Skip to main content
Oana Moraru - conferință educație

Oana Moraru: Care sunt calitățile care îi ajută pe copii să reușească în viață?


25 Septembrie, 2021
25 Septembrie, 2021
 

Pe 22 mai, Kinderpedia a fost alături de Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea Școlii Gimnaziale Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților, la conferința Evoluția școlară a copilului meu. Evenimentul ne-a oferit ocazia să descoperim împreună trăsăturile de bază ale școlarilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, pentru a face ordine în valorile și cunoștințele pe care le folosim în educația copiilor noștri într-un mod cât mai coerent și echilibrat.

Ca părinți, avem multe anxietăți în legătură cu evoluția copiilor noștri în primii ani de școală. Cu toții ne dorim ca ei să aibă o viață împlinită, plină de realizări și, pe cât posibil, fără greutăți și eșecuri. În spatele acestor griji, stă, de fapt, teama. Dacă săpăm dincolo de teama de ratare a copiilor, descoperim în spate propria noastră teamă că nu suntem părinți buni.

Oana Moraru susține că succesul școlar depinde, în primii ani, de puterea interioară a fiecărui copil – reziliența, caracterul, optimismul, hărnicia, atitudinea bună față de sine - mai mult decât de intelect, calitatea școlii sau a învățătorilor.

Care sunt calitățile-cheie care îi ajută pe copii să-și crească puterea interioară?

Bucuria de a trăi, autodisciplina și autocontrolul, reziliența și atenția, onestitatea, bunătatea, curajul,  sunt câteva dintre calitățile care stau la baza dezvoltării puterii interioare a copiilor.

Bucuria de a trăi presupune capacitatea de a fi deschis și receptiv, nevoia de a te conecta la lume și de a-ți manifesta voința.” Oana Moraru

 

Aceste valori pot fi construite prin discuțiile pe care le avem cu copiii despre sentimentul de bucurie pe care ți-l oferă o reușită, despre cât de importanți sunt prietenii și comunitatea, despre minunile pe care ni le oferă natura. Prin cultivarea curiozității și a entuziasmului de a învăța lucruri noi le asigurăm copiilor încrederea și bucuria învățării care îi vor însoți pe parcursul întregii lor vieți.

Reziliența este combustibilul prin care copiii se ridică după un eșec și perseverează până la îndeplinirea țelurilor

Copiii rezilienți știu să persevereze dincolo de obstacole. Experiențele prin care trec pot remodela felul în care copiii percep stresul și își asumă responsabilități. Prin depășirea unor situații dificile copiii își cresc reziliența și învață să se adapteze schimbărilor și să perceapă provocările drept oportunități de a crește și de a-și dezvolta noi aptitudini.

Baza rezilienței și a abilității de a se adapta la schimbări este o relație sănătoasă cu familia. Părinții care știu să-și ghideze copiii prin furtunile emoționale le oferă acestora o plasă de siguranță pentru sistemul lor de autoreglare pe care ei și-o însușesc sub forma rezistenței sufletești.

Copiii ar trebui să învețe de mici că să fii curajos nu înseamnă să faci lucrurile de unul singur. Să ceri ajutorul atunci când ai nevoie este la fel de important ca dezvoltarea independenței și a competențelor.

Tehnicile de mindfulness și meditație, mișcarea și sportul, recunoașterea și aprecierea competențelor pe care le au - le cresc copiilor reziliența și le oferă instrumentele necesare pentru a se adapta situațiilor dificile.

Toleranța la frustrare este un indicator excelent al rezilienței. Dezamăgirile și disconfortul copiilor sunt pentru noi, părinții, greu de tolerat. Însă ar trebui să amânăm cât de mult intervențiile noastre tocmai pentru a le crește reziliența. Amânarea unei recompense sau încurajarea unui proces mai îndelungat, ca de pildă, să le permitem să strângă banii necesari pentru a-și cumpăra o jucărie, sunt tehnici utile care îi ajută pe cei mici să își crească răbdarea și reziliența.

Copiii care își pot controla emoțiile sunt mai atenți și învață mai eficient

 La școală, autodisciplina este crucială. Iar un copil cu capacități bune de autocontrol învață și deprinde mai ușor abilități noi. Copiii au nevoie de limite clare care să îi ghideze atât la școală, cât și acasă. Oana Moraru recomandă jocurile în care părintele și copilul fac schimb de roluri. Punându-se în locul celuilalt, atât părintele, cât și copilul, înțelege mai bine care sunt nevoile celuilalt.

Copiii au nevoie să realizeze că faptele lor au urmări și trebuie să vadă consecințele logice ale acestora. Dacă nu-și fac temele, de exemplu, va trebui să înfrunte urmările acestei decizii. Dacă pierd sau strică un lucru, faptul că părintele îl înlocuiește nu îl ajută pe copil pe termen lung.

Autodisciplina se construiește apreciind inițiativele și comportamentele pozitive ale copiilor.

Copiii trebuie ‚prinși’ că fac lucruri bune de mai multe ori decât atunci când nu le fac.” Oana Moraru

Este succesul școlar un predictor garantat al reușitei în viață?

Onestitatea, bunătatea și curajul sunt calități care stau la baza puterii interioare ale copiilor. Copiii oglindesc comportamentele părinților, care sunt busolele lor morale, dar asta nu înseamnă că ei preiau automat aceste însușiri. Puterea exemplului este crucială, dar copiii vor testa în continuare limite și reacții. Acesta este modul lor de a evolua și a cunoaște lumea.

Un studiu publicat de Universitatea din Pennsylvania demonstrează că reziliența este un predictor mai bun al succesului în viață decât rezultatele școlare. Controlul cognitiv și capacitatea de a te recalibra în fața obstacolelor cântăresc mai mult decât rezultatele academice.

Trăsăturile de caracter precum încrederea, perseverența, armonia și colaborarea, capacitatea de convingere, puterea de a-ți păstra calmul în situații tensionate -  sunt cele care fac diferența atunci când vine vorba despre angajare.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK