Prof. Marcel Bartic: Vacanța forțată versus școala online

 

Nici nu a început bine școala și ne-am procopsit cu o vacanță. Știam că pandemia ne-a învățat cu lipsa de predictibilitate, dar decizia luată de Ministerul Educației i-a luat prin surprindere și pe cei mai pesimiști dintre noi. Cum așa, mă veți întreba? De ce vacanță și nu școală online? Ei, asta e o poveste mai lungă pentru care vă rog să vă faceți comozi și să vă înarmați cu răbdare.

 

Pentru început, să-mi dați voie să explic două noțiuni pe care le veți tot întâlni de-a lungul acestei narațiuni: educația digitală și școala online. Să facem diferența între ele pentru că că sunt două lucruri diferite. Fără să intru în explicații prea savante, să convenim că educația digitală reprezintă un ansamblu de cunoștințe, abilități și competențe care circumscriu capacitatea de a utiliza noile tehnologii în scopul învățării. Școala online nu este altceva decât un canal de comunicare prin care informația este transmisă de profesor către elevi într-un cadru (aproape) organizat.

 

Dacă școala online e un concept pe care cei mai mulți dintre noi l-am învățat din momentul în care ne-am procopsit cu pacostea asta de pandemie, ei bine, educația digitală este binecunoscută tuturor celor care trudesc pe ogoarele învățământului românesc. În România se vorbește despre utilizarea calculatorului și a tehnologiilor aferente de ani buni. Cel puțin de șaptesprezece de când, cu voia dumneavoastră, subsemnatul deține onorabilul titlu de profesor. Hai să încep cu partea plină a paharului, în care am pus și un pic de apă minerală, că e cam sec conținutul și mi-e să nu ne ia de cap. Nu cred să să mai existe vreun cadru didactic de pe meleagurile noastre care să nu fi fost pe la vreun curs legat de folosirea calculatorului. Ba, să am iertare, din ce am putut să văd prin niște dosare pentru gradațiile de merit, unii au făcut câte trei în același timp. Foarte frumos, e de apreciat sârguința cu care unii dintre colegii noștri își alocă timp pentru studiu. Zeci, dacă nu sute de cercuri, pătrate și paralelograme pedagogice, lecții demonstrative și programe de tot felul s-au derulat prin cancelariile noastre în scopul de a-i familiariza pe colegii noștri cu acest instrument de predare. Dacă aș pune cap la cap toate adeverințele și certificatele de participare la astfel de formări, Marele Zid Chinezesc ar părea un biet gărduleț iar celor de la Silicon Valley le-ar sta inima-n loc de invidie.

 

Ei, și cum stăteam noi așa liniștiți, hop, ne-am trezit cu pandemia în sufrageria națională. Fără să bată la ușă, fără să spună măcar un bună ziua . Ei, nu-i nimic, au zis șefii Educației din România, trecem în online, școala va continua, totul va fi bine, nu vă faceți griji. O secundă, vă rog, să-mi șterg o lacrimă, cum scriam eu amintiri dintr-astea duioase, m-a luat cu emoție. Bine, n-ar trebui să fie asta o problemă, ar spune cineva neavizat, doar suntem pregătiți, nu? Cursuri, diplome, adeverințe, Zidul Chinezesc, ați înțeles, deci ar trebui să meargă totul ca-n Star Trek iar învățământul ăsta al nostru să treacă prin pandemie precum Starship Enterprise.

 

Când, ce să vezi, surprize, suprize, ne-am trezit în carul cu boi al lui Grigorescu.

 

Trecerea în online a luat pe nepregătite o mulțime de școli. Sute de mii de copii din mediul rural s-au trezit că ar face, săracii, școală dacă ar avea și cu ce. Nu tu laptopuri sau tablete, fără conexiune la internet, fără platforme dedicate sau conținut educațional digital. Așa că fiecare s-a descurcat cum a putut. Mai niște lecții trimise pe whatsapp, mai un Zoom chinuit, în sfârșit, fiecare s-a descurcat cum a putut și care nu s-a descurcat n-a făcut nimic, las' că n-o fi foc.

 

Uite-așa,  târăș-grăpiș, am terminat anul școlar. De bine de rău, s-a prins lumea cam ce și cum trebuie făcut, a început să plouă cu webinarii de toate felurile, cursuri de formare, pe unde s-a putut și au fost comunități mai cu dare de mână, s-au achiziționat niște platforme mai acătării. Ministerul a cumpărat tablete pentru copii, mă rog, chit că n-au fost ele vârf de gamă dar, vorba poetului, la vreme de secetă e bună și ploaia cu gheață. Ne-am mai încurajat unii pe alții, ne-am mai împins de la spate, hai  că nu-i așa greu, ce să mai, parcă parcă s-au mai urnit lucrurile din loc.

 

Nici nu a început bine anul ăsta școlar și, ghinion, ne-a lovit iar virusul. În varianta delta, fi-i-ar genomul lui să-i fie. Bine, domne, au oftat profesorii, părinții și elevii din toți rărunchii, ne întoarcem în online, ce să facem? Când, breaking news, Ministerul a anunțat că intrăm în vacanță. Cum? Ce? Poftim? Da' de ce?

 

Bună întrebare.

 

Decizia oficialilor din Educație a fost motivată cu principiul echitații. Adică, dacă aproape 50% dintre școli nu au condițiile necesare pentru învățământul online, atunci nu mai facem nimic nici unul. C-așa e corect. Să fie bine ca să nu fie rău.

 

Eu mi-s răzeș de pe apa Siretului și pricep mai greu. Păi, boieri dumneavoastră, nu cumva trebuia să facem invers? Adică să faceți tot posibilul să-i ajutați pe cei care nu au infrastructura necesară? Să-i aduceți pe ei la nivelul celorlalți? Nu asta înseamnă echitate de-adevaratelea?

 

Sigur că da.

 

Știu,  îmi veți spune că asta înseamnă costuri foarte mari, nu avem de unde să luăm banii ăștia, suntem vai și-amar de capul nostru, ați înțeles, atât s-a putut.

 

Să mă iertați, dar asta nu e o scuză. Bine, nu e ca și cum nu avem vreun an și jumătate deja de când tot ne văicărim pe subiectul ăsta. Nu e ca și cum nu știam că pandemia e de durată deci soluția școlii online este obligatorie în situația în care copiii și profesorii sunt mai în siguranță în felul acesta. Aveam deci tot timpul din lume să investim și răs investim în tehnologia necesară. Era nevoie doar de decizii rapide și responsabile. Am înțeles, n-a fost de unde, m-am împăcat cu ideea.

 

Hai să vă spun totuși de ce e musai să alocați banii ăștia pentru infrastructura necesară școlii online/ educației digitale. Explicația e simplă. Dacă veți lăsa generația asta de copii de izbeliște, dacă veți prefera vacanțe în loc de cursuri,  dacă vom pierde încă un an școlar pe lângă ceilalți doi compromiși deja, costurile pentru noi, ca societate, vor fi infinit mai mari. Vom vedea asta în zece, cincisprezece ani, când elevii de astăzi vor fi adulții de mâine. Nesiguri pe ei, cu goluri mari în armătura lor cognitivă, lipsiți de gândire critică și vulnerabili la idei care amenință stabilitatea unei lumi democratice și orientate spre progres.Dacă nu sunteți siguri de ce spun aici, s-ar putea să vă convingă un studiu al OECD, dedicat chiar estimării impactului economic al decalajelor de învățare din ultimul an. Nu arată bine.

 

Asta ne dorim?

 

Sunt sigur că nu.

 

Hai să ne mobilizăm. În România sunt oameni care știu ce și cum să facă învățământ online. Există platforme și instrumente digitale performante și eficiente. Sunt din ce în ce mai mulți profesori care au demonstrat că pot face lecții impecabile în acest format. Avem exemple de bună practică și semne că există o masă critică în cancelariile din țară cu care să dăm startul modernizării învățământului românesc. Dacă Ministerul Educației e în pană de idei, nu-i panică, sunt oameni din mediul privat și societatea civilă care au. Bunăoară,  Școala Remedială. Proiectul acela frumos prin care vreo două mii de copii au beneficiat online de ore de matematică și limba română. Trei start-up-uri din zona educatiei digitale și o mână de profesori entuziaști. Nu le-a luat mai mult de două săptămâni să pună o școală online pe picioare. Ei, acolo cum s-a putut?

 

Păi vă spune fratele Bartic imediat.

 

În primul rând că avut o super infrastructură. Platforme de management și comunicare de ultimă generație, instrumente de testare și evaluare cu adevărat eficiente și lecții digitale față de care bietele noastre prezentări PowerPoint par niște unelte din paleolitic. O coordonare a proiectului care nu s-a împiedicat în birocrație și orgolii de tot felul ci, așa cum scrie la carte,  orientată spre rezultat. Cum care rezultat? Două mii de copii care au demonstrat un progres remarcabil după două luni de școală remedială.

 

Nu, nu trebuie să mergem până în Silicon Valley să-i găsim pe oamenii ăștia. Sunt aici, lângă noi. La ei, performanța nu se traduce în adeverințe pentru gradația de merit ci în lucrurile pe care un copil învață să le cunoască, să le facă și să le simtă.

 

Avem cu ce. Avem cu cine. Mai trebuie să vrem.

 

Curaj și responsabilitate. De asta e nevoie acum. Dacă le cerem aceste valori elevilor noștri, hai să fim noi cei care dăm primul exemplu.