățării: proiecția de viitor pe care părinții și-o fac despre copii, predispoziția naturală spre învățare, voința și efortul, dar și ingeniozitatea pedagogică, adică pe mâna cui ajunge copilul pentru ca învățarea să fie de calitate, spune Oana Moraru, expert în educație, fondatoarea Școlii Helikon și a platformei Vocea părinților.

Cuprins:

Un mod de a privi învățarea

Cercetătorii subliniază că părinții au o influență majoră asupra atitudinii față de învățare a copiilor lor. Uneori, aceștia își proiectează propriile anxietăți asupra viitorului copiilor și așteaptă ca procesul de învățare să fie similar sau diferit de al lor.

Expertul în strategii educaționale David Willows, menționa într-unul din podcasturile Kinderpedia că părinții nu înțeleg întotdeauna cum arată procesul de învățare în prezent. Adesea, ei fac comparații cu propriile experiențe de învățare, făcute acum mulți ani, și au așteptări în legătură cu cum ar trebui să fie învățarea pentru copiii lor. În contrast, copiii au perspective diferite: percep învățarea ca pe un proces memorabil, dezamăgitor sau chiar plictisitor, în funcție de vârsta și experiențele lor școlare.

Consultantul educațional Pamela Mundy a evidențiat în cadrul Conferinței de Educație Timpurie First7 2023 că învățarea este un proces continuu, începând cu educația și atitudinea cultivată până la vârsta de 3 ani. În acest interval, copiii învață elemente esențiale, iar presiunea pusă de părinți poate influența modul în care aceștia privesc învățarea.

Sistemele educaționale adesea promovează învățarea rapidă a abilităților academice de bază. Cu toate acestea, învățarea nu ar trebui să fie privită ca o cursă, ci ca un proces continuu, atrage atenția Mundy.

Cum arată învățarea de plăcere?

În cartea sa „Educație fără constrângeri” psihologul Michael Thompson spune povestea lui David, a cărui educație a început promițător. Ca băiețel era dornic să învețe.

 „Când aveam 4 ani, m-am uitat în jur și mi-am dat seama că mama știa să citească, tata știa să citească, Maura știa să citească, dar eu nu știam. Nu mi-a plăcut așa că în anul următor practic am învățat singur să citesc... După o vreme lucrurile devin forțate și trebuie să citești lucruri pe care nu ai vrea să le citești. Mi s-a spus „îmi pare rău, dar trebuie. Trebuie fiindcă așa spun eu, iar eu am întrebat „De ce?””

Aceasta e doar una din poveștile documentate de psihologul Thompson, povești ale unor copii care au fost traumatizați de școală și de tot ce erau obligați să facă fără să înțeleagă scopul acelor acțiuni.

Specialiștii în educație sau psihologii specializați în tipuri de învățare privesc azi acest proces mai puțin din perspectiva cantității de cunoștințe acumulate, și mai mult din perspectiva procesului total, a experienței în sine.

Astfel, majoritatea definesc învățarea, și mai ales învățarea de plăcere, ca descoperire (în ritmul propriu al fiecărui copil), apoi ca socializare. Iar învățarea de plăcere este adesea una care se face nu doar cu mintea, ci și cu inima si cu toate simțurile.

Există totuși câteva elemente de care să ții cont ca părinte sau ca educator atunci când urmărești să cultivi această bucurie.

Ce îi ajută pe copii să învețe de plăcere

  1. Înțelegerea perspectivei lor despre învățare

Copiii spun adesea cum și-ar dori să fie învățarea, și o fac cu multă sinceritate.  De cele mai multe ori, pentru ei învățarea e despre a căuta rezultate pozitive, despre a se simți utili și despre a construi legături solide cu învățători sau profesori, arată Thompson.

Ba mai mult, pentru ei școala înseamnă adesea un mediu unde pot lega prietenii profunde, un spațiu de socializare, unde își întâlnesc prietenii, și mai puțin un loc de acumulare de rezultate academice.

Chiar și atunci când inițial nu se simt atrași de învățare din cauza lipsei de sprijin din partea familiei, copiii pot dezvolta mai târziu o apreciere pentru acest proces, spune Thompson. Ei nu se conformează stereotipurilor impuse de adulți și sunt dornici să facă conexiuni personale, indiferent de mediul sau persoanele din jurul lor.

A impune un anumit mod de învățare unui copil, bazat doar pe experiența proprie, este o greșeală în această perspectivă largă a învățării.

  1. Definirea unui stil de învățare

Fiecare copil are propriul stil de învățare. Școala, prin excelență, pune toți copiii laolaltă și oferă un tip de educație uniform, standard, și adesea lipsit de personalitate. De unde și lipsa de conexiune pe care copiii o simt adesea față de un sistem care nu răspunde nevoilor lor de învățare.

Totuși, dacă ajutăm copiii să înțeleagă învățarea de la o vârstă mică și măcar o parte din aceasta se produce pe inima lor, șansele de succes sunt mari.

În acest sens, unii copii răspund mai bine unui stil de învățare bazat pe elemente vizuale – diagrame, ilustrații ajutătoare. Alții caută stimuli kinestezici – nevoia de a experimenta totul. Adaptarea la stilul de învățare al copiilor, cel puțin în primele etape, îi ajută să se apropie mai ușor de ce au de învățat.

  1. Un spațiu de învățare pozitiv

Copiii au nevoie de susținere și încurajare din partea părinților și profesorilor pentru a învăța cu plăcere. Oana Moraru subliniază că un copil se bucură să fie ghidat și sprijinit în procesul său de învățare. Încrederea în sine se dezvoltă atunci când copilul e încurajat să încerce și să recupereze orice dificultate întâmpinată, cu sprijinul familiei și al cadrelor didactice. La fel când cei din jur îl învață că este în regulă să riște, că poate recupera ce a pierdut, fără panică și cu mult sprijin de la familie, adaugă ea.

Dacă un copil e neatent sau nu se poate concentra, nu înseamnă neapărat că nu te ascultă, dar poate semnala unele convingeri limitative.

Poate că atunci când a început să exploreze, cineva din jurul lui nu i-a oferit încredere și iubire necondiționată.

De aceea, ca adulți ar trebui, în primul rând, să avem înțelegere pentru noi înșine când greșim sau nu ne iese bine ceva. Iar dacă un copil rămâne puțin în urmă, părintele ar trebui să se oprească, să respire și să creeze un plan de remediere, prin care copilul să ajungă din urmă programa școlară.

Un mediu de învățare pozitiv se referă și la stereotipurile cu care lăsăm copiii să se apropie de învățare, și care țin de capacitatea lui de a învăța. Audrey Akoun și Isabell Paileau le numesc, în cartea lor "Învață altfel cu pedagogia pozitivă", mituri. Câteva dintre acestea:

  • „Nu ai nimic dacă nu contribui nu nimic”
  • „În familia noastră nu se face...”
  • „Ești/nu ești capabil(ă) să...”
  • „Dacă vrei să devii inteligent(ă), trebuie să suferi”
  • „Sunt as/prea slab(ă)...”

Ele pot fi înlocuite cu un discurs mai incluziv, personalizat și empatic. Sau pot fi contracarate prin exerciții care lasă copilului timp de reflecție și îi arată alternative.

Se poate aduce aici în discuție și motivarea copiilor în contextul învățării online, valabil în anumite situații.

Școala on-line nu răspunde la nevoia copiilor de a avea un rol social, atenționează Oana Moraru. Un copil are nevoie de plasa de siguranță a relațiilor sociale. Fundamental pentru un copil până la 15- 16 ani este tribul, relația cu celălalt. Adulții pot învăța sau lucra cu ușurință online, pentru că și-au pus bazele în copilărie. Copiii nu pot face asta pe termen lung, pentru că au nevoie de conectare unii cu ceilalți.

De aceea, într-un context de învățare online și menținere a plăcerii de a studia, se recomandă mai mult sprijin, empatie și înțelegere mai ales din partea părinților.


👉 La Kinderpedia am dezvoltat un instrument digital dedicat școlilor și grădinițelor care le oferă acestora șansa de a aduce modele de bune practici în ce privește utilizarea ghidată a tehnologiei de ultimă generație și de a ajuta educatorii să ofere o experiență de învățare interactivă și plăcută.

Platforma disponibilă pe desktop și smartphone are un set complet de funcționalități care deservesc gestionarea administrativă și financiară, activitatea la clasă și progresul școlar, dar și nevoile de comunicare cu familiile copiilor înscriși. 

Pentru directori și manageri școlari, funcțiile Kinderpedia oferă o perspectivă completă asupra activităților și comunicării din școală. Profesorii reușesc, cu ajutorul opțiunilor intuitive și a interfeței familiare, să-și planifice lecțiile rapid, să ofere feedback personalizat și să obțină rapoarte de progres din câteva click-uri. Elevii au acces la resurse de învățare sigure și interactive, și se responsabilizează în gestionarea temelor sau a termenelor de predare. Iar familiile sunt permanent conectate la activitatea și progresul școlar, dobândind mai multă încredere în procesul de predare-învățare.

Kinderpedia concentrează astfel întregul ecosistem al școlii sau grădiniței într-un singur loc, pentru ca directorii școlari și profesorii să-și poată îndrepta mai mult eforturile și timpul către activitățile educaționale și către un dialog constructiv cu părinții.

Descoperă Kinderpedia


  1. Modele de urmat

Învățarea, încă din primii ani de viață, se face prin imitare. Copiii imită adulții, fie că te consideri sau nu un model de urmat.

Întocmai ca David, despre care am pomenit mai devreme, care și-a dorit să învețe să citească pentru că-i vedea pe adulții din jurul lui citind.

De aceea, e important ca tu, ca părinte, să-ți cunoști propriile pasiuni, iar dacă acestea se învârt în jurul învățării, să îi arăți cum se produce învățarea pentru tine, ce provocări ai, ce ai învățat în viață.

Iar ca învățător, reprezinți din start un model de urmat prin experiența de viață și cunoștințele acumulate într-un anumit domeniu. Totuși, copilul are nevoie să simtă că este ghidat, și că profesorul îi este un partener în acest proces.

După cum observa Olimpia Meșa, expert în design de învățare, tocmai pentru că azi copiii au acces la informație oriunde și extrem de facil, educatorii de azi nu trebuie să se privească pe sine ca deținători supremi ai informației, ci să țintească să devină cel mai bun facilitator al informației, într-un moment dat.

  1. Acceptarea propriilor greșeli și limite

Modul în care copiii înțeleg și gestionează greșelile în procesul de învățare influențează în mod considerabil abordarea lor față de educație. Așteptările pe care părinții le au cu privire la modul în care copiii lor ar trebui să învețe pot crea presiuni nerealiste și frustrări pe care aceștia nu știu cum să le gestioneze în mod corespunzător.

Despre greșeală și importanța ei copilul învață după vârsta de 9 ani, când începe să-și asume și diverse responsabilități. Până la această vârstă, copilul poate deprinde diverse mecanisme de a fenta sistemul sau de a menține aparențe.

Oana Moraru evidențiază importanța înțelegerii greșelilor ca parte a procesului de învățare, subliniind că ele nu sunt indicatori ai nivelului de cunoștințe, ci reprezintă stadii preliminare de înțelegere. Învățarea reală necesită timp și experiență.

Este esențial ca în această etapă, copiii să nu fie descurajați sau sancționați pentru greșeli, ci să fie încurajați să recunoască și să corecteze erorile. Moraru susține că progresul vine adesea din încercări și eșecuri, iar copiii care învață din greșelile lor se ridică și încearcă din nou.

Un copil care învață bine nu e cel care are 10 sau FB pe linie sau cel care ajunge primul la linia de sosire. Un copil care învață bine este cel care însumează câteva trăsături de caracter Este curios, pune întrebări dincolo de lecție, are răbdare și reziliență, caută și cere explicații. (Oana Moraru)

De aceea, nu este recomandată participarea copiilor la competiții înainte de 13 ani

Psihologii spun că cele mai mari complexe de inferioritate se formează între 6 și 12 ani. În acest interval, copiii sunt superficiali și fac greșeli umane, dar atunci când sunt în concursuri, ei se simt mai mult ca în orice alt context vinovați pentru eventualele nereușite. Copiii care învață ușor au timp să își digere informația în stil personal, pentru că școala le oferă acest timp. 

Competitivitatea e totuși necesară, ba chiar utilă, spun consultații în educație, pentru că ține și de raportarea la cei din jur. Copiii trebuie lăsați să se frustreze puțin pe marginea propriilor erori de judecată, deoarece corpul știe că atunci când e frustrat și nu vine cineva din exterior să rezolve frustrarea, ei vor trebui să își folosească puterea interioară.

  1. Elemente care le stârnesc curiozitatea

Există atât de multe metode de a face asta în ziua de azi, chiar și fără teama că IA ne-o ia înainte. Pentru că, spun cei care lucrează cu copiii, inteligenței artificiale îi lipsește elementul uman, capabil să personalizeze experiența.

Pam Mundy încurajează părinții sau educatorii să creeze niște așa-numite capcane ale fascinației. De exemplu, împăturirea unei cărți în hârtie colorată sau cu sclipici, pentru a le atrage și menține atenția.

La rândul ei, Alice Sharp, specialist britanic în educație timpurie, are o mulțime de metode prin care te poți folosi de diverse obiecte la îndemână -  nimic scump, nimic ieșit din comun – pentru a face deprinderea literelor și sunetelor, de exemplu, distractivă.

Și tot aici pot fi aplicate cu succes principiile învățării active, bazate pe oferirea de experiențe mult mai personalizate, mai interactive, tocmai pentru înțelegerea conceptelor și aplicarea lor corectă. Feedback-ul joacă un rol deosebit de important în această etapă.

Aici s-ar impune observația că învățarea de plăcere poate fi distractivă, dar nu ar trebui echivalată cu o joacă permanentă. De asemenea, Trebuie ținut cont de faptul că învățarea de plăcere nu trebuie urmată orbește. Pentru că nu totul în viață se învață de plăcere sau urmărind satisfacția lucrului învățat, eventual o recompensă.

  1. Provocarea gândirii creative

Pamela Mundy observa faptul că educatorii adesea pun întrebări de tipul „Poți să faci.../să-mi spui....?” Care adesea cer un singur răspuns.

Or dacă întrebările ar fi formulate sub forma „Cum ar fi dacă...?”, „De ce se întâmplă asta...?”, „Când spunem că...?”, „Ce ai vrut să desenezi aici?”. Pentru răspunsuri, copiii trebuie să gândească creativ și autonom, iar astfel de discuții pot duce la povești, încurajează adevărate dezbateri, în loc să lase loc unei expuneri plictisitoare.

Pentru a oferi mai multă încredere părinților în a-i ajuta pe copii să învețe de plăcere, Oana Moraru spune că orice soluție ar aplica un părinte sau un profesor, inițial aceasta nu va funcționa vreme îndelungată. Important este să nu ne pierdem focusul și să insistăm suficient de mult. Într-o zi, când vei avea cel mai mult tentația de a renunța, vei vedea modificări în comportamentul copilului. Informația se distilează încet și începe să dea roade atunci când copilul are nevoie de ea pentru că cei mici au reacții întârziate la soluțiile noastre pedagogice.

O parte din elementele discutate în acest articol au fost prezentate de Oana Moraru în cadrul conferinței „Motivație în educație” ediția 2020, eveniment organizat în parteneriat cu Kinderpedia.

👉 Vezi cum a reușit Școala Helikon să integreze Kinderpedia și să implice familiile în educația copiilor

 

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. Infante Dom Henrique 143,
1950-406 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Al Khatem Tower, Al Maryah Island
Abu Dhabi, UAE

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK