Skip to main content
Dan Levy

Dan Levy, Harvard: Stabilește finalitățile procesului de învățare și elaborează un plan de învățare activă


13 Decembrie, 2021
13 Decembrie, 2021

Un reputat profesor al Harvard Kennedy School, Dan Levy, care și-a dedicat activitatea educației la distanță, dar și activităților din sala de clasă, a fost recent invitatul unei Conferințe organizate de către prietenii noștri de la Asociația Ține de Noi.

Cuprins:


În cadrul evenimentului, Dan Levy a evidențiat care sunt etapele elaborării unui procesului educațional eficient. Tot atunci, profesorul a subliniat într-o manieră aplicativă care sunt principiile care stau la baza unui proces de predare-învățare inovator.

Adesea vorbim de inovație în învățare și multă lume folosește acest concept, fără a cunoaște ce înseamnă acesta de fapt sau cum putem să practicăm o predare bazată pe inovație în sala de clasă sau în activitatea din mediul online.

Cele mai frecvente greșeli pe care cei mai mulți profesori nu conștientizează că le fac

Dan Levy mărturisește onest câteva erori pe care el le face în activitatea didactică și pe care, cu siguranță, multe cadre didactice le fac involuntar. Spre exemplu, el ne spune că de foarte multe ori iese din sala de clasă fără a-și da seama concret, ce au învățat studenții săi după acea activitate. Când timpul e scurt, spre finalul cursului, acesta trece rapid peste materialul rămas pentru a „acoperi’’ întreaga materie planificată pentru acea activitate. Adesea,  reflectă mai mult la ce o să facă el la următorul curs, în loc să se gândească la ce vor face studenții lui. Cred că mulți dintre noi am putea empatiza cu aceste afirmații. 

Întrebare cheie: Ce ar trebui ca studenții mei să poată să facă din punct de vedere intelectual, fizic și emoțional după experiența de învățare ghidată de către mine?

Pentru a putea reflecta mai profund asupra acestui subiect, Dan Levy recomandă cartea ,,What the Best College Teachers do” scrisă de Ken Bain.

Pentru a facilita procesul de a ajunge la această carte, atașăm aici, o cale de a accesa materialul în format digital.

Planificarea lecțiilor bazate pe învățare activă în 3 etape 

Dan Levy ne îndeamnă să ne construim un design al activității didactice bazat pe trei etape: 

Etapa 1 - Rezultate dorite - Stabilește împreună cu elevii care sunt obiectivele de învățare pe care doriți să le atingeți la finalul lecției sau finalitățile pe termen lung în ceea ce privește doar o unitate sau a întregului curs.

Etapa 2 - Dovezi și criterii - Ce criterii de evaluare vei folosi pentru a vedea dacă elevii tăi au obținut rezultatele pe care le-ați hotărât anterior?

Etapa 3 - Planul de învățare - Ce strategii și activități de învățare vei aborda în întreg procesul didactic?

Principii inovatoare în procesul de predare-învățare

Totul are la bază trei principii de învățare bazată pe inovație, care are putea sprijini dezvoltarea unei activități didactice eficiente și benefice pentru elevii noștri, atât în mediul digital, cât și față în față:

Principiul 1. Învățare centrată pe elev

În orice moment al planificării activităților și al conținutul destinat predării, în mintea unui profesor ar trebui să existe întrebarea „Cum va ajuta acest conținut elevii mei?” sau „Ce aduce benefic acest lucru în dezvoltarea competențelor pe care elevii le dețin sau le au în formare?”. Astfel, în centrul procesului educațional se va afla elevul.

Principiul 2. Să începi cu finalitățile în minte

Înainte de a începe activitatea la clasă, fie ea față în față sau virtual, este necesar să știm unde vrem să ajungem sau care este finalitatea pe care dorim să o atingem împreună cu elevii noștri și mai ales, care sunt etapele pe care urmează să le parcurgem în atingerea obiectivelor educaționale.

Principiul 3. Planifică o învățare activă

De asemenea, esențial este ca pe lângă conținutul teoretic pe care-l pregătim spre livrare pentru elevi, activitățile practice și antrenante nu ar trebui să lipsească din această pregătire deoarece numai așa am putea crea un proces didactic inovator, bazat pe o învățare activă. 

În ceea ce privește principiile predării inovative, Dan Levy oferă spre finalul evenimentului live câteva sugestii aplicabile în activitatea de predare în mediul online și îndeamnă la renunțarea sau completarea unei prezentări PowerPoint cu alte materiale precum: utilizarea unui flipchart sau a unei table în format fizic, pe care să notezi anumite informații și concepte, prezentarea la cameră a unei foi de hârtie pe care ai lucrat sau ai scris cuvinte-cheie.
De asemenea, ne îndrumă spre utilizarea unui fundal în întâlnirea online pe care să-l schimbăm regulat pentru a fi adaptat la subiectul discuției. Spre exemplu: putem nota pe fundalul nostru obiectivele finale pe care le-am stabilit și la care lucrăm pentru a le atinge până la finalul lecției.

Un alt sfat privește folosirea secțiunii de chat pentru a afla la ce se gândesc elevii, ce întrebări au apărut pe parcurs sau în final, ce lucru nou au învățat în ziua respectivă.

Ce mod grozav de a explica principiile de învățare inovatoare dacă nu prin aplicarea lor directă? 

Cel mai interesant lucru din evenimentul live a fost faptul că Dan Levy, deși a prezentat teoretic toate conceptele de mai sus, nu a uitat să fie focusat pe participanții la întâlnire și să îi stimuleze în învățarea activă prin antrenarea lor în aplicații scurte, urmărind întocmai cele trei Principii de predare inovativă, dar și sfaturile pe care le-a oferit la finalul evenimentului live.

Dan Levy a exprimat încă de la început ce urmărește cu acest live și ce dorește să transmită, urmând ca apoi să creeze mici activități de implicare a participanților pe Zoom, fie prin intervenții verbale, fie prin scris, pe chat sau chiar prin simple reacții, care reprezentau un anumit răspuns la provocările lansate. Astfel, el a respectat cele trei principii, activitatea fiind centrată pe cel care învață, a avut întotdeauna finalitățile în minte, iar întreaga activitate s-a aflat sub umbrela învățării active.

Cine este Dan Levy și ce lucruri noi învățăm de la el

Dan Levy este expert în domeniul politicilor publice, predă cursuri de metode cantitative de cercetare, analiză politică și evaluare de programe. În prezent, este director al facultății pentru Public Leadership Credential, inițiativa emblematică de învățare online la Harvard Kennedy School. A fost implicat în fondarea Teachly, o aplicație web menită să ajute membrii facultăților să predea mai eficient și mai incluziv. Este autorul cărții "Teaching Effectively with Zoom: A practical guide to engage your students and help them learn".

Cum sprijină Kinderpedia învățarea activă și tranziția către o clasă modernă

Kinderpedia sprijină învățarea activă, facilitând profesorilor oportunitatea de a le oferi elevilor o varietate de resurse interactive și atractive care îi stimulează să joace un rol activ în propriul proces de învățare. De asemenea, îi menține pe părinți conectați și implicați în educația elevilor. Permite școlilor să colecteze și să analizeze date la diferite niveluri, cu scopul de a îmbunătăți învățarea, precum și practica didactică în general.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK