În dorința de a vă aduce mai aproape de inovațiile care au loc în educație, ne concentrăm astăzi asupra unui subiect care devine din ce în ce mai popular în România - Inteligența Artificială (AI), cu precădere ChatGPT.
ChatGPT este un chatbot lansat de OpenAI în noiembrie 2022, care a ajuns să fie utilizat de milioane de oameni în doar câteva luni de la lansare. El este un instrument care folosește inteligența artificială pentru a genera texte bazate pe cerința utilizatorului. Este ca și cum ai avea propriul tău asistent personal de scriere, cu excepția faptului că, în loc să corecteze doar gramatica și ortografia, el poate genera întregi fraze și paragrafe pentru tine.
Însă profesorii și directorii școlari se tem că elevii își vor putea scrie temele și lucrările folosind exclusiv ChatGPT și vor putea pretinde că munca inteligenței artificiale este, de fapt, a lor. Acest lucru ridică probleme de etică, dar și de plagiat, mai ales că încă nu putem dovedi faptul că munca a fost făcută de AI și nu de elev.
Întrebarea este ce putem face noi, ca profesori, odată cu apariția acestei noi tehnologii?
Ca să monitorizezi evoluția elevilor în timp real, cel mai simplu este să folosești instrumente digitale care au fost concepute exact pentru acest lucru. Spre exemplu, Kinderpedia are integrat un modul de evaluare a progresului prin care poți înregistra observații personalizate pentru fiecare elev și poți genera rapoarte de progres pentru a le împărtăși cu părinții. În felul acesta, încurajezi și implicarea familiei în educație pentru a maximiza potențialul fiecărui elev.
Ca să ne întoarcem la discuția noastră, te invit să explorăm, în continuare, cum ne poate ajuta ChatGPT să ne îmbogățim metodele de evaluare, dar și cum ne putem folosi de AI pentru a ne simplifica activitatea la clasă.
Inteligența artificială disponibilă astăzi este una dintre cele mai puțin puternice pe care le vor vedea elevii noștri în timpul vieții lor. La fel cum au făcut cu Google Translate, Wikipedia sau motoarele de căutare, elevii și profesorii vor găsi mereu metode productive de a utiliza noile tehnologii pentru predare și învățare. Nu considerăm că Chat GPT ar trebui să fie interzis sau limitat elevilor. Dimpotrivă, el poate fi un instrument valoros pentru a îmbunătăți învățarea în clasă.
"Inteligența artificială are potențialul de a transforma educația, personalizând învățarea și permițându-le elevilor să învețe în ritmul lor propriu", ne spune directorul executiv Google, Sundar Puchai.
Credem că, prin dotarea profesorilor cu cunoștințe despre instrumentele AI, ei își pot înzestra mai bine elevii pentru a reuși într-o lume condusă de tehnologie.
Decât să ne împotrivim acestor inovații tehnologice, poate e mai bine să ne întrebăm cum vom evolua actul de predare și învățare acum că aceste tehnologii există. Noi am pornit Kinderpedia în același spirit inovator, care să răspundă la o nevoie clară de modernizare și îmbunătățire a educației prin tehnologie.
Prin Kinderpedia, am construit o platformă digitală completă, prietenoasă și intuitivă, care îi ajută pe profesori să economisească între 6 și 9 ore pe săptămână din timpul lor administrativ și să îl canalizeze acolo unde contează, către nevoile specifice ale fiecărui copil. Ajutăm școlile și grădinițele să lucreze smart și eficient, să comunice mai ușor cu familia, să îți creeze un mediu de lucru dinamic și conectat la clasă și să automatizeze întreaga activitate financiară.
Cu sau fără inteligență artificială, pe Kinderpedia poți simplifica modul în care programezi teme și proiecte la clasa. Elevilor le este mai simplu să le trimită finalizate iar profesorii le pot oferi feedback mai rapid, direct în aplicația mobilă.
Vrei să vezi cum funcționează? Urmărește mai jos tutorialele noastre pentru profesori sau turul aplicației pentru părinți.
Dacă-ți dorești să vezi cum poți transforma școala ta cu ajutorul Kinderpedia, programează un demo online gratuit!
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.