Atașamentul la copii: primii doi ani din viață ne formează emoțional

Atașamentul la copii se formează încă din primii doi ani de viață, deși tindem să spunem că ne vom forma emoțional abia la maturitate. Studiile arată faptul că primii doi ani cântăresc masiv în conturarea atașamentului.

Ce vei găsi în acest articol?

• Ce este atașamentul
• Teoria atașamentului
• Etapele formării atașamentului
• Stiluri de atașament
• Impactul unui stil de atașament sănătos
• Tulburări de atașament

Primii doi ani din viață sunt mult mai importanți în dezvoltarea copilului decât am crede. Tindem să spunem că ne vom forma emoțional abia la maturitate, însă cercetătorii din domeniu afirmă faptul că la maturitate înțelegem ceea ce, inconștient, am format în primii doi ani de viață.

Ce este atașamentul?

Conform APA Dictionary (American Psychological Association), modul caracteristic în care oamenii se raportează la ceilalți în contextul relațiilor este puternic influențat de stima de sine și de încrederea interpersonală. Teoretic, gradul de securitate a atașamentului la adulți este legat direct de cât de bine s-au legat de ceilalți în copilărie. Patru categorii distincte de stil de atașament au fost identificate: stilul sigur, stilul anxios, stilul evitant și cel dezorganizat. Stilurile de atașament în ceea ce privește relațiile dintre copil și mamă au fost descrise pentru prima dată de către Mary D. Salter Ainsworth și colegii săi, care au identificat două stiluri principale: atașamentul securizant și atașamentul nesigur, acesta din urmă fiind caracterizat de diverse modele (de exemplu, atașamentul ambivalent, atașamentul anxios-evitant). Diferitele stiluri de atașament din copilărie sunt asociate cu comportamente diferite în copilărie, dar și mai târziu, în viața adultă.

Atașamentul este o conexiune psihologică de durată, o relație emoțională bazată pe intimitate și afecțiune.

Teoria atașamentului - bază în dezvoltarea emoțională

Mamiferele și oamenii au un sistem de atașament bazat pe memoria implicită, care se dezvoltă în ultimul trimestru de sarcină. 

Din interacțiunile cu oamenii care fac parte din primii noștri ani din viață, creierul nostru percepe o matriță care se va regăsi în toate relațiile noastre viitoare, în funcție de interacțiunea pe care am avut-o cu îngrijitorii din copilărie.

Interacțiunile pe care le avem cu ceilalți, în primii ani din viață, în special relațiile cu părinții și îngrijitorii, contribuie la crearea unui tipar. Acest tipar perceput de către creierul nostru, se va aplica și regăsi în toate relațiile noastre viitoare.

Etapele formării atașamentului la copii

În lucrarea sa, Crearea și ruperea legăturilor afective, John Bowlby (2016) descrie etapele atașamentului, după cum urmează:

1. Prima etapă durează de la naștere până la 6 săptămâni și se mai numește perioada de preatașament, în care copilul își descoperă mama, dar nu face distincția clară între ea și celelalte persoane adulte. Copilul atrage atenția mamei prin zâmbet, plâns și contact vizual.
2. Etapa următoare durează de la 6 săptămâni la 8 luni, copilul distinge figura maternă de ceilalți și  nu se întristează prea tare dacă aceasta pleacă. În această etapă copilul dezvoltă încrederea în mamă și știe că se poate baza pe ea, astfel se conturează mai bine rolul atașamentului dintre cei doi.
3. Abia în a treia etapă care durează de la 6 luni până la 18 luni, se clarifică relația de atașament, iar copilul dezvoltă preferința pentru mamă sau orice altă persoană care este prezentă constant, manifestând anxietatea la separarea de această persoană. Copilul dezvoltă anxietatea de separare și devine reactiv dacă mama (sau oricare altă persoană de atașament semnificativă, în caz că este crescut de bunica, spre exemplu) pleacă. 
4. Ultima etapă, cea de-a patra este una de parteneriat, în care crește rolul atașamentului, copilul începe să dezvolte atașament și față de alte persoane. Aceasta este perioada în care copilul înțelege că părinții pleacă, dar se și întorc.

STILURI DE ATAȘAMENT

Stilul de atașament sigur

Copilul primește afecțiune ori de câte ori are nevoie și va găsi răspuns de la îngrijitorii săi pentru situațiile de stres sau situațiile înfricoșătoare. De aceea este caracterizat prin curiozitate și nevoie de explorare a mediului său. Caută apropierea de mamă, se simte trist în lipsa ei și o primește cu bucurie căutând contactul fizic. La maturitate, prin acest stil de atașament, adultul are nevoie de contact cu alții, dar se simte sigur și atunci când apar perioade de distanță. 

Stilul de atașament evitant

Dacă copilul a fost lăsat să plângă, fără a interveni și fără a primi atenție, apare stilul de atașament evitant. Copilul nu are încredere în părinți și în îngrijitori și îi lipsește siguranța că  va primi afectiune sau protecție atunci când are nevoie de acestea. De obicei adoptă atitudinea independentă într-un mod forțat și va experimenta un conflict interior între a merge în contact și a refuza chiar și atunci când părinții se apropie. Devine furios și oscilează între sentimentul de dezamăgire și nevoia de a găsi consolare.

Oamenii cu stilul evitant sunt cu un pas în afara relațiilor. Sunt reticenți în a accepta alte persoane și a se deschide față de acestea, din teama de a nu experimenta abandonul. Nu primesc oamenii în universul lor pentru că va face anumite asocieri cu abandonul din copilărie, atunci când era lăsat să plângă.

Stilul de atașament anxios

Atunci când copilul plânge, iar părinții nu sunt consecvenți în oferirea alinării sau sunt anxioși în raport cu această situație, copilul înțelege că relațiile sunt benefice, dar sunt imprevizibile. În cadrul acestui stil de atașament este foarte prezentă anxietatea de separare, descrisă prin incertitudinea că părintele va fi acolo. Copilul respinge de obicei oferta de contact, adoptă atitudinea de a se retrage din relație, nu are reacții puternice în momentul în care este lăsat singur și învață să se adapteze fără a avea așteptări.

În viața adultă, acest comportament duce la apariția geloziei, a neîncrederii în relațiile cu ceilalți oameni.

Stilul de atașament dezorganizat

Cel de-al patrulea tip este cel dezorganizat și este prezent atunci când, în viața copilului a fost prezent un îngrijitor abuziv, violent. În acest caz părintele devine sursa amenințării. Copilul trăiește stări emoționale conflictuale. Fie evită sau respinge contactul, fie cere afecțiune și se bucură de revederea părintelui. În cazul acesta își percepe părintele ca pe o amenințare pentru care simte și iubire, încearcă să aprobe, să accepte o persoană de care este legat, dar care în același timp este și sursa neliniștii lui.

Apare aici un paradox biologic: relațiile cu ceilalți sunt importante, dar apropierea reprezintă, simultan, și cel mai mare pericol. 

Impactul unui stil de atașament sănătos

Este foarte important să acordăm atenție acestei componente din dezvoltarea emoțională pe care copiii din jurul nostru, dar și noi adulții o manifestăm, deoarece atașamentul este responsabil pentru:

• capacitatea de a dezvolta relații sănătoase cu cei din jur;
• capacitatea de a ne menține un echilibru emoțional;
• capacitatea de a gestiona stresul și situațiile conflictuale;
• capacitatea de a ne simți în siguranță;
• capacitatea de a ne bucura și a avea încredere în propria persoană  dar și în ceilalți;
• capacitatea de a ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute, găsind resursele de care avem nevoie atât în interior, cât și în persoanele dragi de lângă noi.

Tulburări de atașament

În caz contrar beneficiilor de mai sus, pot apărea diferite tulburări de atașament, care se referă la problemele emoționale care conduc la dificultăți de conectare și de formare a relațiilor profunde cu ceilalți.

Iată, conform  cercetărilor în domeniu, câteva simptome ale tulburărilor de atașament:

• superficialitate;
• incapacitatea de a avea încredere în ceilalți;
• semne de depresie;
• o stimă de sine scăzută;
• evitarea contactului vizual;
• incapacitatea de a oferi sau a primi afecțiune;
• probleme de control al impulsurilor;
• comportament distructiv pentru sine și pentru ceilalți.

Veste bună! Cercetătorii spun că putem să ne înțelegem, gestionăm și chiar schimba stilul de atașament într-o perioadă de aproximativ 5 ani.

Indiferent de stilul de atașament, putem gestiona toate aceste trăiri emoționale. Prin înțelegerea propriului stil de atașament și prin identificarea stilului persoanei cu care interacționăm, putem facilita si gestiona diferitele situații provocatoare, cu atât mai mult cu cât putem apela la empatie și la recunoștință, elemente cheie în conturarea unor relații armonioase. Astfel, putem anticipa  anumite reacții, putem construi relații mai bune cu ceilalți și putem să ne reglăm propriile trăiri interioare, contribuind la o relație mai bună cu celălalt. 

Descoperă viitorul managementului școlar cu Kinderpedia

Misiunea Kinderpedia este să aducă colaborarea dintre elevi, profesori și părinți în centrul actului de învățare și să transforme modul în care funcționează școlile și grădinițele, prin intermediul tehnologiei. Interfața noastră mobilă, sigură și ușor de utilizat îmbunătățește implicarea părinților în educație. Modulul de facturare automată simplifică managementul financiar și permite părinților să plătească taxele de școlarizare prin intermediul aplicației mobile. Cu Kinderpedia, directorii obțin o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din școală sau grădiniță. Profesorii gestionează cu ușurință orarul zilnic, prezența, catalogul electronic, modulul de teme, precum și stocarea și distribuirea documentelor. Descoperă singur avantajele oferite de Kinderpedia. 

Descoperă Kinderpedia