Cu prilejul Zilei Mondiale a Profesorului, le-am pus profesorilor dedicați din comunitatea Kinderpedia câteva întrebări despre calitățile și viziunea unui profesor bun.
Descoperă în cele ce urmează, răspunsurile Antoniei Fluturică, Profesor înv. primar la Școala Ioanid din București.
Un profesor bun este un om care are curajul să învețe din ce este, nu doar din ce știe. Și atunci elevii țin minte experiențe.
Care sunt atributele și competențele-cheie ale unui profesor bun?
Curaj, consistență. Să știe să își țină cuvântul. Și să fie mereu în căutare de nou, perfecționare și cu o minte curioasă despre cât mai multe!
Cum va arăta profesorul viitorului (n. red. peste 20-30 de ani)
Sper că o să fie oameni cu o cultură generală din ce în ce mai vastă. Poate va ști să utilizeze tehnologia mai eficient. Și să țină cu elevii, nu să lupte împotriva lor!
Ce anume din educație, așa cum o știm astăzi, crezi că va rezista probei timpului (idei, filozofii, practici etc)?
Ideea că învățarea este experiența fundamentală a vieții și că partea ei cea mai importantă este evoluția și dezvoltarea celor care participă la aceste experiențe.
Care este, în opinia ta, rolul tehnologiei în educație - acum și în viitor?
Cel mai eficient facilitator de acces la conținut.
O întâmplare de la clasă pe care nu o vei uita niciodată.
Elevii mei de liceu care mă salutau cu salutul spartan din „300”.
Cum a fost prima ta zi de profesor?
Nu cred că mai știu…..mi-a fost frică să nu vadă elevii că mi-e frică!
Cum a fost prima ta zi de școală, copil fiind?
Cu multe flori, cu multe cărți și cu super-mult entuziasm!
Care este modelul tău, în zona educației?
Regulile sunt constante, excepțiile trebuie să fie câștigate, elevul e mereu respectat și if I show up you show up too!
O carte pe care ai reciti-o oricând cu plăcere este…
„Narcis și Gura-de-Aur” de Hermann Hesse sau „Magicianul” de John Fowles.
Antonia Fluturică este absolventă a Facultății de Psihologie, după un modul psihopedagogic și o bursă de psihanaliză în Franța.
După Masterul de Psihoterapii Psihanalitice și formarea în Psihoterapie Psihanalitică de Cuplu, Familie și Grup, după o experiență clinică de aproape 20 ani, a învățat cele mai importante lecții de la copii și împreună cu ei.
De-a lungul celor 16 ani în care a lucrat în domeniul managementului în învățământul primar, apoi ca profesor în învățământul liceal privat de top din București, a coordonat serii de conferințe motivaționale și conferințe TEDx, a participat la tabere internaționale și împreună cu prietenii și colegii a construit o comunitate de oameni pasionați. Din 2010 este sriitoare de poezie haiku și povești psihoeducative pentru copii mari și mici.
Descoperă povestea de succes a Școlii Ioanid împreună cu Kinderpedia.
Anul acesta, UNESCO plasează Ziua Internațională a Profesorului sub sloganul “Transformarea educației începe cu profesorii”.
Inspirați de acest motto, am invitat dascălii implicați din comunitatea Kinderpedia care sunt promotori activi ai transformării educației să ne răspundă la câteva întrebări despre rolul profesorului în educația de astăzi și din viitor. Răspunsurile lor alcătuiesc o rubrică nouă pe blogul nostru, intitulată Profesori pentru Viitor.
Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.
Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.
Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.